Sibiu: I-au degerat picioarele în timp ce muncea. Un orfan a îngheţat şi el de frig într-o cabană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Tălmaciu a degerat după mai multe nopţi petrecute într-o casă fără căldură, iar un altul din Jina a îngheţat în timp ce muncea prin curtea casei sale.

Primii doi sibieni care s-au ales cu leziuni fizice din cauza degerăturilor au ajuns noaptea trecută la secţia de urgenţe a spitalului judeţean Sibiu. Astfel Sorin Zegrean, în vârstă de 23 de ani a dormit circa doi ani într-o cabană neîncălzită din Tălmaciu, dar gerul din nopţile trecute i-a provocat degerături la picioare.

Medicii sunt optimişti în ceea ce priveşte recuperarea pacientului şi susţin că nu este necesară o intervenţie chirurgicală. „Nu am simţit nimic în timpul nopţii. În cabană e cam ca afară. Dimineaţă am coborât la o benzinărie şi cineva de acolo a chemat salvarea şi am ajuns aici“ spune tânărul orfan, care de doi ani nu mai are un acoperiş deasupra capului. Al doilea caz este al unui pacient, în vârstă de 20 de ani , din Jina, care a ajuns la spital cu degerături de gradul I. Medicii au hotărât s îl ţină sub observaţie  pentru câteva zile în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie II. Bărbatul a susţinut că a lucrat în curte mai multe ore şi nu a simţit când i-au îngheţat picioarele.


Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite