Suspecţi din Gorj trimişi în judecată de procurorii DIICOT Târgu-Mureş pentru şantaj şi fraudă informatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
frauda informatica

Procurorii DIICOT Târgu-Mureş şi ofiţeri ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Terosrism Târgu-Mureş au depistat două persoane, un bărbat şi o femeie din Gorj, care ar fi şantajat şi fraudat mai multe persoane ce aveau în administrare diferite site-uri şi pagini web.

În urma cercetărilor, procurorii i-au identificat pe cei doi autori, un bărbat şi o femei,  ambii din judeţul Gorj. Potrivit rechizitoriului, modul de operare al acestora era acela de a lansa atacuri informatice de tip DDOS (Distributed Denial of Service) asupra sistemelor informatice utilizate de persoanele vizate, care nu cedau şantajului de a posta pe site-ul sau pagina web pe care le aveau în administrare, diferite bannere publicitare. Acest tip de atac informatic constă în încercarea frauduloasă de a indisponibiliza sau bloca serverele pe care sunt găzduite paginile de internet prin trimiterea unor „pachete” mari de date, care conduc în final la o suprasaturare a sistemului informatic „ţintă”.

Prin rechizitoriul întocmit de procurorul DIICOT, cei doi învinuiţi au fost trimiţi în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, fraudă informatică şi complicitate la fraudă informatică.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă până la 17 ani de închisoare.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite