Povestea coloniştilor maghiari care au întemeiat, în urmă cu 125 de ani, Dumbrăviţa, localitatea unde se trăieşte cel mai bine în România

Povestea coloniştilor maghiari care au întemeiat, în urmă cu 125 de ani, Dumbrăviţa, localitatea unde se trăieşte cel mai bine în România

Biserica Reformată din Dumbrăviţa a fost sfinţită în 1901 FOTO Ştefan Both

Dumbrăviţa (Újszentes) a fost mereu o localitate bogată. A fost întemeiată în urmă cu 125 de ani de către colonişti maghiari înstăriţi, care au venit din localitatea Szentes.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui studiu elaborat în 2013 de Consiliul Consultativ pentru Regionalizare, comuna Dumbrăviţa, din judeţul Timiş, era declarată cea mai dezvoltată localitate din România. S-a întocmit un clasament pe baza Indicelui de Dezvoltare Socială Locală (IDSL), care ia în calcul şapte indicatori diferiţi: nivelul de educaţie, vârsta medie, speranţă de viaţă, numărul de autoturisme la mia de locuitori, suprafaţa medie a locuinţei, consumul de gaze pe locuitor şi categoria de mărime a localităţii. 
 
Dumbrăviţa era urmată de oraşul Voluntari şi de comuna Corbeanca, situate în judeţul Ilfov. Topul continuă cu Predeal, Cluj-Napoca, Buşteni, Sibiu, Sinaia, Bucureşti şi Timişoara.

Dumbrăviţa a devenit locul preferat al timişorenilor cu bani. În jurul vetrei satului a început construcţia cartierelor de vile. Dacă la recensământul din 2001, populaţia era de 2.700 de persoane, în 2011 numărul locuitorilor a ajuns la peste 7.000. Acum se apropie de 10.000 de locuitori.    
 
Nu mulţi ştiu însă că această localitate nu a fost niciodată una săracă. A fost întemeiată în urmă cu 125 de ani de către colonişti maghiari înstăriţi, care au venit din localitatea Szentes (aflată la 50 de kilometri de Szeged).

 
Localnicii au fost aduşi de administraţia maghiară pentru a da viaţă unui petic de teren rămas gol după defrişarea Pădurii Verzi. În acel an 1891, au sosit 133 de familii de reformaţi maghiari. 
 
Guvernul Ungariei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, mai precis Ministerul Agriculturii, a decis că pornind de la Făget până după Timişoara, să defrişeze mii de hectare de pădure, pentru a le transforma în teren cultivabil. Printre altele, au defrişat şi o porţiune din Pădurea Verde, care la vremea respectivă se întindea până spre drumul care duce spre Arad. Au decis apoi să colonize zonele defrişate cu agriculturii din diferite părţi ale Ungariei”, a declarat istoricul Ioan Szekernyes. 
 
Au venit cu o civilizaţie urbană
 
În localitatea Szentes a existat un ziarist, Ferencz Şima (a devenit şi politician) - redactorul şef al săptămânalului „Szentesi Elet”, care a dat un anunţ în ziar, pentru a strânge oameni care ar fi dispuşi să se mute pe acest teren viran de lângă Timişoara.
 
A reuşit să strângă 133 de familii. Trebuie să spunem că nu era pătura cea mai săracă. Pentru a beneficia de facilităţile oferite de stat, trebuia să aibă şi ceva fonduri propri. Aceşti oameni erau agricultori, dar trăiau la oraş. Szentes era oraş. Aveau alt comportament, altă civilizaţie”, a mai spus Szekernyes.  

În toamna anului 1891, primii locuitori care s-au stabilit aici erau obligaţi ca timp de doi ani să-şi construiască o casă, cu cel puţin două camere şi anexe, după proiectele tip, fixate de Minister. Nu aveau voie să construiască oricum. Localitatea a fost denumită „Újszentes” (în traducere Szenteşul nou).
 
În decurs de doi ani trebuiau să planteze neapărat 20 de pomi fructiferi în grădină, duzi în curte şi arbori în faţa casei. Au fost anumite prevederi. După ce a sosit grosul locuitorilor, s-au tras la sorţi parcelele. Având această atitudine urbană, chiar în 1892 au înfiinţat şcoala, la scurt timp au ridicat şi un internat, pentru că veneau copii şi din satele româneşti şi şvăbeşti. În 1906, şcoala avea aproape 400 de elevi, pe când satul avea cam 1.200 de locuitori. Avea un amplasament favorabil, fiind aproape de oraş. Au primit şi 140 de copii de la orfelinatul din Timişoara”, a mai afirmat Ioan Szekernyes.

 
Au vândut legume, fructe şi lapte timişorenilor
 
Datorită moşierului Istvan Mokri, szenteşenii au trecut la cultivarea plantelor industriale. Au cultivat legume şi fructe şi au produs lapte pentru clienţii din Timişoara, care le-a asigurat un venit substanţial. Aşa se face că s-a dezvoltat relativ repede. 
 
Existând acest spirit de orăşeni, viaţa culturală a fost mult mai intensă decâ în celelalte sate învecinate. Mereu existau formaţii de teatru, formaţii muzicale. Era o comună deschisă spiritual şi cultural faţă de celelalte sate”, a spus Szekernyes.
 
Biserica reformată din Dumbrăviţa a fost sfinţită în anul 1901. Până atunci localnicii aparţineau bisericii reformate din Timişoara. „Iniţial erau doar reformaţi. După ce s-a demolat biserica din Stanciova, în anii comunismului, în 1976, s-a aprobat ridicarea unei biserici romano-catolice la Dumbrăviţa”, a adăugat istoricul.

 
Prima biserică ortodoxă din Dumbrăviţa a fost construită de abia în 2005.
 
Urmaşii primilor colonişti
 
Mai trăiesc şi astăzi la Dumbrăviţa urmaşi ai primilor colonişti. Unul dintre ei este Iuliu Soos, care are 85 de ani.
 
Bunicii şi părinţii mei erau născuţi în Szentes. Tata a avut 18 ani când a venit aici. Unchiul meu 24 de ani. Au venit aici în 1891. Fiecare a avut pământ în Szentes, au plecat după ce au vândut acolo. Aici s-au stabilit, aici au murit. Ce au găsit aici? Butuci. Era ce a rămas din pădure. Un an de zile au scos butucurile. Au măsurat terenul şi au tras bileţele pentru viitoarele proprietăţii. Care ce număr a tras, aia a primit. Nu putea să comenteze. Primul primar a cerut să se planteze duzi. Toată comuna era plină cu duzi. Fiecare familie a primit 16.000 de metri pătraţi”, ne spune Iuliu Soos, care mai are şi acum rude în Szenteşul vechi din Ungaria.

Casele construite la „Újszentes” trebuiau făcute după planurile unui inginer de la Budapesta. 
 
Trebuie respectat un stil anume. Mai există trei case la Dumbrăviţa care nu au nicio modificare. Era o casă lungă, cu camere, bucătărie, şpais, grajd. Primul primar, Nagy Balogh, a venit tot de la Szentes. A locuit dincolo de pădure. Umbla cu o motocicletă. A murit într-un accident cu motorul. Când s-a dus acasă noaptea, nu a văzut că rampa era închisă şi a fost decapitat”, a mai povestit Soos.
 
Primii locuitori români din Dumbrăviţa au venit în 1923, din localitatea Torac, aflat astăzi în Banatul sârbesc. Acum 50 de ani exista doar vatra veche a satului. Apoi s-a tot dezvoltat. Autorităţile comuniste din anii ’80 au adus aici populaţie de moldoveni. 
 
Iuliu Soos a făcut şcoala elementară la Dumbrăviţa, dar spune că nu a avut timp să meargă la liceu, la oraş, pentru că avea de lucru la pământ.
 
Am muncit până la pensie. 33 de ani am lucrat la oraş, la autobază, ca lăcătuş”, a mai spus Soos.

"Relţia dintre maghiari şi români a fost tot timpul bună"
 
Alexandru Ienescu, tot de 85 de ani, este şi el născut în „Újszentes”. „Tata s-a născut la Timişoara. El a fost copil orfan. A avut şapte ani când a ajuns aici, în 1910. Familia care l-a luat spunea că o să fie bun pentru păzit purceii. În 1928 s-a însurat”, a declarat Alexandru Ienesca. 

Care erau mai săraci mergeau să lucreze la cei mai bogaţi. Era tot timpul sat bogat. Oamenii erau agricultori. Noroc că am fost şi aproape de oraş, aşa că se putea vinde marfa la Timişoara. Relţia dintre maghiari şi români a fost tot timpul bună. Au început să se şi căsătorească între ei. Niciodată nu au fost discuţii. Nu erau treburi din astea. Lumea trăia paşnic. Eu tot ce am învăţat ungureşte, am învăţat şi româneşte. Acum suntem mai puţini, ce să facem?! Aşa a fost să fie. Eu am deja trei strănepoţi. Unul din nepoţi trăieşte în Franţa, celălalt în Germania. Tinerii nu mai sunt atraşi de aceste locuri”, a mai spus octogenarul din Dumbrăviţa. 

O casă care arată ca acum 125 de ani
 
Dezvoltare pe proiecte europene
 
Dumbrăviţa a început să se crească după Revoluţie, datorită politicii gândite de primarul Géza Szilágyi (UDMR), care a condus comuna timp de 18 ani. Având în vedere că a crescut numărul locuitorilor, procentul populaţiei de etnie maghiară a coborât la sub 14%. Aşa se face că la ultimele alegeri, Szilágyi a pierdut alegerile în faţa social-democratului Victor Malac. 
 
Un mare merit la dezvoltarea Dumbrăviţei le-au avut proiectele europene: în perioada 2007-2013 au fost atrase peste trei milioane de euro.

 
Majoritatea erau proiecte transfrontaliere România-Ungaria, în special alături de partenerii din Szentes, cu care Dumbrăviţa este înfrăţită.

 

 

În centrul Dumbrăviţei se află o biserică reformată, sfinţită în anul 1901 FOTO Ştefan Both

Imagini din aceeasi galerie
  • În centrul Dumbrăviţei se află o biserică reformată, sfinţită în anul 1901 FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • În centrul Dumbrăviţei se află o biserică reformată, sfinţită în anul 1901 FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Nicolae Constantin, project managerul Primăriei Dumbrăviţa, la Behela TV FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
  • Localitatea Dumbrăviţa FOTO Ştefan Both
Distribuie imaginea
citeste totul despre: