Protestele la Chişinău au continuat pentru a treia zi consecutiv. Dodon, Usatîi şi Năstase au apărut la Moldova 1 şi au cerut anticipate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestatarii conduşi de Igor Dodon, Renato Usatîi şi Andrei Năstase au cerut pentru a treia zi consecutiv de la învestirea Guvernului Filip organizarea alegerilor anticipate. Aceştia au pichetat sediile Companiei publice Teleradio Moldova, Ministerului Apărării, Penitenciarului nr. 13, PLDM, Reşedinţa de stat şi Ministerului Justiţiei. Manifestaţiile vor continua duminică, 24 ianuarie.

Protestatarii au anunţat o pauză pentru ziua de sâmbătă, ca să se adune din nou duminică dimineaţa.

UPDATE 19:20 Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, va susţine un briefing de presă astăzi, începând cu ora 21.00, anunţă serviciul de presă al Legislativului.

UPDATE 17:50 Manifestaţia de astăzi se apropie de sfârşit. Mulţimea a ajuns înapoi în centrul Capitalei, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde liderii PDA, alături de liderii proruşi Igor Dodon şi Renato Usatîi, au anunţat că judecătorii de la Curtea Constituţională ar fi respins sesizarea socialiştilor care cereau ieri anularea hotărârii Parlamentului de învestire a Parlamentului.

Sesizarea socialiştilor, inadmisibilă: Învestirea Guvernului Filip este o expresie a voinţei politice

UPDATE 17:30 Ministerul Justiţie a confirmat, într-un comunicat de presă, că nu a înregistrat modificările care să permită crearea Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, conform solicitărilor depuse la 23 decembrie 2015. Potrivit ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari, instituţia a constatat abateri de la exigenţele legale. Cu toate acestea, MJ precizează că liderii noii formaţiuni pot depune repetat cererea după prezentarea setului de acte complet şi ajustat la legislaţia în vigoare.

Care sunt argumentele Ministerului Justiţiei cu privire la refuzul înregistrării modificărilor la statutul Partidului Forţa Poporului.

image

Ministerul Justiţiei a fost înconjurat de sute de poliţişti în momentul în care de instituţie s-au apropiat protestatarii FOTO Alexandru Tarlev

image

Protestul din faţa Ministerului Justiţiei FOTO Alexandru Tarlev

image

UPDATE 17:20 Revendicările protestatarilor cu privire la anularea votului Parlamentului de la Chişinău privind învestirea Guvernului Filip au rămas deocamdată fără răspuns. Politicienii încă nu au anunţat când le vor oferi organizatorilor protestelor din centrul Capitalei un răspuns.

„Nu ştiu când vor face liderii declaraţii oficiale privind cerinţele protestatarilor pe care le-au expus în cadrul întâlnirii de ieri, dar eu afirm că Guvernul a fost învestit în conformitatea cu legea, juridic este totul corect. Şi sunt sigur că răspunsul majorităţii parlamentare nu va fi altul decât acesta”, a declarat deputatul democrat Sergiu Sârbu pentru Adevărul Moldova.

UPDATE 17:05 Protestatarii au ajuns acum în faţa Ministerului Justiţiei, unde scandează lozinci antiguvernamentale.

Liderul PDA, Andrei Năstase, a declarat că instituţia ar fi refuzat să înregistreze modificările la statutul Partidului Forţa Poporului, adoptate în cadrul congresului în care s-a decis schimbarea denumirii formaţiunii în Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr.

image

„Criminali!”, strigă mulţimea.

UPDATE 16:30 Premierul Pavel Filip a declarat că este gata să se întâlnească cu protestatarii, însă afirmă că revendicările acestora sunt politice.

„Sunt şi eu gata să mă întâlnesc. Doar că revendicările lor ţin de dimensiunea politică. Colegii din Parlament au avut deja întâlniri cu ei. Dialogul va continua. Din punctul meu de vedere, este necesar ca ac est dialog să continue. Noi aici la guvern vom demonstra că suntem o echipă de profesionişti, un guvern echilibrat, care poate să-şi aducă aportul în redresarea situaţiei economice din Republica Moldova”.

UPDATE 16:27 După câteva minute manifestanţii au abandonat instituţia penitenciară şi se îndreaptă acum spre Piaţa Marii Adunări Naţionale.

UPDATE 16:20 Protestatarii au ajuns la Penitenciarul nr. 13. Toată lumea scandează „Libertate” şi „După Filat şi Plaha arestat!” Totuşi, Andrei Năstase cere în faţa instituţiei penitenciare ca deţinuţii politicieni să fie eliberaţi, referindu-se la Grigore Petrenco, fost deputat PCRM, nu la Vlad Filat.

UPDATE 15:35 Putin a convocat de urgenţă Consiliul de Securitate al Rusiei pentru a discuta situaţia din Republica Moldova.

UPDATE 15:20 VOX din stradă: Eugen, 20 ani, din Chişinău: „Am revenit recent din Franţa. Am venit aici pentru a face dreptate. Sper că alegerile anticipate vor schimba ceva în ţară”.

Tatiana, de 60 de ani, din Chişinău, spune că nu vrea alegeri anticipate, pentru că „simt că vom fi rusificaţi. Dar, în acelaşi timp, parcă văd ceva bun în Platforma DA. Oamenii noştri sunt uşor de cumpărat şi asta ar duce la falsificarea alegerilor”.

image

În faţa Ministerului Apărării, Usatîi şi Dodon au vorbit mulţimii de pe tunul din faţa instituţiei FOTO captură video

image

UPDATE 15:10 Deputaţii PLDM care au votat Guvernul Filip şi au fost excluşi din partid îl acuză pe Valeriu Streleţ că doreşte distrugerea partidului. ”Actuala conducere interimară a PLDM nu a înţeles nimic din luptele care se dau astăzi în Republica Moldova. A preferat să aplice tactica struţului şi să rămînă surdă la apelurile de asigurare a unei minime stabilităţi politice în aceste momente extrem de complicate pentru Republica Moldova.În schimbul consolidării partidului, Valeriu Streleţ a ales să-şi continue aplicarea frustrării personale în opera de distrugere a PLDM. În loc să pună la vot reformarea partidului a ales să nege părerea organizaţiilor teritoriale şi a jumătate din fracţiune” se arată în comunicatul deputaţilor excluşi. 

UPDATE 15:00 Ediţia specială de la Moldova 1, cu participarea lui Igor Dodon, Renato Usatîi şi Vasile Năstase moderată de Mircea Surdu a luat sfârşit. Cei trei au ieşit în faţa protestatarilor, anunţând că mulţimea porneşte spre sediul Ministerului Apărării pentru a fi pichetat. Ulterior, coloana de manifestanţi va trece şi pe la Penitenciarul nr. 13 în care fostul premier Vlad Filat se află în arest. La final, protestatarii urmează să revină în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

image

Protestul în faţa Televiziunii publice FOTO Alexandru Tarlev

UPDATE 14:40 Conferinţa video „Moscova-Chişinău” continuă, la fel ca şi opiniile despre situaţia din Republica Moldova. „Opoziţia trebuie să fie adevărată, funcţională şi comprehensivă din care vor face parte oameni noi. Trebuie să se producă un lucru asiduu, dar nu proteste pur şi simplu”, a declarat expertul rus Iuri Naghirneac.

„Alegerile în Republica Moldova nu pot fi alegeri corecte, deoarece Republica Moldova este un stat privatizat. Cu toate acestea, furia oamenilor este atât de mare, încât aproape toată populaţia este împotriva guvernării. Cred că alegerile anticipate pot normaliza cumva situaţia. Însă nu este chiar uşor să desfăşori alegeri anticipate. Trebuie să ne gândim ce va fi după alegeri şi să ne gândim cum se vor aranja lucrurile. Nu există reţete de-a gata din cauza îngustimii politicii moldoveneşti, din cauza coruptibilităţii politicii moldoveneşti. Aceste soluţii trebuie să fie identificate, altfel vom avea aceeaşi situaţie, însă sub alte drapeluri”, a mai spus Iuri Naghirneac.

„Deci, alegerile corecte nu sunt posibile în Republica Moldova, însă nemulţumirea populaţiei este atât de mare, încât chiar şi în condiţiile unor alegeri nedemocratice, opoziţia oricum are toate şansele de a veni la putere”, a precizat Naghirneac.

Moscova se teme că s-ar putea ajunge la unirea Republicii Moldovei cu România

UPDATE 14:30 Liderul PDA Vasile Năstase spune că după ce a fost pichetat sediul Moldova 1 în toamna anului trecut, lucrurile s-au îmbunătăţit în jur de 10-15%. ”Dorinţa noastră este ca atunci când la Moldova 1 se vorbeşte despre protestatari să fie invitaţi şi reprezentanţi ai protestetarilor”.În cadrul acestei emisiuni în direct la postul naţional de televiziune Vasile Năstase a chemat toţi cetăţenii Republicii Moldova să vină duminică, 24 ianuarie, la ora 11:00 la un nou protest în Capitală.

UPDATE 14:20 Igor Dodon, Renato Usatîi şi Vasile Năstase au fost invitaţi de Mircea Surdu în direct la o ediţie specială din cadrul postului de televiziune Moldova 1. Igor Dodon a acuzat televiziunea publică că nu reflectă obiectiv protestele din Chişinău.

UPDATE 14:00 Partidul Liberal Democrat a anunţat că susţine protestele organizate de Dodon, Usatîi şi PDA şi că existe mari semne de întrebare asupra legalităţii învestirii Guvernului Pavel Filip. PLDM i-a excus pe cei şapte deputaţi care au semnat declaraţia de constituire a majorităţii parlamentare alături de Partidul Democrat, Partidul Liberal, fracţiunea desprinsă din Partidul Comuniştilor şi deputaţii independenţi.

UPDATE 13:55 Liderii protestatarilor - Năstase, Dodon şi Usatîi - discută cu directorul Televiziunii publice, Mircea Surdu. Aceştia îi cer lui Surdu ca la Moldova 1 să fie transmise în direct protestele. „În fiecare seară în prime time, o oră minim să avem posibilitatea să transmitem ce se întâmplă în Chişinău. Începând cu ziua de astăzi, de la ora 20 sau 21. Lasă să vină şi de la guvernare, cine vrea - Filip, Candu, dar să ştie oamenii ce se întâmplă în Republica Moldova”, a declarat Dodon.

Mircea Surdu, la rândul său, i-a întrebat pe aceştia: „Când veţi fi la guvernare tot veţi da indicaţii televizunii publice?”. „Dumeavoastră parcă sunteţi de pe timpul Uniunii Sovietice, faceţi propagandă. Noi vom aduna Consiliul companiei şi vom încerca să discutăm doleanţa dvs.”, a mai spus directorul companiei.

image

Discuţiile de la Moldova 1 FOTO captură video

UPDATE 13:47 În faţa Teleradio Moldova, Andrei Năstase vorbeşte despre motivul pentru care coloana de protestatari a venit la această instituţie. „Suntem aici pentru că această oligarhie a pus mâna pe tot ce s-a putut pune mâna. Plahotniuc şi-a pus sculele sale şi aici la televizunea natională, plătită din banii noştri”, a scandat Năstase. 

image

Oamenii strigă „Libertate presei!”

image

Valentin Dolganiuc, un alt membru al PDA, a precizat că o delegaţie din partea protestatarilor merge acum să discute cu conducerea televiziunii publice, solicitând ca, zilnic, câte o oră, televiziunea să transmită în direct protestele şi evenimentele care au loc în Chişinău.

UPDATE 13:40 Coloana care numără câteva mii de persoane a ajuns la Compania Publică Teleradio Moldova. Oamenii au primit indicaţii să stea grămadă şi scandează împreună „Poporul s-a trezit!”. Potrivit lui Dodon, în Chişinău protestează aproape 30.000 de oameni.

UPDATE 13:34 VOX din stradă: Pavel a venit din Anenii Noi. Acesta ne-a spus că participă la protestele din Capitală de câteva zile, la care vine cu un microbuz de rută. Acesta precizează că îşi achită drumul din bani proprii şi e sigur că alegerile anticipate vor schimba spre bine situaţia din ţară.

De asemenea, în mulţime am întââlnit doi angajaţi ai unor instituţii de stat. Aceştia n-au dorit să ne spună de la ce instituţii sunt însă au precizat că s-au alăturat protestelor în pauza de masă.

VOX din stradă: Ala, o pensionară din satul Verejeni, raionul Orhei: „A ajuns cuţitul la os. Nu cred în nimeni”.

VOX din stradă: Aliona, 50 de ani, Floreşti: „Cred că alegerile vor aduce schimbări. Mă regăsesc în promisiunile PSRM. Cer demisia lui Timofti, care a făcut raionul Floreşti de ruşine. Îmi este ruşine de un aşa preşedinte”.

UPDATE 13:20 Moscova se teme că un deznodământ al protestelor din Chişinău ar putea fi unirea Republicii Moldova cu România. La Chişinău se desfăşoară o conferinţă video Moscova-Chişinău pe tema evenimentelor de la Chişinău cu participarea unor experţi rusi şi moldoveni.

„Rusia este vinovată parţial de ceea ce se întâmplă în Moldova. Rusia a lăsat deoparte poporul moldovenesc. Moldova stă la răscruce şi poate să cadă în hău. Este foarte bine că opoziţia de stânga şi de dreapta s-au unit. Problema de bază este dacă Republica Moldova va rămâne independentă ca stat şi ce va fi cu poporul moldovenesc. Obiectivul de bază pentru puterile de opoziţie este ca să formeze o platformă pozitivă care va uni opoziţia proeuropenă şi cea de stânga. Această platformă trebuie să lucreze în vederea conservării suveranităţii Republicii Moldova”, a declarat Iurii Naghirneac, directorul Fondului Internaţional pentru Promovarea Culturii, Ştiinţei şi Educaţiei din Moscova, în cadrul conferinţei video Moscova-Chişinău cu tema „Situaţia din Republica Moldova: analiza experţilor”. 

UPDATE 12:50 Deşi au anunţat că merg în faţa Curţii Constituţionale, protestatarii se îndreaptă spre sediul Televiziunii publice. 

În acest moment, pe străzile pe care se deplasează coloana cu protestatari se formează ambuteiaje kilometrice.

UPDATE 12:30 Clădirea Guvernului este înconjurată de cordoane de poliţişti. Când au ajuns în dreptul lor, unii dintre protestatari au început să le strige celor care asigură paza că sunt nişte bandiţi. Totodată, alţi manifestanţi strigă „Poliţia e cu noi” şi nu acuză forţele de ordine că ar acţiona contra poporului.

În mulţime, am discutat cu două grupuri de protestatari. Unul a venit din satul Step-Soci, raionul Orhei, iar altul - de la Copceac, raionul Ştefan Vodă. Oamenii spun că unii dintre ei protestează din vara trecută, iar alţii s-au alăturat protestatarilor în această iarnă. Aceştia ne-au spus că au venit să protesteze pentru că au salarii mici. Unul dintre ei este profesor şi precizează că n-a primit niciodată mai mult de 2.000 de lei. Astfel, este nevoit să lucreze în mai multe locuri ca să reuşească să-şi achite facturile. 

Protestatarii de la Step-Soci şi Copceac nu cred că alegerile anticipate vor schimba prea mult situaţia din ţară, însă se ambiţionează să manifeste pentru că „măcar aşa îi vom da jos pe cei care sunt acum la putere”.

UPDATE 12:25 VOX din stradă: Igor este originar din Ocniţa şi are aproape 50 de ani. El a fost prezent la toate acţiunile de protest care s-au organizat de la 6 septembrie 2015 încoace. El ne-a spus că de fiecare dată aduce cu microbuzul oameni de la Ocniţa la proteste, iar banii pentru cheltuielile de transport îi sunt rambursaţi de organizatorii protestelor. În prezent, el face parte din tabăra lui Igor Dodon, iar anterior a adus oameni şi pentru Platforma DA. Igor a precizat că protestează în ambele tabere.

UPDATE 12:17 Protestatarii au pornit în marş spre Curtea Constituţională, pentru ai „ura” pe funcţionarii acesteia, dar şi pentru a afla răspunsul la solicitarea protestatarilor de a fi anulată decizia de învestire a Guvernului Filip.

UPDATE 12:15 „Spunea acum Igor Dodon că nu a crezut niciodată că vom sta pe aceeaşi scenă împreună. Şi eu pot spune acelaşi lucru. Dar acum toţi trebuie să ne unim, să dăm jos guvernul nelegitim. Mâine se împlineşte o lună de când PDA a depus cererea la Ministerul Justiţiei de înregistrare a partidului politic cu acelaşi nume”, a declarat Vasile Năstase, membrul PDA.

UPDATE 11:55 Dacă până în momentul în care în PMAN au ajuns susţinătorii socialiştilor şi cei ai Partidului Nostru, de pe scena din faţa Guvernului se vorbea despre imnul „Deşteaptă-te române”, despre mitingurile de la începutul independenţei Republicii Moldova, când în Piaţă s-au pus bazele limbii române şi a alfabetului latin în Republica Moldova, atunci după apariţia acestora în PMAN se scanda „Moldova”, „Unire moldoveni” şi se ţineau discursuri în limba rusă.

Vorbitorii de pe scena din PMAN strigă „Noi suntem poporul” şi cer organizarea alegerilor anticipate.

image

UPDATE 11:47 Susţinătorii lui Igor Dodon şi ai lui Renato Usatîi au ajuns în PMAN, contopindu-se cu protestatarii care erau acolo adunaţi de Platforma DA.  Pe drum, aceştia au strigat într-un cor „Unire moldoveni!”

image

UPDATE 11:37 Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, care se află în PMAN a anunţat că manifestanţii adunaţi de ei se vor uni, din nou, cu protestatarii care se află în scuarul Parlamentului. Împreună, aceştia vor merge în coloană pentru a picheta mai multe instituţii ale statului, inclusiv televiziunea naţională. „Ieri s-a întâmplat un lucru extraordinar. Societatea civilă s-a unit dupa 15 ani în care au fost dezbinaţi de criterii politice”, a mai spun Năstase. „Noi de aici nu fugim, ori învingem ori murim” este noul slogan care răsună în PMAN.

UPDATE 11:30 La protestul din PMAN s-au adunat mai mulţi bătrâni. Galina Ştirbu are 50 de ani şi a venit din Ungheni pentru prima dată la protest. Ea se plânge că nu lucrează nicăieri, fiindcă la ei în raion este greu chiar şi pentru tinerii de 35 de ani şă-şi găsească un loc de muncă. Tot ea spune că este dezamăgită de clasa politică şi că îşi doreşte alegeri anticipate, unde va vota cu Maia Sandu.

Circulaţia pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt este restricţionată.

UPDATE 11:20 Manifestanţii adunaţi în faţa sediului Parlamentului, ca şi cei din PMAN, aşteaptă un răspuns din partea deputaţilor cu privire la anularea votului lor pentru învestirea Guvernului Filip. Vicepreşedintele Partidului Nostru, Ilian Caşu, ne-a spus că până la ora 13:00 nu o să se întâmple acţiuni evidente, deoarece încă nu există o agendă prestabilită. Totul depinde de răspunsul spicherului Andrian Candu la ultimatumul înaintat ieri de protestatari.

Ultimatumul lui Dodon, Usatîi şi Năstase. Candu: Recunoaştem că au fost greşeli în guvernare

VOX din stradă. Dumitru, Chişinău: Nu sunt plătit de nimeni pentru a protesta aici. Protestez de la început, de pe 6 septembrie vin aici în fiecare zi. Eu şi soţia suntem invalizi, iar împreună câştigăm 2500 de lei. Faţă de asta protestăm. Mai puţin ne interesează liderii şi partidele.

UPDATE 11:13 Maria Dascăl şi Elena Ciortan se află în PMAN. Femeile, care au peste 50 de ani, spun că au venit singure din Nisporeni pentru că sunt nemulţumite de situaţia care există în Republica Moldova. Acestea afirmă că vor un viitor mai bun pentru tineri. „Noi nu vom mai apuca vremurile bune, dar măcar tinerii să trăiască mai bine. Vrem să ne vină copiii acasă din străinătate.Stau aici pentru că speranţa îmi dă putere. Speranţa moarte ultima”, a spus una dintre femei.

UPDATE 11:05 Vasile Năstase, reprezentantul Platformei DA, a declarat că protestatarii vor rămâne în PMAN până când Adrian Candu va anunţa ce au hotărât cei 57 de deputaţi privind anularea deciziei de învestire a guvernului. Ulterior, în funcţie de răspunsul primit, liderii DA vor anunţa dacă protestul va continua sau nu.

Protestele continuă la Chişinău. În câteva ore, guvernarea va răspunde ultimatumului înaintat

UPDATE 10:52 În scuarul Parlamentului Republicii Moldova, lângă scena instalată de Partidul Nostru s-au adunat peste 200 de oameni care susţin revendicările formaţiunii conduse de Renato Usatîi. În acelaşi timp, circa 100 de oameni se află în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde au fost chemaţi de Platforma DA.

Protestele au loc pentru a treia zi în Chişinău. Acestea sunt organizate de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, Partidul Nostru şi Platforma Demnitate şi Adevăr.  Manifestanţii nu sunt de acord cu modalitatea prin care a fost învestit Guvernul Filip şi cer anularea acestei decizii. Adrian Candu, preşedintele Legislativului, va oferi în câteva ore un răspuns privind solicitările protestatarilor de a fi declarate alegeri anticipate.

Ce s-a întâmplat miercuri la Chişinău: Guvern votat rapid, Parlament luat cu asalt de protestatari, jurământ depus în secret

FOTO Protestatarii forţează anticipatele la Chişinău. PDA şi-a unit forţele cu liderii proruşi Usatîi şi Dodon

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite