O poveste dureroasă despre sistemul medical românesc. Un bunic a fost „uitat“ ore întregi pe holurile spitalului din Sibiu în timp ce familia îl căuta cu disperare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 62 de ani din judeţul Sibiu a stat ore întregi pe holurile spitalului din Sibiu, în timp ce familia îl căuta cu disperare. Oamenii au dat zeci de telefoane la unitatea sanitară, degeaba.

Viorel Cernea are 62 de ani şi este din oraşul Agnita, judeţul Sibiu. A fost o viaţă întreagă poştaş, după care a ieşit la pensie pe caz de boală. De doi ani, este dependent de dializă, pentru care merge la Sibiu, oraş la aproximativ 60 de kilometri de Agnita. 

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 2 iulie, la 5 şi jumătate, bunicul a plecat cu ambulanţa la Sibiu, la dializă, unde a stat până la orele prânzului. În timp ce făcea dializă, la un centru privat din oraş, nu s-a simţit bine iar medicul coordonator de acolo a decis să-l trimită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, pentru investigaţii. ”Pe timpul dializei nu mai aveam aer. După ce m-au decuplat de la aparate mi-au făcut trimirere la Urgenţă pentru a face analize”, povesteşte bunicul. 

8 ore pentru nişte analize de sânge, o radiografie şi un consult cardiac

Aproape de ora 1, maşina de dializă îl lasă pe bunic la Urgenţa celui mai mare spital din Sibiu. I se ia sânge pentru analize, face radiografii. Cât aşteaptă rezultatele la analizele de sânge, medicul decide că este necesar şi un consult de cardiologie, motiv pentru care bunicul este dus pe cărucior, de către un brancardier, la Urgenţa Cardiologică, aflată într-o altă clădire. 

”Aici mi-au spus că e un singur doctor, să aştept până vine că are o urgenţă. Să fi fost pe la ora 4. Brancardierul m-a lăsat cu căruciorul pe hol la Cardiologie. A trecut cam o oră, a apărut alt cărucior, cu pacientă, cu o femeie brancardier. A intrat înainte, pe mine m-au lăsat pe hol. Doctorul a plecat iarăşi, a ieşit asistenta, mi-a spus  «Ce vreţi, să vă consult eu, dacă doctorul nu este?»”, povesteşte, încă şocat de experienţa trăită, bunicul. La un moment dat, s-a trezit lângă el cu brancardierul care îl adusese, îmbrăcat în haine de stradă, terminase serviciul, pleca acasă. ”N-aţi intrat încă?”. 

Într-un final, a reuşit să inte la consult, undeva pe la 7, crede bunicul. L-a consultat medicul, i-a dat o trimitere pentru consult de boli pulmonare, apoi s-a întors la Urgenţă. ”Am mai stat la Urgenţă încă vreo oră, apoi m-a chemat doamna doctor, să mă duc acasă. Cu ce să mă duc acasă? Nu am bani, aici nu am pe nimeni, ce să mă ştiu face?”, povesteşte bunicul. 

La fişier, unde s-a dus să-şi ia hârtiile, bunicul, pacient dializat, a întrebat dacă nu cumva este vreo salvare care vine de la Agnita, să-l poată duce înapoi acasă. ”Doamna de acolo mi-a spus  «Mergeţi la domnul doctor, cunoaşte o salvare privată care să vă ducă acasă». Bineînţeles că nu aveam niciun ban la mine. Şi nu m-am dus la doctor, ce să fac”. 

Văzând că nu are nicio şansă să ajungă cumva acasă bunicul, care abia se poate deplasa singur câteva zeci de metri, s-a aşezat cuminte pe un scaun din Urgenţă. Era în jur de 9 seara, când i s-a închis fişa, la 8 ore de când a ajuns la spital pentru nişte analize de sânge, nişte raze şi un consult cardiac. 

”M-am aşezat pe scaune, crezând că vine cineva. M-am gândit la urmă că dorm acolo, pe hol la Urgenţă. După aia am zis că poate ies în curtea spitalului, în parc acolo la spital sunt bănci, mă gândeam că mă duc şi mă pun acolo, până dimineaţă”, povesteşte bunicul. 

Zeci de telefoane disperate date de familie

În timp ce bunicul stătea ore întregi pe holurile spitalului de la Sibiu acasă, la Agnita, toată lumea a intrat în panică. În jurul prânzului, pe la 1, Cornelia Cernea, soţia lui, a primit un telefon de la centrul unde bunicul face dializă. I s-a explicat că a fost trimis la spital pentru investigaţii şi că, dacă nu ajunge sâmbăta acasă, să nu intre în panică, să sune la Urgenţă să vadă unde a fost trimis. 

