Tulcenii se vor putea plimba cu trei autobuze de ultimă generaţie

Tulcenii se vor putea plimba cu trei autobuze de ultimă generaţie

Aşa arată noile autobuze FOTO Primăria Tulcea

Începând de luni, 3 noiembrie, tulcenii se vor putea plimba cu trei noi autobuze. Achiziţionate cu bani de la bugetul local, ele costă 1.415.612 lei, fără TVA.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Noi am vrut să luăm cinci autobuze, însă refăcând calculele am decis că ne ajung banii doar pentru trei“, a spus primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea. Licitaţia a fost câştigată de ISUZU. 
 
Cele trei autobuze sunt de ultimă generaţie. Ele îşi pot lăsa platforma la nivelul trotuarului şi astfel cu ele pot călători şi persoanele cu dizabilităţi urcând pe o rampă specială.
Dispun de aer condiţionat şi de sistem de încălzire.  
 
Parcul auto din Tulcea numără 28 de autobuze. „Sperăm ca până în anul 2017 să le înlocuim pe toate. Dispunem de opt vehicule care au o vechime foarte mare, unele având 15 ani de exploatare“, adaugă primarul din Tulcea.
 
În câţiva ani se va reabilita şi toată infrastructura oraşului.
 
Achiziţii de mijloace de transport în comun s-au făcut în 2006, 2007 şi 2009. 
 
citeste totul despre: