Turism inedit la Sibiu: „Drumul preşedintelui“, vizită în locurile care i-au marcat viaţa lui Klaus Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Presedintele Klaus Iohannis
Presedintele Klaus Iohannis

O companie din Sibiu le propune celor care ajung în fosta Capitală Culturală Europeană un tur inedit: o vizită în principalele locuri care i-au marcat devenirea actulului preşedinte al României.

Turul este organizat de o companie privată, şi va fi disponibil pentru turişti începând cu 1 mai 2015. ”Ideea a venit la un moment dat gândindu-ne ce putem să facem să promovăm mai bine Sibiul din punct de vedere educaţional şi din punct de vedere cultural, şi mai ales din punct de vedere al modelelor, pentru că sunt atât de puţine modele în ţara asta, cineva care merită promovat, le numeri pe degete şi ne-am gândit că preşedintele este un model care merită promovat din aceste puncte de vedere. E practic o iniţiativă privată antreprenorială, ne-am gândit să îmbinăm zona de educaţie, cultură şi turism”, explică Elena Lotrean, manager partner&training în cadrul companiei care organizează turul. 

Doritorii plătesc 50 de lei de persoană

Turul va dura aproximativ o oră şi jumătate şi se va desfăşura în centrul istoric al Sibiului. ”Este un tur mai special, porneşte de la casa unde a copilărit când era foarte mic preşedintele, casa de pe Papiu Ilarian, şi se termină la Primărie, e o rută frumoasă, atinge toate punctele importante din viaţa domniei sale, toate care sunt în centrul istoric, nu o să ieşim din centrul istoric”, adaugă Elena Lotrean. 

Publicul vizat este în general unul tânăr, cu vârste până în 35 de ani. ”În primul rând vizăm publicul român, în prima fază, pentru că este o personalitate a României, ne dorim de fapt să stârnim curiozitatea pentru că atunci când eşti curios şi reuşeşti să înveţi şi să descoperi”, mai spune Elena Lotrean. 

Cei care doresc să ia parte la tur vor plăti 50 de lei de persoană. Pentru copiii sub 10 ani participarea este gratuită iar elevii, studenţii şi pensionarii vor avea 50 la sută reducere. Organizatorii spun că i-au prezentat proiectul primei doamne a României,. Carmen Iohannis, ”şi din reacţia ei părea încântată ”.  

Vă mai recomandăm: 

EXCLUSIV Klaus Iohannis. Secretele neamţului care vrea să fie preşedintele României

Klaus Werner Iohannis este primul personaj prezentat în detaliu, din seria candidaţilor la preşedinţia României, în cadrul campaniei „Alege preşedintele”, pe care ziarul „Adevărul” o demarează astăzi atât în ediţia tipărită, cât şi în cea online, pe www.adevarul.ro.

FOTO Cum era profesorul Klaus Iohannis. Ce spun foştii colaboratori şi elevi despre actualul preşedinte al PNL

Proaspătul preşedinte al Partidului Naţional Liberal a predat fizică timp de 14 ani la mai multe şcoli din municipiul Sibiu, devenind apoi inspector şcolar general adjunct, inspector şcolar şi ulterior primar al Sibiului.

Cei 12 care ştiu toate secretele neamţului Iohannis: „Dumnezeu mişcă inimile. Se simte omul oamenilor”

La Sibiu, apropiaţii noului preşedinte al României au sărbătorit discret, în schimb mii de tineri au ieşit să-i aplaude victoria în stradă. Şi foştii colegi şi profesori de la Cluj sunt astăzi fericiţi, după o campanie electorală cu un rezultat absolut surprinzător.

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite