Grădiniţa în care copiii stau cu umbrela la ore. Primarul din comună, reţinut de DNA pentru că a dat şpagă să-i ia copilul 10 la Evaluarea Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii de la grădiniţa din localitatea suceveană Văratec învaţă în condiţii foarte grele. Acoperişul clădirii este degradat şi are fisuri. Atunci când plouă, apa ajunge în sălile de curs. Micuţii sunt nevoiţi să stea cu umbrele, iar apa este strânsă în găleţi. Primarul din localitate este cercetat că a dat mită pentru ca fiul său să obţină note mai mari la Evaluarea Naţională.

Copiii de la o grădiniţă din localitatea suceveană Vărătec trebuie să susţină cursurile în condiţii de eve mediu. Plafonul şi acoperişul clădirii sunt degradate şi cu fisuri, iar în sălile de clasă se scurge apa când plouă.

Cei mici au fost imortalizaţi de către o educatoare într-o fotografie în care se adăpostesc sub o umbrelă în camera unde fac orele, înconjuraţi de găleţi în care se colectează apa. Educatoarele au strâns covoarele de pe jos, după ce au fost udate de apa provenită de la ploaia abundentă. Părinţii sunt nemulţumiţi şi se gândesc că micii preşcolari s-ar putea îmbolnăvi.

Conducerea şcolii a făcut mai multe demersuri pe lângă Primăria din oraşul Salcea, de care face parte localitatea Văratec, pentru a le fi alocate fonduri în vederea efecturăii unor lucrări de repararaţii, însă fără vreun succes. La grădiniţa din Văratec învaţă 50 de copii, în două schimburi.

„Trebuie să folosim umbrela pentru că plouă în clasă. Tabla de pe acoperişul grădiniţei este spartă, iar autorităţile locale ne promit de mai bine de opt ani de zile că ne vor ajuta, însă am ajuns să ţinem copiii în ploaie”, se plânge educatoarea Mihaela Zaitz.

image

       Educatoarele strâng în găleţi apa provenită de la ploaie. FOTO Facebook/ Mariana Zaitz

Reprezentanţii Primăriei din Salcea au precizat că nu pot face nimic pentru a remedia problemele de la grădiniţa din Văratec deoarece clădirea se află în proprietatea Companiei Naţionale de Investiţii Bucureşti. Viceprimarul Constantin Brînzei a găsit oarecum o soluţie, propunând ca preşcolarii să-şi ţină cursurile în şcoala din Văratec.

În urmă cu o lună de zile, primarul Ilie Lungu, din oraşul sucevean Salcea, împreună cu trei angajaţi de la şcoala din localitate, au fost reţinuţi de procurorii DNA Suceava, însă au fost eliberaţi după doar câteva ore petrecute în arest. Aceştia sunt acuzaţi că ar fi intervenit pentru ca fiul edilului din Salcea să obţină note mari la Evaluarea Naţională.

Sesizarea ajunsă la DNA îl vizează pe Ştefan Lungu, fiul primarului din Salcea, Ilie Lungu, care a susţinut în această vară examenul de Evaluare Naţională la limba şi literatura română, dar şi la matematică. La prima probă a luat 10 iar la cea de-a doua 8.25. Lucrările elevilor suceveni, inclusiv cea a fiului de primar, au fost corectate la Botoşani, de profesorii botoşăneni. Comisia Judeţeană de Evaluare Naţională de la Suceava însă a început să aibă suspiciuni, odată ce a văzut tezele corectate.

Alte ştiri pe această temă:

Copii trimişi la grădiniţă printre bolnavi. Revoltătoarea situaţie a sălii de clasă plasate în cabinetul medicului de familie

Un copil de trei ani a căzut în WC-ul de la grădiniţă. Fosa septică era acoperită neglijent cu o simplă bucată de tablă

Grădiniţă din Roşia Montană, restaurată şi transformată în punct de informare turistică

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite