16 obiceiuri proaste care cresc consumul de combustibil. De ce nu este indicat să asculţi muzică la volum ridicat în maşină

16 obiceiuri proaste care cresc consumul de combustibil. De ce nu este indicat să asculţi muzică la volum ridicat în maşină

Atunci când cumperi o maşină trebuie să ţii cont de o serie de caracteristici şi dotări pe care maşina respectivă le are, iar unul dintre cele mai importante aspecte vizează consumul de combustibil. Pentru fiecare maşină se face o estimare a consumului, dar în final cantitatea de combustibil consumată depinde de mai mulţi factori.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În ziua de azi există un trend în industria automobilelor de a avea maşini mai eficiente din toate punctele de vedere: să emită mai puţine noxe, să fie mai aerodinamice, mai uşoare, să consume mai puţin combustibil şi toate astea fără a sacrifica din performanţe sau comportamentul pe soşea. Majoritatea şoferilor, însă, se axează pe consumul de combustibil pentru că asta e ceea ce îi afectează în mod direct la buzunar de fiecare dată când alimentează. Nu multă lume îşi permite o maşină nouă care promite consum extrem de mic de combustibil, dar există câteva lucruri pe care orice şofer, indiferent de vechimea maşinii pe care o conduce, poate să le facă”, a explicat Ciprian Gurban, un inginer român care lucrează în industria automotive din Germania.

La solicitarea „Adevărul”, Ciprian Gurban a realizat o listă de sfaturi pentru şoferii care vor să consume cât mai puţin combustibil. Unele dintre sfaturile inginerului român din Germania sunt cunoscute pentru şoferi, dar la unele dintre ele poate că nici nu te-ai fi gândit. Spre exemplu, inginerul care lucrează în industria automotive susţine că un obiect cât de mic purtat în maşină se resimte în consum. Vedeţi mai jos sfaturile inginerului român: 

1.  Verifică presiunea pneurilor: o presiune incorectă a pneurilor va duce la o rezistenţă mai mare la înaintare şi implicit la un consum mai mare. Valoarea corectă pentru presiunea pneurilor variază în funcţie de maşină şi ar trebui să apară în cartea technică. Uneori este trecută şi pe interiorul capacului de la buşonul de combustibil. Nici o presiune prea mare nu este indicată întrucat va duce la uzarea inegală a pneurilor.

2.  Nu transporta greutăţi dacă nu e necesar: orice lucru pe care îl duci în maşină reprezintă o greutate în plus şi afectează consumul de combustibil pentru ca motorul va trebui să muncească puţin mai mult ca să urnească maşina. Gândeste-te la toate lucrurile pe care le ai în maşină şi întreaba-te daca ai într-adevăr nevoie de ele în călătoria pe care o faci. Poate ai căruciorul copilului pe care îl duci peste tot cu tine măcar că nu tot timpul ai şi copilul la tine. Poate cari un sac de cartofi pe care ţi-a fost lene să îl duci în casă atunci când ai venit de la cumpărături. Am auzit despre cineva care a calculat cât combustibil consuma ca să poarte mustaţă. I-a ieşit undeva la 1-2 lire pe an. Nu are sens să ducem lucrurile la extrem, dar esenţa este că plăteşti pentru toate lucrurile pe care le duci cu maşina.

3. Fă-ţi maşina cât mai aerodinamică: renunţă la portbagajul de pe acoperiş sau suportul de schiuri sau de biciclete atunci când nu ai nevoie de ele. Orice lucru care modifică forma originală a maşinii reprezintă o rezistenţă în calea aerului pe care maşina va trebui să o învingă cu un consum suplimentar.  Aici intră şi geamul/urile deschise sau trapa deschisă. Acum se iveşte o intrebare: ce e mai eficient – să folosesc aerul condiţionat sau geamul deschis? Un studiu spune că până la 80 km/h e mai eficient să ţii geamul deschis, iar peste e mai eficient să foloseşti aerul condiţionat. O altă recomandare este ca atunci când mergi prea repede ca să deschizi geamul, dar nu ai nevoie de aer condiţionat să foloseşti funcţia ECON care doar transmite aer de afară în habitaclu fără a porni compresorul de climă.

4.  Nu lăsa maşina să se încălzească: majoritatea experţilor sunt de acord că a lăsa maşina să se încălzească nu are nici un beneficiu, ci mai mult poate să dăuneze motorului din cauza unei ungeri necorespunzătoare. Recomandarea este să laşi maşina să meargă 1-2 minute înainte să porneşti la drum chiar când afară e rece, iar maşina se va încălzi în timpul funcţionării. Tot ce trece de asta e doar risipă de combustibil.

5. Nu fi agresiv cu acceleraţia când motorul e rece: sfatul acesta pare că se contrazice cu cel de dinainte, dar nu este aşa. Chiar dacă e recomandat să porneşti cu maşina la 1-2 minute după ce ai pornit motorul, acesta nu va fi extrem de eficient până nu devine cald. Asta înseamnă că şi dacă vei fi agresiv cu acceleraţia, motorul nu va reacţiona normal pentru că nu va putea să ardă tot combstibilul pe care îl primeşte. În consecinţă, îl va evacua pe ţeava de eşapament, nears. Cel mai bine e să foloseşti o plajă de turaţii mai redusă (până la 2000 rpm la diesel şi 2500 rpm la benzină) până când motorul e cald (de obicei când temperatura apei e la 90 de grade). După aceea, poţi folosi maşina în plaja de turaţii normală.

6. Planifică orice calatorie cu maşina: când motorul e rece nu va funcţiona în parametrii normali şi va consuma mai mult combustibil decât în mod normal. Din acest motiv nu este bine să faci călătorii scurte (5-10 minute) după care să opreşti motorul pentru ca vei consuma pe distanţa respectivă foarte mult. E bine să combini mai multe drumuri pe care le ai de făcut ca motorul să se poata încălzi până la temperatura optimă.

7. Fă întreţinerea periodică la maşină: o maşină care nu are uleiul sau filtrele schimbate la timp va avea un raport de combustie mai puţin eficient şi deci va avea nevoie de mai mult combustibil pentru a produce aceeaşi forţă ca un motor cu o întreţinere corectă. Uleiul şi filtrele reprezintă cel mai comun exemplu, însă trebuie ca orice componentă a maşinii să funcţioneze corect pentru ca ea să fie cât se poate de eficientă. 

8. Opreşte consumatorii electrici nenecesari: consumatorii electrici adaugă o sarcină în plus la alternator care e angrenat de motorul maşinii. Orice sarcina în plus înseamnă că motorul va trebui să lucreze mai mult ca sa poata roti la aceeaşi turaţie alternatorul care la rândul lui va produce mai mult curent. Sarcini adiţionale sunt oglinzile încălzite sau dezaburirea electrică a geamurilor sau încălzirea în scaune sau altele care pot varia în funcţie de maşină. Recomandarea este ca atunci când nu mai e nevoie de ele (de ex. geamul s-a dezaburit sau scaunul este deja cald) să fie oprite. Altfel, doar iroseşti combustibil ca să le menţii calde.

9. Nu scoate maşina din viteză când decelerezi: am văzut comportamentul acesta la mulţi şoferi: atunci când vor să frâneze scot maşina din viteză şi folosesc frâna pentru a se opri. Deşi metoda funcţionează, din nefericire, acesta nu e cel mai eficient mod de a opri pentru că în timp ce masina e scoasă din viteză, motorul rămâne la relanti. Asta înseamană ca va consuma o cantitate oarecare de combustibil pe perioada asta. Recomandarea este ca atunci cand vrei să opresti să laşi maşina în viteză şi să iei piciorul de pe acceleraţie, completând cu frâna pentru a decelera cât e nevoie. Bineînţeles, la un moment dat va trebui să apeşi pedala de abreiaj pentru că altfel ţi se va opri motorul. Avantajul acestei metode este că majoritatea maşinilor (exceptând cele cu carburator) vor opri complet alimentarea cu combustibil a motorului în momentul în care ridici piciorul de pe acceleraţie, iar consumul de combustibil pe această distanţă va fi zero pentru că roţile vor roti motorul şi nu invers. Lucrul acesta se poate observa şi daca urmărim indicatorul de consum instantaneu în cele două cazuri. În felul acesta fiecare distanţă pe care o parcurgi ca să decelerezi e gratis; nici un consum de combustibil. Dacă ne gândim de câte ori decelerăm când conducem în oraş, iţi dai seama cât combustibil se poate economisi.

10. Nu accelera agresiv: Dacă e ceva ce omoară economia de combustibil acelea sunt accelerările. În momentul în care o maşină accelereaza consumă mult mai mult combustibil decât atunci când rămâne la o viteza constantă. Bineînţeles nu se poate să nu accelerezi maşina, dar în măsura în care eşti blând cu pedala, poţi să economiseşti combustibil. Majoritatea maşinilor afişează consumul instant de combustibil. Înceară să obţii o valoare cât mai bună. Dezavantajul acestei metode este că accelerarea necorespunzătoare poate să cauzeze multe probleme în special la motoarele diesel (filtru de particule, turbină) şi de aceea aici recomandarea este să schimbi viteza între 2000 şi 3000 de rpm pentru că înlocuirea vreunei componente e cu mult mai scumpă decât economia de combustibil pe care o faci. Aici se pune problema de echilibru între cele două: o acceleraţie prea agresivă şi nenecesară si una prea blândă care îmi va strica maşina.

11. Nu conduce în timpul orelor de vârf, desigur, decât dacă nu ai altă alternativă. În timpul orelor de vârf de cele mai multe ori trebuie să aştepţi la semafoare şi mergi câte puţin după care frânezi. Pentru economia de combustibil asta nu e prea bine pentru că în momentul în care urneşti maşina din loc motorul face un efort mare şi consumă mai mult combustibil. Oricum, în timpul unui trafic intens, faci asta de nenumărate ori şi poţi să iţi imaginezi ce cantitate mare de combustibil utilizezi.

12. Condu cu viteză potrivită: cu cât vrei să mergi mai tare cu atât rezistenţa vântului e mai puternică şi deci vei avea nevoie de mai multă forţă ca să o învingi. Mai multă forţă de la motor înseamnă mai mult combustibil. Fiecare maşină are o anumită viteză de croazieră unde consumul e cel mai optim. De obicei e în jur de 110 – 130 km/h. Cunoaşte-ţi maşina şi încearcă să rămâi în valorile cele mai eficiente de viteză.

13. Nu asculta muzica la un volum ridicat: ştiu că asta nu afectează în mod direct consumul maşinii tale, dar studiile spun că atunci când volumul muzicii este mai ridicat şi/sau muzica este mai ritmată vei avea tendinţa să conduci mai agresiv şi după cum am văzut deja condusul agresiv dăunează economiei de combustibil.

14. Nu face plinul: asta e o recomandare care ţine de nevoile fiecăruia. În esenţă problema e tot de greutate. Dacă faci plinul adaugi undeva la 50-70 de kg de combustibil pe care trebuie să îl cari tot timpul după tine. Uneori nu are sens să faci asta, mai ales dacă petreci cel mai mult timp în oraş şi treci pe lângă benzinărie în fiecare zi. În schimb, ai putea să menţii la jumatate cantitatea de combustibil şi vei face economie la greutate şi nu rişti să rămâi fără combustibil.

15. Nu opri motorul la semafor decât dacă ai în dotarea maşinii un sistem start-stop. Sistemele start-stop sunt gândite pentru a reduce consumul de combustibil oprind motorul în anumite situaţii precum aşteptarea la semafor sau în condiţii de trafic intens când deplasarea se realizează încet şi în anumiţi parametrii ai motorului (de ex. motorul e suficient de cald). Ce trebuie să ştim este că aceste sisteme implică multe componente special realizate precum: baterie, electromotor, etc. tocmai pentru a face uşoară şi eficientă pornirea repetată a motorului. Nu acelaşi lucru se întamplă când faci asta într-o maşină fără un astfel de sistem. Componentele maşinii nu au fost gândite pentru porniri repetate şi dacă opreşti maşina când stai la semafor vei uza prematur bateria si electromotorul. În plus aceasta metodă este mai puţin eficientă decât dacă ai lăsa motorul să meargă continuu pentru că în momentul în care porneşti masina, cantitatea de combustibil este mult mai mare decât atunci cand funcţionează normal şi măcar că motorul nu merge pe perioada în care aştepţi, când îl porneşti vei compensa cantitativ tot combustibilul pe care l-ai economisit ba chiar mai mult.

16. Cumpără maşina potrivită nevoilor tale: Acest ultim sfat te-ar putea scuti de cele mai multe cheltuieli la combustibil pentru că este mai eficient să cumperi o maşină care consumă mai puţin decât să încerci să faci una care din construcţie consumă mult să consume mai puţin:

       a. Maşinile diesel sunt în general mai economice decât cele pe benzină. În plus motorină este puţin mai ieftină decât benzina. Cu toate astea, în unele cazuri întreţinerea şi reparaţia motoarelor diesel este mai scumpă, deci e nevoie de un studiu detaliat pentru a găsi un echilibru.

       b. Fiecare maşină are nevoie de un motor pe măsură. Aceasta măsură depinde şi e discutabilă, dar în general un motor mic va fi în permanenţă forţat dacă e pus pe o maşină grea şi în consecinţă va consuma mult combustibil. (de ex. un VW Golf 4 1.4 benzină consumă 10-12 l/100km în oraş – date reale)

       c. Motoarele mai noi sunt mai eficiente decât cele vechi. Lucrul acesta se datorează numeroaselor componente electronice care administrează admisia de combustibil în diverse regimuri de functionare ale motorului. Bineînţeles că o maşina mai noua e mai scumpa decât una veche, deci e nevoie de o analiză pentru a decide dacă pe termen lung se merită investiţia.

„Nu există reţetă garantată de economisire a combustibilului pentru că există mulţi factori care joacă un rol decisiv, dar aceste recomandări te pot ajuta să salvezi combustibil fără costuri adiţionale, eliminând ce nu e necesar din obiceiurile tale de condus”, a punctat Ciprian Gurban.

citeste totul despre: