Prețul uriaș de la care se reia licitația pentru Liberty Galați. Cum vor administratorii să salveze gigantul industrial
0Tribunalul Galați a aprobat planul modificat de valorificare a activelor Liberty Galați, deschizând astfel calea pentru reluarea licitației pentru unul dintre cele mai importante active industriale din România.

Combinatul siderurgic Liberty Galați și fabrica de țevi Liberty Tubular Products Galați vor fi scoase din nou la licitație pe 19 iunie 2026, în cadrul procedurii de valorificare coordonate de consorțiul format din Euro Insol și CITR.
Prețul de pornire stabilit pentru combinatul siderurgic Liberty Galați este de 444.026.436 euro, în timp ce fabrica Liberty Tubular Products Galați are un preț de pornire de 18.985.681 euro.
Reluarea procedurii de licitație vine după actualizarea tehnică a valorii de piață și redefinirea perimetrului activelor incluse în procesul de valorificare. Administratorii concordatari susțin că noua etapă reconfirmă faptul că Liberty Galați rămâne unul dintre cele mai importante active industriale din România și din regiune, cu potențial de atragere a unor investitori strategici internaționali.
Prima licitație, considerată „un test de piață”
Potrivit lui Remus Borza, prima procedură de licitație a avut rolul unui test de piață pentru evaluarea interesului investitorilor.
„Pentru un activ industrial de asemenea dimensiune, prima licitație reprezintă adesea un test de piață. Interesul a existat și s-a concretizat prin achiziționarea caietelor de sarcini, vizite în cadrul combinatului și semnarea unor acorduri de confidențialitate. Astfel de tranzacții necesită însă analize complexe și timp pentru structurarea unei decizii investiționale”, a declarat Remus Borza.
În cadrul procedurii anterioare, cinci investitori strategici din Europa și Asia au cumpărat caietele de sarcini și au analizat documentația privind activele combinatului. O parte dintre aceștia au efectuat vizite la Galați și au participat la discuții aprofundate privind potențialul investiției și perspectivele industriei siderurgice europene.
Liberty Galați, considerat activ strategic pentru industria europeană
Paul-Dieter Cîrlănaru afirmă că interesul manifestat până în prezent confirmă relevanța strategică a combinatului pentru piața europeană a oțelului.
„Interesul manifestat până acum confirmă că uzina siderurgică din Galați rămâne unul dintre cele mai importante active industriale din regiune, cu relevanță strategică pentru piața europeană a oțelului. Investitorii au analizat potențialul combinatului din perspectiva capacităților industriale, a infrastructurii logistice, a accesului la Dunăre și Marea Neagră, dar și a oportunităților de dezvoltare într-un context european în care producția locală și securitatea industrială devin priorități”, a declarat acesta.
Combinatul siderurgic Liberty Galați, obiectiv de importanță strategică. Bolojan: „Nu vrem să pierdem angajații și să creăm o problemă în zonă””Potrivit reprezentanților CITR, Liberty Galați beneficiază în continuare de avantaje importante pentru atragerea unui investitor strategic, inclusiv poziția geografică, infrastructura logistică și accesul la transport fluvial și maritim.
Combinatul siderurgic de la Galați este unul dintre cele mai mari centre industriale din România și unul dintre cei mai importanți producători de oțel din Europa de Est. Platforma industrială are acces direct la Dunăre și la Marea Neagră prin Canalul Sulina, ceea ce îi oferă avantaje logistice importante pentru aprovizionarea cu materii prime și exportul produselor siderurgice.
Campanie internațională pentru atragerea investitorilor
Înaintea licitației organizate pe 12 martie 2026, consorțiul Euro Insol – CITR a derulat o amplă campanie internațională de promovare a activelor Liberty Galați și Liberty Tubular Products.
Administratorii concordatari au contactat direct investitori strategici, fonduri de investiții specializate și companii relevante din industria siderurgică din Europa, Asia și America.
Potrivit acestora, demersurile de promovare externă vor continua și în perioada următoare, fiind vizate discuții suplimentare cu potențiali investitori interesați să susțină continuarea și dezvoltarea operațiunilor industriale de la Galați.
Activele nu pot fi vândute sub prețul de pornire
Procedura de valorificare se desfășoară în baza prevederilor aprobate de instanță, iar activele Liberty Galați și Liberty Tubular Products nu pot fi adjudecate sub prețurile de pornire stabilite prin planurile de restructurare.
Administratorii subliniază că evaluarea activelor reprezintă un reper tehnic în cadrul procedurii, însă prețul final al tranzacției va depinde de interesul concret și competiția dintre investitorii participanți la licitație.
Criza industriei siderurgice europene
Relansarea procedurii de vânzare are loc într-un context complicat pentru industria siderurgică europeană, afectată în ultimii ani de creșterea costurilor cu energia, reducerea cererii industriale și concurența puternică venită din Asia, în special din China.
Mai multe combinate siderurgice europene și-au redus producția sau au intrat în dificultăți financiare, pe fondul prețurilor ridicate la energie și al costurilor generate de politicile europene privind reducerea emisiilor de carbon.
În același timp, Uniunea Europeană încearcă să reducă dependența de importurile de oțel și să susțină capacitățile industriale strategice de pe continent, inclusiv prin măsuri comerciale și politici industriale destinate protejării producătorilor europeni.
În acest context, Liberty Galați este considerat un activ strategic atât pentru economia României, cât și pentru industria siderurgică regională, având un rol important în lanțurile industriale din Europa Centrală și de Est.























































