FOTO Nostalgii timişorene: Braun trimitea alimente în Germania, în schimbul unor acordeoane

Magazinul Braun în care se vindeau acordeoane Hohner

Timişoara s-a făcut cunoscut nu numai prin instituţii, formaţii şi interpreţi de artă lirică. A fost oraşul industriei şi comerţului de instrumente muzicale.

Citeşte povestea instrumentelor Braun la Timişoara. Anton J. Braun a revenit în oraşul natal după 36 de ani

La Timişoara, muzica are vechi tradiţii. Oraşul s-a făcut cunoscut nu numai prin instituţii, formaţii şi interpreţi de artă lirică; un domeniu, poate mai puţin ştiut, a fost cel al industriei şi comerţului de instrumente muzicale. În plus, să nu uităm că, până în anul 1948, la Timişoara se afla una din cele mai mari edituri muizicale din ţară: firma Morawetz a familiei Borgida.

Tot până prin anul neţionalizării (1948), a existat o fabrică de orgi, proprietatea familiei Wegenstein. Fabrica se afla cam pe locul unde astăzi este Institutul de Sudură de pe bulevardul Mihai Viteazul. Trebuie menţionat că aproape toate bisericile catolice timişorene (cu excepţia Domului din Piaţa Unirii) sunt înzestrate cu orgi fabricate în atelierele lui Wegenstein.

Dar şi alte lăcaşuri de cult – în care muzica de orgă face parte din oficierea slujbei religioase (cum ar fi cultele evanghelic-lutheran, reformat, mozaic) – posedă marile instrumente cu tuburi, produse tot de aceeaşi fabrică de orgi.

Şi Sinagoga din cetate, dar şi cea din Fabric au, fiecare, câte o orgă Wegenstein. (La Domul din Piaţa Unirii, orga este de altp provenienţă, dar a fost renovată tot de meşterii specialişti ai lui Wegenstein).

Dintre alte instrumente muzicale produse la Timişoara, se cuvin a fi amintite: piane (de fapt, asamblate din piese aduse din import), acordeoane, saxofoane. Aceste ultime categorii de instrumente au început să fie fabricate după anii 50. (Cine nu-şi mai aduce aminteşte de acordeoanele Timiş? Dar de saxofoanele fabricate la Guban?).

Comerţul timişorean a avut două renumite magazine specializate în instrumente muzicale: Huber şi Braun.

Câteva detalii interesnte despre firma Braun le-am aflat prin bunăvoinţa domnului Fodor Gavril şi fost salariat la atelierele magazinului Braun).

În anii de după primul război mondial, îl găsim în Timişoara (pe strada Eugeniu de Savoya) pe Anton Braun, unul dintre fiii lui Janos Braun, lutier din Szeged, care, la rândul său, se stabileşte aici încă de la începutul secolului XX.

Deoarecere pe aceeaşi stradă exista magazinul Huber (tot de instrumente muzicale), Anton Braun îşi deschide un magazin similar în Piaţa Libertăţii, unde era mai „la vedere” decât Huber. Spre sfârşitul anilor 30, ajunsese foarte la modă acordeonul; Braun a ştiut să folosească împrejurarea şi şi-a profilat magazinul pe desfacerea acestui tip de instrumente. A încheiat contract cu marea firmă germană Hohner şi, prin anii 40, Anton Braun devenea astfel singurul reprezentant din sud-estul Europei al celebrei fabrici germane de acordeoane. Condiţiile contractului prevedeau un gen de troc între cele două firme: în schimbul acordeoanelor, Hohner cerea...alimente!

Şi, într-adevăr, având în vedere situaţia deosebit de grea a economiei în Germania (datorită războiului), timişoreanul Braun a început să trimită mari colete cu făină, zahăr, ulei şi alte alimente de bază; totul era expediat direct lui Hohner. În acest fel, Anton Braun prosperă prin vânzarea acordeoanelor Hohner, iar acesta, la rândul său, asigura hrană pentru muncitorii din fabrica sa.

Dar războiul ia sfârşit în mai 1945 şi, după încheierea păcii, Germania ajunge să primească masive ajutoare financiare din partea Statelor Unite, ceea ce redresează şi deficitul de alimente pentru populaţie. Coletele lui Braun nu mai au căutare; în consecinţp, nu mai primeşte acordeoane pentru desfacere prin magazinul său!

Se suprapune şi un „mic” dezastru la depozitul din Calea Buziaşului. În afară de acordeoane, el îşi lărgise sortimentul de mărfuri cu aparate de radio (între care şi un model portabil produs de o altă cunoscută firmă germană, Braun – fără nici o legătură cu timişoreanul cu acelaşi nume!), precum şi motorete Wanderer (un fel de biclete, mai masive, cu motoraş). Depozitul este spart într-o bună zi şi devastat, ceea ce-i aduce lui Braun mari daune.

Bizuindu-se pe vechile relaţii cu Hohner, timişoreanul nostru cere să i se trimită un acordeon, fără plată. Cererea îi este onorată, instrumentul fiind imediat vândut. Repetă astfel de cereri de vreo trei-patru ori, după satisfacerea cărora i se refuză continuarea unui asemenea „comerţ”. Pentru magazinul Braun (ca şi pentru alte firme particulare din acei ani) vin vremuri tot mai grele: impozitele cresc, unii lucrători (din atelierele de verificat şi de retuşat micile defecţiuni la acordeoane, aparate de radio, motorete), pleacă, fie la cooperative meşteşugăreşti (nou înfiinţate), fie în ţări in apus.

Anton Braun pierde magazinul (la naţionalizarea din 1948) şi se angajează la fabrica Guban, unde începe producerea de...saxofoane; a preferat această cale, întrucât şi-a putut păstra astfel instrumentele şi uneltele de lucru, căci la cooperativă ar fi fost obligat să le predea.

Dar, din păcate, au început să se facă simţite tot mai mult dificultăţile în aprovizionarea cu materie primă şi piese; treptat, nici acordeoanele Timiş nu s-au mai putut fabrica şi nici producţia de saxofoane , la Guban, n-a avut o soartă mai bună...De altfel, începuse o altă epocă: cea a instrumentelor muzicale electronice.

Şi totuşi, clasicele acordeoane şi saxofoane nu cedează; au căutare încă! Doar că la Timişoara, acestea nu se mai fabrică...

Vezi galerie foto cu magazinele Braun din Timişoara şi vizita lui Anton J.Braun în oraşul natal

Nostalginii timişorene– album despre oraşul de altădată” (ediţia a III-a), este titlul volumui scris de publicistul Paul Răzvan (1928-1995), care a apărut la 16 ani de la moartea autorului. Articolele despre "Timişoara de altădată" au fost publicate de Paul Răzvan în revista "Timişoara Internaţional" până în ianuarie 1995. Cartea a fost finanţată şi editată de Consiliul Judeţean Timiş.
 

EPISODUL 1 „Cel din urmă bastion” EPISODUL 2. „Din viaţa Castelului” EPISODUL 3 "Pe vremea tramvaiului cu cai" EPISODUL 4 Minunata Gară Domniţa Elena şi trenul de Buziaş care trecea prin centru EPISODUL 5 Hoteluri şi localuri de lux din secolele XVIII-XIX-lea EPISODUL 6 Cum mergeau oamenii la "mozi" EPISODUL 7 Buteliile Shell-Gas şi Aragaz din actuala cofetărie Violeta EPISODUL 8 Povestea uzinei de gaz din Timişoara, apărută în 1858

Citeste mai mult: adev.ro/mlcjaf

Citiţi şi: 

EPISODUL 1 „Cel din urmă bastion”

EPISODUL 2.  „Din viaţa Castelului”

EPISODUL 3 "Pe vremea tramvaiului cu cai"

EPISODUL 4 Minunata Gară Domniţa Elena şi trenul de Buziaş care trecea prin centru 

EPISODUL 5  Amintiri despre oraşul de altădată: Hoteluri şi localuri de lux din secolele XVIII-XIX-lea 

EPISODUL 6 Cum mergeau oamenii la "mozi"

EPISODUL 7 Buteliile Shell-Gas şi Aragaz din actuala cofetărie Violeta

EPISODUL 8 Povestea uzinei de gaz din Timişoara, apărută în 1858

EPISODUL 9 Pe urmele unui celebru "fotoreporter" din Imperiul Austro-Ungar

Citiţi şi: EPISODUL 1 „Cel din urmă bastion” EPISODUL 2. „Din viaţa Castelului” EPISODUL 3 "Pe vremea tramvaiului cu cai" EPISODUL 4 Minunata Gară Domniţa Elena şi trenul de Buziaş care trecea prin centru EPISODUL 5 Hoteluri şi localuri de lux din secolele XVIII-XIX-lea EPISODUL 6 Cum mergeau oamenii la "mozi" EPISODUL 7 Buteliile Shell-Gas şi Aragaz din actuala cofetărie Violeta EPISODUL 8 Povestea uzinei de gaz din Timişoara, apărută în 1858

Citeste mai mult: adev.ro/mlcjaf

Citiţi şi: EPISODUL 1 „Cel din urmă bastion” EPISODUL 2. „Din viaţa Castelului” EPISODUL 3 "Pe vremea tramvaiului cu cai" EPISODUL 4 Minunata Gară Domniţa Elena şi trenul de Buziaş care trecea prin centru EPISODUL 5 Hoteluri şi localuri de lux din secolele XVIII-XIX-lea EPISODUL 6 Cum mergeau oamenii la "mozi" EPISODUL 7 Buteliile Shell-Gas şi Aragaz din actuala cofetărie Violeta EPISODUL 8 Povestea uzinei de gaz din Timişoara, apărută în 1858

Citeste mai mult: adev.ro/mlcjaf