Bunicul şi bunica sunt oameni simpli. Foşti poştaşi amândoi, rămaşi apoi şomeri, trăiesc doar din pensia bunicului, câteva sute de lei. Asta nu i-a împiedicat însă să crească doi nepoţi gemeni, copiii fiului lor, luaţi cu hotărâre de la instanţă după ce părinţii i-au abandonat. Îi cresc cu toată dragostea, chiar dacă sunt zile întregi când numai bunica ştie cum se descurcă să poată pune ceva pe masă. Cum banii sunt extrem de puţini, nici poveste de telefon mobil pentru bunicul. 

În jur de 5, 5 şi un pic după amiaza, bunica sună pentru prima dată la Urgenţă. I se spune că nu e acolo, că a fost trimis la Cardiologie. Sună acolo. ”Mi-au spus că nu au pe nimeni, să sun peste jumătate de oră, poate n-a ajuns. Am sunat a doua oară, apoi a treia oară la Cardio, pe al 7, mi-au spus că nu-i acolo. Pe la 7 jumate mi-au spus că l-au trimis la boli pulmonare”, povesteşte bunica. 

Cum nimeni nu reuşeşte să afle unde s-a ”pierdut” bunicul, aflat totuşi într-un spital public, familia ”înroşeşte” telefoanele. ”Între timp a mai sunat şi fiica mea şi la Urgenţă şi la Cardiologie şi la boli pulmonare. A sunat şi sora mea din Sibiu, la fel al Urgenţă, la Cardio, la boli pulmonare. A sunat şi băiatul din Spania, şi i-au spus c la 9 a plecat din spital”, povesteşte bunica. 

Disperată, în jur de 10 seara, sună a nu ştiu câta oară la Urgenţă. ”Mi-au spus că de acolo a plecat. El, om bolnav, cu dializă, cum să plece? În Urgenţă am sunat într-una, şi mi-au spus să nu mai sun, că nu e acolo”, rememorează bunica. Între timp, disperată, fiica sună inclusiv la Poliţie. 

”Şi-au bătut joc de el”

La 12 noaptea, cumnatul soţilor Cernea, care locuieşte în Sibiu, pleacă de-acasă în căutarea bunicului. Bate autogara, iar la rând toate parcurile din apropierea spitalului. Într-un final, se gândeşte să intre totuşi până la Urgenţă. Era în jur de 1 noaptea când îl găseşte pe bunic stând cuminte pe scaun, în Urgenţa unde familia dăduse nenumărate telefoane şi i se spusese că bunicul a plecat. 

”Nu m-a întrebat nimeni nimic de la 9, de când mi-au dat actele, până a venit cumnatul. Măcar dacă anunţau prin megafon vă caută, veniţi să vorbiţi. Am stat acolo de nu mai puteam”, încheie amar bunicul. Când şi-a văzut cumnatul, i s-au umezit ochii. ”I-au dat lacrimile când l-a văzut, parcă l-a văzut pe Dumnezeu”, povesteşte, şi ea cu lacrimi în ochi, bunica. 

A rămas la cumnat, peste noapte, iar a doua zi, când s-a întors la Agnita, în apartamentul modest al unui bloc din oraş, i-a spus bunicii că are impresia că a intrat într-un palat. ”Nici n-a mâncat, nu i-a mai trebuit nimic. Şi-au bătut joc de el, săracul, nu mai ştia ce-i cu el. Cred că vreo 20 de telefoane am dat numai eu, peste tot, plus că a sunat fiica mea, sora mea, băiatul din Spania. L-au chinuit, şi fără medicamente a stat, nu i-au dat nimic, şi el ia zilnic medicamente”, încheie, cu amărăciune, bunica. 

Reprezentanţii Spitalului din Sibiu: ”Regretăm inconvenientele apărute”

Cotidianul Adevărul a solicitat un punct de vedere legat de acest caz reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Iată cum explică aceştia situaţia, într-un răspuns remis redacţiei. 

”Pacientul s-a prezentat în UPU în data de 02.07.2016 la ora 12.45, a fost consultat, i s-au efectuat analize şi a fost trimis la cardiologie pentru un consult mai amănunţit. În urma investigaţiilor efectuate s-a considerat că nu este nevoie de internare iar pacientul a primit recomandări pentru consult în ambulatoriul de specialitate boli pulmonare şi reevaluare nefrologică tot în ambulatoriu de specialitate. Aceste consulturi se efectuează pe baza unor trimiteri de la medicul de familie şi programare. Foaia de observaţie din UPU a fost închisă la ora 21.00 iar pacientul a plecat cu recomandări. Transportul la domiciliu solicitat de pacient nu s-a putut efectua din următoarele motive:

-       Transportul pacientului dializat spre centrul de dializă şi spre domiciliu este în responsabilitatea centrului de dializă (în cazul de faţă  este vorba de un centru privat, de unde pacientul a venit la UPU Sibiu);

-       Serviciul Public de Ambulanţă transportă bolnavii numai în situaţii de urgenţă sau de la spital spre domiciliu în cazul pacienţilor cu afecţiuni neuromotorii grave şi prin planificare din partea secţiilor de spital; pacientul, neintrând în aceste situaţii, nu a putut fi transportat de către reţeaua publică de ambulanţă la domiciliu;

-       regretăm inconvenientele apărute, acestea datorându-se unei lipse de comunicare dintre pacient şi angajaţii UPU, care au ca prioritate absolută rezolvarea marilor urgenţe”. 

Reprezentanţii clinicii unde bunicul face dializă nu au putut fi contactaţi pentru a oferi un punct de vedere legat de acest caz. 

Vă mai recomandăm: 

Cazul poliţiştilor acuzaţi de abuz în serviciu ajunge în instanţă. Numele unuia dintre ei apare în dosarul celei mai mari grupări de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu

Reprezentanţii unei firme din Sibiu contestă în instanţă soluţiile de neîncepere a urmăririi penale date de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, într-un dosar în care aceştia acuză mai mulţi poliţişti din cadrul IPJ Sibiu de abuz în serviciu.

VIDEO Alţi doi poliţişti rutieri au fost bătuţi în plină stradă la Sibiu. Ce spune IPJ Sibiu despre oamenii legii ameninţaţi de un primar cercetat de DNA

Cazul prezentat de cotidianul Adevărul în care un fost primar, cercetat de DNA, ameninţă poliţiştii care l-au sancţionat în trafic, nu este singular la Sibiu. În 2014, alţi doi poliţişti, un bărbat şi o femeie, au fost bătuţi în plină stradă de un şofer recalcitrant.

VIDEO EXCLUSIV Încă un „caz Godină”: un fost primar cercetat de DNA ameninţă poliţiştii că vorbeşte cu şeful lor şi că le-ar putea înscena o dare de mită

Situaţiile relatate de poliţistul braşovean Marian Godină, cu persoane care ameninţă oameni ai legii din poziţia pe care o ocupă, nu sunt deloc singulare în ţară. Un exemplu este la Sibiu, unde edilul demisionar al comunei Şelimbăr, cercetat într-un dosar cu peste 100 de milioane de euro prejudiciu, îi ameninţă pe poliţişti că se va plânge şefului IPJ şi că le-ar putea înscena o posibilă dare de mită.

EXCLUSIV Şeful Serviciului Criminalistic al IPJ Sibiu şi 10 agenţi, amenzi administrative într-un dosar cu acuzaţii de fals în înscrisuri oficiale

Şeful Serviciului Criminalistic al IPJ Sibiu, comisarul şef Dumitru Goşa, şi alţi 10 agenţi din cadrul aceluiaşi serviciu au primit amenzi administrative într-un dosar în care s-au făcut cercetări pentru presupusa săvârşire a mai multor infracţiuni, printre care şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.

EXCLUSIV Scandalul banilor dispăruţi din amenzile de la Poliţia Rutieră Sibiu ia amploare. Cercetările vizează mai mulţi agenţi şi ofiţeri de la Circulaţie

Pornit de la o fostă agentă de la Rutieră, plecată între timp la ISU Sibiu, scandalul de la Circulaţie ia amploare după ce cercetările s-au extins iar dosarele, două la număr, au ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Doi foşti poliţişti de la Serviciul Rutier Sibiu, condamnaţi la închisoare cu executare. Decizia instanţei nu este definitivă

Horaţiu Bota şi Vasile Iancu, doi foşti poliţişti de al Serviciul Rutier Sibiu, au fost condamnaţi de judecătoria Sibiu la închisoare cu executare pentru presupusa săvârşire a mai multor infracţiuni. Decizia instanţei nu este definitivă şi a fost deja atacată cu apel de către o parte dintre inculpaţi.

Încă un scandal la Poliţia Rutieră Sibiu. Un fost agent este urmărit penal pentru fals intelectual şi abuz în serviciu

Un fost agent de la Poliţia Rutieră, mutat între timp la Ordine Publică, este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru fals intelectual şi abuz în serviciu.

Doi agenţi din cadrul IPJ Sibiu, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu după ce şi-ar fi însuşit zeci de mii de lei din taxele de cazier

Doi agenţi din cadrul IPJ Sibiu sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu după ce şi-ar fi însuşit zeci de mii de lei din taxele plătite de sibieni pentru eliberarea cazierului judiciar.

EXCLUSIV Scandal la Poliţia Rutieră Sibiu. Procurorii fac cercetări pentru fals, uz de fals şi abuz în serviciu

Un scandal de proporţii ”mocneşte” la Poliţia Rutieră Sibiu, unde ar fi dispărut, se pare, sume substanţiale din încasările pentru amenzile de circulaţie.

EXCLUSIV Încă un scandal la Serviciul Rutier Sibiu. O fostă angajată, cercetată de DNA pentru posibile infracţiuni de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi abuz în serviciu

După ce numele unei foste agente de la Serviciul Rutier a apărut într-un dosar având ca obiect infracţiuni de fals, uz de fals şi abuz în serviciu, un alt scandal iese la iveală. O fostă angajată de la Rutieră este cercetată într-un dosar instrumentat de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite