Motivul pentru care fata de 13 ani din comuna Prigoria a fost ucisă de tatăl ei
0
Mădălina, în vârstă de 13 ani, din comuna Prigoria, s-a stins din viaţă în această dimineaţă. A fost înjunghiată în zona gâtului de tatăl său vitreg care era băut.
Petrică Viorel, 43 de ani, i-a luat viaţa fiicei sale vitrege cu seninătate. Nici măcar nu a sunat după ajutoare la 112. Motivul invocat este unul halucinant: s-a supărat pentru fata nu a vrut să spele hainele frăţiorului ei mai mic de care avea grijă. Asta le-a spus bărbatul anchetatorilo, după ce s-a predat la poliţie. „În jurul orei 10.00, la postul de poliţie Prigoria s-a prezentat Petrică Viorel, în vârstă de 43 de ani, din satul Călugăreasa, care a declarat că a ucis pe fiica concubinei sale, în vârstă de 13 ani. Cu ocazia cercetărilor efectuate a rezultat că cele relatate s-au adeverit. Cadavrul tinerei a fost găsit într-o anexă a locuinţei şi prezenta o plagă înjunghiată în zona hemitoracelui stâng. A declarat că a avut un conflict cu ea, pentru că ar fi refuzat să spele nişte rufe ale copiilor din gospodărie“, a spus procurorul Dumitru Pârâuşanu.
„Nu vroia să facă nimic“
Petrică Viorel a fost adus la reconstituirea faptei, iar localnicii l-au huiduit pentru ceea ce a făcut. Criminalul şi-a recunoscut senin fapta şi a spus că şi-a înjunghiat mortal fiica vitregă pentru că nu vroia să facă treabă: „Mi-a vorbit urât. Nu vroia să facă nimic. Puteam s-o omor şi treaz. Regret fapta“.
Criminalul a rămas singur acasă cu fata

Criminalul a rămas singur acasă cu fata şi cu un alt copilaş în vârstă de un an, după ce femeia alături de care trăia, mama fetei, s-a internat în spital cu băieţelul în vârstă de trei ani, care se îmbolnăvise. „Eram în spital cu copilul. Nu am ştiut ce s-a întâmplat. Am sunat de azi-dimineaţă, dar nu mi-a răspuns. Eu nu ştiu nimic. Am auzit la spital. Nu s-a luat de ea până acum. Mai bea, se mai certa cu ea, dar niciodată să ia cuţitul. S-a mai luat de mine, dar nu m-a bătut foarte rău. Se mai certa cu fata, că nu face nimic. I-am spus s-o lase în pace că e destul că stă cu copilaşul“, a spus Maricica Tomescu.