Revendică în instanţă postul de şef al statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cernoschi s-a fotografiat în spatele statuii lui Ştefan cel Mare
Cernoschi s-a fotografiat în spatele statuii lui Ştefan cel Mare

Suceveanul Cornel Cernoschi cere să-i fie cedat locul lui Traian Băsescu, motivând că-i reprezintă pe românii care nu votează. Bărbatul a mai solicitat în urmă cu doi ani şi postul de guvernator al Moldovei, susţinând că este nepotul lui Ştefan cel Mare.

Un sucevean originar din localitatea Dorneşti, de profesie electrician, a trimis mailuri către toate instanţele judecătoreşti avizate din Bucureşti, cerând să fie recunoscut drept preşedintele României. Cornel Cernoschi, de 30 de ani, reclamă că, fiind preşedintele „Uniunii Persoanelor care nu votează din România“, ar merita postul de la Cotroceni. Mai mult, pentru a deveni veridică cererea lui acesta a înregistrat oficial organizaţia la Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Procese intentate statului pe internet

„Este simplu. Dacă la alegerile din decembrie, aproximativ 50% din persoane nu au votat şi eu sunt cel care, oficial, reprezintă persoanele care nu votează, rezultă că eu ar trebui să fiu preşedintele României“, a detaliat acesta. Lipsa de reacţie a Biroului Electoral Central l-a determinat pe Cernoschi să intenteze proces statului prin intermediul mediului online.

„Am pregătit cele necesare şi am trimis mailuri peste tot: la Tribunal, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României şi la Consiliul Superior al Magistraturii“, a precizat acesta. Conform bărbatului, judecătorii Consiliului Superior al Magistraturii au fost singurii care, indirect, au răspuns cerinţei sale, prin anunţarea procesului în presă. „Am auzit la ştiri că se va porni un proces în urma plângerilor mele. Aştept să văd dacă justiţia română va face dreptate“, a spus Cernoschi.

A cerut să-i fie retrocedată toată regiunea Moldovei

Bărbatul nu este la prima plângere ciudată adresată autorităţilor. În septembrie 2007, acesta a depus o petiţie la Tribunalul Suceava, în care a reclamat că este „nepotul lui Ştefan cel Mare“ şi că doreşte ca Moldova să-i fie  retrocedată.

Pentru a-şi susţine acţiunea, s-a folosit de fraza „Moldova n-a fost a mea, nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri ş-a urmaşilor urmaşilor voştri“. Magistraţii au încheiat procesul după doar două termene. „Au cerut să plătesc taxa de timbru care să certifice valoarea Moldovei“, a declarat electricianul. Omul susţine că a fost prost înţeles deoarece el nu dorea teritoriul lui Ştefan cel Mare, ci doar un post de guvernator al Moldovei.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite