Acum vreun an, exact după ce a murit poliţistul Bogdan Gigină, ucis de incompetenţa crasă şi de indolenţa unei mizerii de sistem, nişte oameni, destui, au început să-mi povestească lucruri. Şi aşa am început, acum aproape un an, să scriu despre ce se întâmplă la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu. Unde cred că s-au săturat parchetele de câte dosare penale şi plângeri penale au adunat, şi unde se întâmplă lucruri care ar fi considerate de domeniul fantasticului în orice ţară normală la cap. Nu şi în România. „Sistemul”, mi se spune scurt de fiecare dată când mă revolt surd că nimeni nu face nimic. 
 
Am scris mult în anul ăsta despre ce se întâmplă la Sibiu, au curs corpurile de control şi deocamdată nimic. Au scris şi alţii la Bucureşti, oameni din sistem, zeci de pagini. Am făcut materiale cu filmări, un primar cercetat de DNA ameninţând poliţişti, un comisar şef abandonându-şi actele când e tras pe dreapta de agenţi şi spunându-le să i le aducă la birou sau să le lase la şeful Poliţiei Rutiere, poliţişti bătuţi în plină stradă, în misiune, cu discuţia halucinantă dintre şeful IPJ Sibiu şi un agent de la circulaţie, după episodul cu permisul primarului, în care acesta îi scrie pe Whatsapp, textual, ”îţi vine să ţi-o freci când iei un permis cu greutate”. Despre cercetările în cazurile astea, făcute una la Sibiu şi una chiar la Bucureşti, n-am mai primit niciun răspuns. În schimb, omul care a filmat are acum parte de un şir lung de cercetări disciplinare. 
 
Am scris de multe dosare penale cu poliţişti, inclusiv de unul în care apare o firmă unde finul şefului IPJ Sibiu era administrator special (dosar în care, apropo, nici acum, la aproape un an şi jumătate de la evenimente, poliţiştii n-au terminat cercetările. Un an şi jumătate). Am scris de m-am săturat, am scris cu silă gândindu-mă în ce ţară trăiesc, am scris uitându-mă la poza în care acelaşi fin de şef de IPJ se ţinea de gât cu cei mai mari interlopi din oraş, am scris citind rapoarte în care se spunea că eu am ceva personal cu şeful IPJ şi că îmi bazez materialele pe „zvonuri nefondate”, am scris pe măsură ce-am aflat alte şi alte mizerii, pe măsură ce alţi şi alţi oameni, văzând ce facem, au căpătat încredere. Am scris pentru oameni, pentru oamenii aceia, destui, care-au avut în noi o încredere de-a dreptul inconştientă câteodată. Am scris nopţi, am scris din concedii, am pierdut şirul solicitărilor făcute, cu speranţa, pentru oameni, că cineva va face până la urmă ceva. Ceva pentru ei, nu pentru mizeria asta de sistem. Pentru că m-am săturat să aud, de fiecare dată, scurt, „Sistemul”. 
 
Şi astă vară, printre alte solicitări, le-am pierdut şirul, am făcut o cerere la IPJ Sibiu pe Legea 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, despre dosarele cu autor necunoscut. Erau întrebări multe, dar toate ţineau doar de date statistice, date publice. Le-a trebuit o lună întreagă să îmi răspundă doar în parte, în acelaşi stil evaziv şi indolent pe alocuri. Si i-am povestit şi despre asta Ramonei Ursu, am citit împreună răspunsul. Aşa s-a născut o idee, devenită astăzi o campanie naţională de presă fără precedent, ”România infractorilor necunoscuţi”. Solicitarea făcută la Sibiu a ajuns la toate IPJ-urile din ţară, separat am cerut date tuturor parchetelor judeţene, iar de săptămâna trecută şi mult timp de-acum încolo vă vom povesti mult şi-n amănunt despre tot ce înseamnă această mizerie de Sistem. 
 
Scriu textul ăsta astăzi pentru că am avut bucuria, în această campanie, să descopăr un om care a vorbit public, cum eu nu ţin minte să fi văzut pe nimeni, niciodată, despre stratul gros de mizerie îndesat sub covor de Sistem
 
Şi-l scriu pentru toţi poliţiştii oneşti din ţara asta, pentru că ştiu că-s mulţi, dedicaţi şi foarte, foarte buni. Pentru că ştiu cum le sună telefoanele şi li se blochează dosarele. Cum sunt apoi plasate la oameni autentici, „de sistem”. Ştiu cum sunt umiliţi, ameninţaţi şi hărţuiţi dacă îndrăznesc să spună lucrurilor pe nume. Ştiu cum merg în misiuni în sicrie pe patru roţi, cum dârdâie iarna în clădiri insalubre, cum se trezeşte unul cu o grămadă de scandalagii în jur, şi el e singur, ştiu câte explicaţii au de dat când folosec armamentul din dotare. Ştiu cum bagă benzină din banii lor, cum fac chetă să-şi zugrăvească singuri birourile, cum cumpără foi, pixuri, agende şi o grămadă de alte lucruri necesare la serviciu tot din banii lor. Ştiu cum muncesc pe rupte, suplimentar, fără să intereseze pe nimeni, ştiu cum îşi fac sărbătorile la serviciu şi cum află că li s-a născut copilul la telefon, dacă au semnal, la crima din capătul pământului unde fac cercetare la faţa locului exact atunci. Ştiu că-s foarte mulţi capabili de mult mai mult decât fac acum, dar nu le dă voie Sistemul. Ştiu şi că sunt care nu vor să treacă de o anumită limită, chiar dacă sunt foarte buni, pentru că ştiu ca de-acolo încep presiunile şi ei nu sunt făcuţi să se „plieze” după ele. Ştiu pentru că am în instituţia asta prieteni pe care se întâmplă să-i văd eu mai des pe teren decât familiile, acasă. Ştiu că Tobă, Oprea, David, Berca şi restul nu înseamnă în niciun caz cei mulţi. 
 
Îl scriu pentru că am şansa extraordinară de-a lucra într-o redacţie unde se scrie liber. Pentru că ştiu că această campanie poate să fie şi şansa lor, a poliţiştilor mulţi, oneşti şi foarte buni, să poată să-şi facă aşa cum ştiu meseria. Pentru că schimbările, întotdeauna, se fac cu oameni. Cu oameni care cred cu tărie în ceea ce fac, cu oameni curaţi, nu cu şefi mânjiţi până peste cap care citesc bilanţuri pompoase când habar nu au câte dosare cu AN au în evidenţe. Schimbările pornesc de la fiecare dintre noi. Doar că trebuie să ne dorim foarte tare asta. 
 
Scriu acest text rugându-i pe aceşti poliţişti oneşti şi foarte foarte buni să vină lângă noi. Să ne spună de ce se izbesc, de ce le e greu, cine şi pentru ce sună, ce lipseşte, ce aberaţie s-a mai strecurat prin ce ştii ce ordin. Să ne spună exact cum ne-a spus Emil Păscuţ azi, într-un interviu memorabil. Să ne spună având promisiunea noastră că le protejăm identitatea, pentru că ştim şi noi ce înseamnă Sistemul. Dar să vină lângă noi. 
 
Aş vrea să vă povestesc, în încheiere, un episod dureros din munca mea de reporter de eveniment. Sunt ani buni de-atunci, eram în plină campanie electorală, şi-n Piaţa Mare din Sibiu era un ditamai mitingul electoral, nici nu mai contează al cui. Pe DN 1 a fost un accident urât, un microbuz de pasageri, murise o tânără de 20 şi ceva de ani, mulţi răniţi. Toate maşinile SMURD-ului erau mobilizate la mitingul din Piaţa Mare, iar poliţiştii cărau şi îndesau răniţii într-o autospecială de pompieri. Pentru că maşinile trebuiau să aducă lume la miting din mai multe judeţe, şefii de-atunci, se ştiu ei bine care, n-au lăsat să se închidă complet drumul naţional, aşa cum se face la orice cercetare la faţa locului la un accident rutier grav. Doar trebuiau să vină aplaudacii.
 
Era o vreme cruntă, ceaţă şi ploaie măruntă, accidentul într-o curbă deosebit de periculoasă. Pe marginea drumului, criminalistul venit să facă cercetarea la faţa locului făcea fotografii. Un individ care venea cu viteză, traficul nefiind, repet, blocat, a pierdut controlul maşinii. L-a izbit pe criminalist şi l-a aruncat ca pe-o păpuşă de cârpă, după care s-a oprit în glisiera de la marginea drumului. Eram la câţiva metri, şi cu cinci minute înainte făcusem poze, pentru ziar, în exact acelaşi loc în care stătea criminalistul când a fost lovit. N-am să uit niciodată imaginea cu gleznele lui zdrobite, din care ieşeau bucăţi de os. Şi n-am s-o uit, deşi reporterii de eveniment văd multe. Noi i-am tăiat pantalonii şi i-am acordat primul ajutor cu trusa din maşina noastră, maşina de poliţie nu avea nici măcar trusă de prim ajutor. Accidentul s-a semnalizat cu triunghiul nostru reflectorizant, nici aşa ceva nu exista în Loganul de poliţie. Am sunat de zeci de ori la ambulanţă, şi noi şi alţii, până să vină maşina. Erau la miting. După accident, criminalistul a avut de tras foarte mult timp, operaţii multe şi complicate, recuperare foarte foarte grea. 
 
Spre norocul lui, el a scăpat cu viaţă, aslfel sigur se găsea cineva să identifice vreo groapă pe care să dea vina. După accident, îmi mai amintesc cum pe site-ul ziarului unde am publicat ştirea oamenii au început să povestească mizerii din interior. Şi imediat au venit unii, se ştiu şi aceia bine care, a căror preocupare, cu omul cu picioarele praf în spital, era să scoată IP-urile de la comentarii, să vadă cine a îndrăznit să vorbească de rău Sistemul. 
 
Şi povestesc episodul ăsta acum ca sa înţelegeţi că de la EI nu va veni niciodată schimbarea. Vor căuta tot timpul IP-uri, vor găsi gropi sau vor deschide cercetări disciplinare. Nu-şi vor conştientiza şi cu atât mai mult nu-şi vor asuma niciodată problemele, din proprie iniţiativă. Se pot schimba însă lucruri dacă VOI spuneţi ce se întâmplă. M-aş bucura tare mult să vă cunoaştem. Campania asta este şi despre voi.
 
Vă mai recomandăm: 
 

Poliţia Iaşi, ruşinea României la dosare cu autor necunoscut: locul I la violuri, furturi, tâlhării şi înşelăciuni. Cazuri terifiante: „Mi-au rupt mandibula în două locuri”

Ce spun cititorii „Adevărul“ despre ţara infractorilor invizibili. „Nepăsarea, complicitatea, lipsa de profesionalism fac din România un rai al infractorilor“

Cum a ajuns Ardealul „să bată“ Moldova la crime nesoluţionate. CAMPANIE „Adevărul“ - România infractorilor necunoscuţi

Paradoxul de pe harta infracţionalităţii româneşti. Vrancea este judeţul în care nicio crimă nu rămâne nepedepsită