Mascaţii au descins la mall, după un scandal de proporţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mascaţii au descins la mall-ul din Târgu-Jiu, pentru a reţine un scandalagiu. Tânărul în vârstă de 23 de ani a spart două aparate de jocuri de noroc, nervos că îşi pierduse banii la „maşinuţe“.

Tânărul care a provocat un scandal de proporţii este de etnie romă şi este din comuna Bengeşti-Ciocadia. Supărat că a pierdut bani la jocurile de noroc şi fiind sub influenţa alcoolului, acesta a spart două aparate de joc. Agenţii de pază au intervenit pentru a-l calma pe scandalagiu, dar nu au reuşit. Au fost sesizaţi poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu.

Din verificările efectuate de poliţişti a fost identificat tânărul respectiv, care pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a distrus ecranul unor aparate de jocuri de noroc“, se arată într-un comunicat al Poliţiei. Totodată, asupra acestuia a fost găsit un obiect contondent. Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj fiind bănuit de săvârşirea infracţiunilor de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Magistraţii au decis că bărbatul nu reprezintă pericol public şi au decis să îl cerceteze în libertate.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite