Cheltuielile pentru parlamentarele de la Chişinău, estimate la 110 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul pentru organizarea alegerilor parlamentare din 24 februarie este estimat la circa 110,2 milioane de lei, iar pentru alegerile locale, care, de asemenea, se vor desfăşura anul viitor, este estimat un buget de circa 140 de milioane de lei. Cât ţine de un eventual referendum, care ar urma să aibă loc odată cu scrutinul parlamentar, cheltuielile urmează să fie estimate în momentul în care va exista decizia legislativului în acest sens.

Declaraţii în acest sens au fost făcute de către preşedinta Comisiei Electorală Centrale într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

Întrebată de ce atât de multă îngrijorare, nelinişte pe interior şi pe exterior că aceste alegeri ar putea să fie periclitate de buna lor organizare, să nu fie atât de libere, corecte şi transparente, Alina Russu admite că acestea ar putea reieşi din faptul că a fost modificat sistemul electoral.

„Şi alegerile parlamentare ordinare vor fi organizate pentru prima dată în baza sistemului electoral mixt, poate îngrijorările vin, dacă le numiţi aşa, din necunoaşterea până la urmă a regulilor care vor fi aplicate”, susţine preşedinta Comisiei. În cadrul scrutinului electoral parlamentar urmează să fie implicaţi în jur de 22-25 de mii de funcţionari, în funcţie de câte secţii de votare vor fi deschise peste hotare.

Cu 60 de zile înainte de aleferi, începe propriu-zis perioada de desemnare a concurenţilor electorali. „Ceea ce se întâmplă acum, observăm în spaţiul public, nu este altceva decât, cel puţin eu o tratez aşa, o activitate politică, pentru că nu poţi să vii cu desemnarea unui viitor sau potenţial pretendent din moment ce n-a început perioada de desemnare a candidaţilor”, susţine Alina Russu.

De asemenea, preşedinta CEC a mai spus că „pomenile electorale” în campania electorală sunt interzise. E vorba de băuturi alcoolice, produse de tutun, produse alimentare şi alte bunuri. Alina Rusu mai menţionează că Legea cu privire la cultele religioase stabileşte că feţele bisericeşti nu au dreptul să se implice în campania electorală. Dacă acest lucru se întâmplă, Ministerul Justiţiei urmează să examineze situaţia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite