VIDEO Accident grav pe Drumul European E 574, în judeţul Olt. Un motociclist este între viaţă şi moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
accident olt motocicleta

Un grav accident de circulaţie s-a produs, duminică, 12 mai 2019, pe Drumul European E 574, în judeţul Olt, o persoană fiind rănită grav.

UPDATE: Poliţiştii au stabilit drept cauză a producerii accidentului neadaptarea vitezei  într-o curbă periculoasă la stânga, motociclistul pierzând controlul asupra direcţiei şi intrând în coliziune cu structura din beton a indicatorului de semnalizare a intrării în localitatea Găneasa. Tânărul de 25 ani, din Craiova, se afla într-un grup de aproximativ 10 motociclişti, având în intenţie să se oprească, cu toţii, în pădurea Saru, în drum spre Craiova.

Starea victimei este în continuare deosebit de gravă, aflându-se în comă de gradul II după ce a suferit un stop cardio-respirator.

Ştirea iniţială

Din primele date, un motociclist a intrat cu viteză într-un panou de semnalizare a intrării în localitate, la intrare în localitatea Găneasa, fiind accidentat grav şi transportat de către un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina. 

La faţa locului a ajuns un echipaj cu medic de la Ambulanţa Olt, dar şi un echipaj SMURD. Victima, un bărbat în vârstă de 25 ani, din Craiova, a fost preluată în stare foarte gravă, cu traumatism cranio-cerebral acut, hemoragie orală masivă, contuizie coloană cervicală şi amdominală, stare comatoasă, instabil hemodinamic, fiind transportat la spitalul din Slatina. Se încearcă stabilizarea pacientului pentru care, cel mai probabil, se va solicita transferul cu elicopterul la Bucureşti.

Accident cumplit pe E 574, în judeţul Olt. Un motociclist în vârstă de 25 ani, între viaţă şi moarte

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite