Un bărbat de 60 de ani care se masturba în faţa copiilor a fost reţinut de poliţiştii din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Poliţiştii din Vaslui au reţinut un bărbat de 60 de ani care a fost surprins de mai multe persoane în timp ce se masturba în faţa copiilor în parcurile din oraş.

”Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Vaslui au identificat un bărbat, în vârstă de 60 ani, din municipiul Vaslui, care în după-amiaza de 25.08.2016, a fost surprins de mai multe persoane, în zona Teatrului de Vară din municipiul Vaslui, săvârşind în public acte obscene”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Bărbatul a fost depistat şi condus la sediul Poliţiei municipiului Vaslui unde a fost audiat. Acesta şi-a motivat gesturile prin faptul că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Împotriva bărbatului, poliţiştii de investigaţii criminale au dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă pentru care Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Poliţiştii atrag atenţia că dacă sunteţi victimă sau martor al unei infracţiuni, reţineţi cât mai multe semnalmente ale autorului, înalţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, particularităţi în vorbire sau comportament şi sesizaţi de urgenţă Poliţia - 112!
 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite