Focuri de armă trase de poliţişti pentru prinderea, în flagrant, a unor hoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi autori nu au reuşit să sustragă bunuri, potrivit oamenilor legii.
Cei doi autori nu au reuşit să sustragă bunuri, potrivit oamenilor legii.

Un bărbat a fost prins, iar un altul este căutat de Poliţie, după ce oamenii legii i-au suprins, în flagrant, în timp ce încercau să fure diverse bunuri dintr-o locuinţă. Pentru a-l prinde pe al doilea poliţiştii au tras două focuri de avertisment în plan vertical, dar fără succes.

Totul s-a întâmplat sâmbătă, 5 ianuarie, în comuna Văcăreşti, din Dâmboviţa. 

„Lucrătorii Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi prin plângere de către un bărbat, din comuna Văcăreşti, cu privire la faptul că doi bărbaţi au pătruns în curtea vecinei sale cu scopul de a sustrage bunuri. La faţă locului s-au deplasat organele de poliţie care au reuşit să prindă pe unul din autori, în timp ce se află într-o dependinţă a locuinţei. Un doilea autor a fugit la sosirea poliţie. Aceştia au folosit armamentul din dotare, trăgând două focuri de armă în plan vertical însă nu a putut fi reţinut şi identificat”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

Cei doi autori nu au reuşit să sustragă bunuri, potrivit oamenilor legii.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă în vederea identificării tuturor participanţilor la săvârşirea faptei penale, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet. 

De asemenea, nu au fost rănite persoane şi nu au fost distruse bunuri în urma folosirii armamentului.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite