Minoră de 14 ani ucisă şi aruncată într-un şanţ într-un sat în judeţul Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minora a dispărut de acasă pe 3 mai
Minora a dispărut de acasă pe 3 mai

O minoră de 14 ani, din localitatea vasluiană Ghergheşti, a fost găsită strangulată sâmbătă, 6 mai, la trei zile după ce a dispărut. Cadavrul fetei a fost descoperit la într-un şanţ din comuna vecină.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, minora de 14 ani a dispărut în cursul zile de 3 mai, însă familia a reclamat dispariţia sa la Poliţie abia după o zi. 

În urma investigaţiilor desfăşurate la rudele şi apropiaţii fetei, poliţiştii au suspectat că minora ar putea fi victima unei infracţiuni, astfel că încă din ziua sesizării dispariţiei au demarat activităţi de căutare. 

Potrivit şefului IPJ Vaslui, la acţiunile de căutare au fost mobilizaţi atât poliţişti, cât şi jandarmi, lucrători ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi săteni.

În cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii au descoperit cadavrul minorei într-un şanţ de pe raza satului Valea Cânepii, comuna Ivăneşti. În jurul gâtului, minora prezenta urme de strangulare. Principalul suspect al crimei, este un tânăr de 20 de ani, din Ivăneşti, la care fata ar fi fost în vizită, joi după ce a plecat de la şcoală. 

”În zonă se află un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul (PT) Vaslui, care coordonează cercetarea la faţa locului. Pe măsură ce se va contura starea de fapt, vom reveni cu informaţii despre împrejurările comiterii faptei”, a precizat procurorul Alice Ruja, purtător de cuvânt al PT Vaslui. 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite