Chişinăul l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei, îngrijorat că trupele ruse dislocate în Transnistria vor participa la parada de 9 Mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Însărcinatul cu afaceri ad interim al Federaţiei Ruse în Republica Moldova a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene pentru a i se atrage atenţia asupra unor evenimente care au loc în regiunea transnistreană, cu impact direct asupra relaţiilor moldo-ruse şi a procesului de reglementare a conflictului transnistrean.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, citat de IPN, Elena Kopnina a fost convocată în legătură cu intenţia Grupului Operativ de Trupe Ruse dislocat în regiunea transnistreană de a participa la manifestaţiile preconizate să se desfăşoare la Tiraspol cu ocazia zilei de 9 mai, fără consimţământul autorităţilor constituţionale de la Chişinău.

Pârţii ruse i-a fost sugerat să se abţină de la astfel de acţiuni, invocându-se în acest sens prevederile Acordului moldo-rus din 21 iulie 1992, potrivit cărora trupele ruse aflate în această regiune s-au angajat să respecte cu stricteţe principiul neutralităţii în raporturile dintre cele două maluri ale Nistrului, până când acestea vor fi retrase complet de pe teritoriul Republicii Moldova.

În acelaşi context, a fost exprimată nedumerirea autorităţilor moldoveneşti faţă de adoptarea de către Tiraspol a deciziei privind folosirea oficială în regiunea transnistreană a drapelului Federaţiei Ruse, de rând cu cel transnistrean, precum şi faţă de decizia privind proclamarea drept „date marcante” a zilei de 2 martie –  ca „ziua începutului respingerii agresiunii masive a Republicii Moldova împotriva republicii moldoveneşti nistrene” şi a zilei de 12 iunie – ca „ziua Rusiei”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite