Partidul lui Iurie Leancă va participa la alegerile locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
iurie leanca captura video privesc.eu

Liderul Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, spune că formaţiunea pe care o conduce va participa în mod obligatoriu la următoarele alegeri locale. Politicianul spune că formaţiunea nu a dispărut şi va reveni în mod activ pe arena politică din Republica Moldova. Despre aceasta Iurie Leancă a declarat la emisiunea „Puterea a patra” de la N4, transmite IPN.

Iurie Leancă consideră că actualul primar interimar al municipiul Chişinău, Ruslan Codreanu, ar trebui să candideze pentru fotoliul de edil al Capitalei în următorul scrutin.

„Atunci când va fi clar când avem alegerile locale, nici asta nu ştim, că va fi în iunie, că va fi în septembrie, ne vom întâlni şi vom discuta. Dânsul, cel puţin, s-a arătat un manager mult mai bun decât predecesorul lui”, spune liderul PPEM, din care face parte şi Ruslan Codreanu.

Despre candidatura sa la alegerile pentru Parlamentul European, Iurie Leancă spune că legislaţia nu îi cere să renunţe la funcţia de preşedinte al PPEM, dacă va ajunge eurodeputat pe listele unei formaţiuni politice din România.

Referindu-se la formarea unei majorităţi parlamentare, Iurie Leancă spune că Republica Moldova are nevoie să se formeze cât mai rapid un Guvern care să se apuce de lucru.

„În situaţia actuală, mie mi se pare cel mai firesc ca cel puţin Maia Sandu cu echipa ei să se aşeze la masa de discuţii cu PDM, să invite politicieni europeni, să pună pe hârtie care sunt cele mai mari probleme ale Republicii Moldova: justiţie, recuperarea miliardului, politici economice”, spune Iurie Leancă.

Despre o posibilă coaliţie dintre PDM şi PSRM, Iurie Leancă spune că la nivel de simbol ar fi o reacţie adversă în mediul internaţional. „Nu poţi cu socialiştii, care depind atât de mult de Moscova, să mergi pe o filieră pro-europeană, n-o să-ţi dea voie”, spune liderul PPEM. Totuşi, liderii socialişti, în opinia lui, ştiu foarte bine că doar UE va ajuta Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite