Cum arată Pasajul rutier Piaţa Presei Libere înainte cu câteva săptămâni de inaugurare. Pasajul pietonal va fi deschis în această noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de la Pasajul Piaţa Presei Libere se apropie de final FOTO Roberto Selceanu
Lucrările de la Pasajul Piaţa Presei Libere se apropie de final FOTO Roberto Selceanu

Lucrările de la Pasajul rutier Piaţa Presei Libere au ajuns pe ultima sută de metri, iar muncitorii lucrează la foc continuu pentru a reuşi să finalizează noul pasaj rutier al Capitalei. Cu toate acestea, reprezentanţii Primăriei susţin că lucrările au întârziat din cauza unor cabluri descoperite în pământ în timp ce se făceau săpături.

În această noapte, reprezentanţii municipalităţii vor inaugura pasajul pietonal de la Piaţa Presei Libere, urmând să desfiinţeze trecerea de pietoni din această zonă. 

„Având în vedere implementarea treptată a noilor soluţii de trafic din zona Piaţa Presei Libere, impuse de apropierea datei de finalizare a lucrărilor la pasajul rutier denivelat inferior, începând cu data de 10.06.2015, ora 00.00, se desfiinţează trecerea de pietoni de la intersecţia Şos. Kiseleff cu b-dul Expoziţiei (intrarea în Parcul Herăstrău- terminalul liniei de tramvai 41), circulaţia pietonală urmând să se desfăşoare prin noul pasaj pietonal subteran“, anunţă reprezentanţii municipalităţii.

Lucrările de la pasajul rutier nu sunt gata

Pe de altă parte, muncitorii încă lucrează pentru a reuşi să finalizeze Pasajul rutier Piaţa Presei Libere, lucrările fiind întârziate din pricina unor fire descoperite în subteran în timpul săpăturilor. „Au fost probleme cu reţelele edilitare din zonă, aşa cum s-a întâmplat şi la Pasajul Piaţa Sudului. Nu ştim să vă spunem un termen acum, o dată la care lucrările se vor încheia. Sperăm cât mai curând“, au spus, pentru „Adevărul“, reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

Cum o să arate Pasajul Piaţa Presei Libere

Pasajul Piaţa Presei Libere, singurul din Bucureşti cu bifurcaţie subterană, este amplasat la intersecţia a patru artere cu trafic intens: Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, Şoseaua Kiseleff, Bulevardul Mărăşti şi Bulevardul Poiligrafiei. Potrivit primarului general al Capitalei, această intersecţie este traversată în fiecare oră de aproximativ 12.000 de autoturisme, înregistrându-se o circulaţie greoaie, cu numeroase ambuteiaje.

Cum o să arate Pasajul Piaţa Presei Libere după finalizarea lucrărilor

Pasajul subteran Piaţa Presei Libere ar trebui să fie gata la sfârşitul lunii viitoare, urmând ca după finalizarea lucrărilor să aibă două benzi de circulaţie, bifurcându-se astfel: pasaj cu două benzi de circulaţie spre Şoseaua Kiseleff şi o ramură cu o bandă de circulaţie lărgită spre Bulevardul Mărăşti. Cu tot cu rampe, pasajul subteran va avea o lungime de circa 700 de metri. În total, costurile pasajului se ridică la aproximativ 60 de milioane de lei, fără TVA.

Urmează plantarea copacilor

Pentru realizarea pasajului, au fost tăiaţi circa 50-60 de arbori din zonă, potrivit oficialilor din cadrul Primăriei Generale.

„După finalizarea lucrărilor, se vor planta copaci în zona respectivă. Nu defrişăm sub nicio formă, probabil că, la final, vom avea mai mulţi copaci plantaţi decât la început“, declara, la scurt timp după deschiderea şantierului, directorul Direcţiei de Transporturi, Ion Dedu. Şi primarul general al Capitalei a anunţat că „pe parte de care nu este interesat constructorul se vor planta pomi“ astfel încât să se păstreze perdeaua de arbori din apropierea pasajului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite