Trei deputaţi, un senator, prefectul şi preşedintele CJ Suceava, la inaugurarea unui lift

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liftul Spitalului din Gura Humorului, o adevărată "vedetă".
Liftul Spitalului din Gura Humorului, o adevărată "vedetă".

O întreagă armată de oameni politici şi şefi de instituţii a fost prezentă la inaugurarea unui lift de la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, semn că perioada care se dorea de mult apusă este încă foarte apreciată.

Festivismul nu a murit. Festivismul trăieşte. Ieri după-amiază, un lift dat în folosinţă la Spitalul din Gura Humorului a avut „privilegiul” să fie inaugurat de un senator, Nicolae Bereanu, de la PSD, trei deputaţi Alexandru Băişanu, Radu Surugiu şi Constantin Galan, toţi de la PNL, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, precum şi de primarul oraşului, Marius ursaciuc.

Pe lângă aceştia, la primul drum cu liftul Spitalului Orăşenesc din Gura Humorului au mai participat şi unul dintre vicepreşedinţii CJ Suceava, Ilie Niţă, subprefectul de Suceava, Constantin Harasim, dar şi o serie de şefi de instituţii descentralizate.

Momentul de bucurie maximă a fost trăit intens de cei prezenţi, care după ce au asistat la slujba de sfinţire au mers cu liftul şi au vizitat o parte din secţiile spitalului.

Autorităţile locale spun că prin inaugurarea liftului se încheie o primă etapă în modernizarea spitalului din Gura Humorului, care în 2009 a fost pe punctul de a fi închis.

„Noi ne dorim să spunem că ceea ce s-a făcut aici reprezintă revigorarea sistemului de sănătate din Gura Humorului. Am spus tuturor că acest spital va exista atât timp cât vor dori medicii. Şi orice am construi, cât timp nu există medici care să se dedice profesiei, vorbim despre o prea frumoasă construcţie şi atât. Iar aici, la Gura Humorului, avem un spital pentru folosul celor 65.000 de oameni din jurul acestui oraş”, a declarat primarul Marius Ursaciuc.

Investiţiile totale de la acest spital se ridică la 3,5 milioane de lei, bani alocaţi din 2006 şi până în prezent.

Trebuie spus că săptămâna viitoare, la Spitalul din Gura Humorului va ajunge şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Raed Arafat, care va dori să afle care sunt priorităţile pentru continuarea lucrărilor de modernizare. 

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite