Rezultate Bac 2017 Mehedinţi. Promovabilitate de 59,22 la sută, progres minim faţă de 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform calendarului examenului de bacalaureat naţional 2017, astăzi, 5 iulie, s-au afişat primele rezultate, iar eventualele contestaţii se pot depune între orele 16.00 - 20.00. Acestea vor fi soluţionate în intervalul 6-9 iulie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 10 iulie 2017.

UPDATE Rezultatele parţiale la BAC 2017 au fost publicate miercuri, 5 iulie 2016, la ora 12:00. Rezultatele sunt disponibile la avizierele centrelor de examinare dar şi online, pe site-ul edu.ro.

Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2017, în judeţul Mehedinţi este de 59,22% (cu 2,45 mai mare decât rata de promovare în 2016).

Într-un clasament pe licee, Colegiul Naţional Gheorghe Ţiţeica continuă să rămână şi anul acesta pe primul loc cu un procent de 97,77 la sută, urmat de CN Traian  - 89,39 la sută, CN Pedagogic Ştefan Odobleja – 84,68 la sută, Liceul de Arte I. Şt. Paulian – 77,42 la sută.

Niciun elev nu a obţinut media 10, dar sunt 189 de elevi cu medii între 9,00 şi 9,99, ceea ce înseamnă un procent de 11,4 la sută, iar în procent de 19,17 la sută sunt medii între 8,00 şi 8,99.
 

Numărul total de candidaţi care s-au înscris pentru susţinerea examenului de Bacalaureat în judeţul Mehedinţi, în sesiunea iunie-iulie 2017 este de 1.807, dintre aceştia 1.534 fiind din promoţia curentă.

Lucrările scrise de la examenul de Bacalaureat ale elevilor mehedinţeni au fost corectate într-un alt judeţ iar profesorii evaluatori din cele două centre de evaluare din Mehedinţi au evaluat, la rândul lor, lucrări venite din alt judeţ.

Anul trecut, procentul final la Bacalaureat în Mehedinţi a fost de 56,77 la sută, după corectarea lucrărilor unde elevii au făcut contestaţie, cu peste 2 procente mai mare decât rezultatul iniţial, de 54,48 la sută.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite