Ce simbolizează cina cea de taină, momentul în care pâinea şi vinul au devenit „trupul şi sângele Mântuitorului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai importante momente din Săptămâna Mare a fost ultima cină pe care Iisus a luat-o cu ucenicii săi înainte de a fi prins şi răstignit. Reţinut de istorie ca „cina cea de taină”, momentul are o semnificaţie aparte, fiind cel în care, folosind pâinea şi vinul, Mântuitorul le arată ucenicilor cum urmează să fie jertfit pentru păcatele omenirii.

Evangheliile realatează momentul cinei din seara în care Mântuitorul a fost trădat şi prins, arătându-l pe Iisus cu ucenicii săi în „camera de sus”. Ştiind că până la Învierea Sa, sunt ultimele momente cu cei 12 apostoli, Iisus le dă uceinicilor săi un exemplu de smerenie şi umilinţă, spălându-le fiecăruia picioarele. A urmat apoi descoperirea trădătorului şi cina în care Mântuitorul le-a arătat ucenicilor săi cum are să fie „frânt” pentru păcatele oamenilor.

„Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: «Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea. » Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: «Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el». Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până a veni El”, este unul dintre pasajele din Biblie care descrie cum s-a desfăşurat Cina cea de taină.

În urma acesui eveniment, pâinea şi vinul au devenit „trupul şi sângele Mântuitorului”. „În actul euharistic pâinea şi vinul sunt în mod real elemente care conţin trupul şi sângele Mântuitorului în mod minunat. Sfântul Apostol Pavel, în prima epistolă către Corinteni, atrăgea atenţia comunităţii pe care a constituit-o că paharul pe care îl binecuvântăm şi pâinea pe care o binecuvântăm sunt trupul şi sângele lui Hristos. Face distincţia între mâncarea obişnuită şi elementele euharistice şi subliniază un aspect de moralitate. Şi anume, că înainte de consumarea pâinii şi vinului euharistic trebuie o atitudine pioasă pentru ca elementele euharistice să nu fie pângărite. Noi nu mâncăm trupul unui om şi nu bem sângele unui om. Noi intrăm în comuniune cu Dumnezeu”, a explicat preotul Nicolae Morar, cadru didactic în cadrul Facultăţii de Teologie de la Universitatea de Vest din Timişoara.

„Cina Domnului a fost instituită de Domnul Isus Cristos în noaptea în care a fost vândut, cum aminteşte sfântul apostol Pavel. După cina pascală, aşa cum spune evanghelistul Luca, Isus a luat o cupa cu vin şi a binecuvântat-o, apoi o pâine şi a instituit Masa Domnului. În ritualul de Paşte al poporului Israel, aceasta era a treia cupă, care se numeşte cupa salvării. Isus le-a spus ucenicilor Săi că pâinea «este Trupul Meu care se frânge pentru voi», iar vinul «este sângele Meu care se varsă pentru iertarea păcatelor voastre». Astăzi Cina Domnului este pentru noi o amintire a jertfei lui Cristos din trecut, o afirmare a unirii noastre cu El şi unii cu alţii în prezent şi o anticipare a revenirii glorioase a lui Cristos când vom sta cu El la masa din cer”, a arătat şi pastorul Samuel Tuţac.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite