Ajutoarele de la Uniunea Europeană, insuficiente în judeţul Vâlcea. Şomerii de la Oltchim au rămas fără alimente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de şomeri din judeţul Vâlcea, inclusiv foşti angajaţi ai combinatului Oltchim, nu primesc ajutoare de la U.E. pentru că nu au fost trecuţi pe lista beneficiarilor întrucât au fost concediaţi în iunie. Aceştia vor primi produsele alimentare doar în condiţiile în care beneficiarii din alte localităţi renunţă la ajutoare.

Aproape 1000 de locuitori din comuna Mihăeşti primesc ajutoare alimentare de la U.E. Printre aceştia nu se numără însă 150 de persoane care au lucrat până în această vară în combinatul Oltchim şi alte câteva societăţi de pe platforma chimică din Vâlcea. Explicaţia autorităţilor locale este că listele cu beneficiari s-au întocmit în luna mai, iar aceste persoane au fost trimise în şomaj în iunie.

 “În comuna Mihăeşti au venit alimente decât pentru persoanele trecute pe listele iniţiale. Am făcut o adresă către CJ pentru suplimentarea listelor cu 150 de şomeri, dintre care 65 sunt de la Oltchim iar, restul, de la alte firme de pe platforma chimică. Le voi da alimente când le voi primi”, precizează primarul Constantin Bârzăgeanu. 

Situaţia este considerată de mulţi dintre şomeri drept una nedreaptă.

„Ne-a spus o doamnă de la Consiliul Judeţean că trebuie să aşteptăm, poate moare cineva. Noi am ajuns să aşteptăm să moară alţii ca să primim aceste alimente? De la CJ ni s-a promis că se rezolvă problema încă din luna septembrie, dar nu s-a făcut nimic”, se plânge Ion Mitu, un fost angajat al combinatului Oltchim.

Ajutoarele de la U.E reprezintă o gură de oxigen pentru cei care sunt singurii întreţinători ai familiei. 

„Cei de la oraş au primit ajutoarele de la Uniunea Europeană. Şi noi avem nevoie de alimente, pentru noi de ce nu mai sunt alimente? Eu am lucrat la Mentchim, societate care asigura mentenanţa la Oltchim. Am fost concediată în această vară şi sunt singura care întreţine familia, am şi doi copii”, spune Mirela Vasile. 

O situaţie asemănătoare celei din Mihăeşti a apărut şi în Frânceşti, unde există 40 de beneficiari suplimentari. Deocamdată, conducerea CJ Vâlcea nu are o soluţie pentru a-i ajuta şi pe şomerii din cele două localităţi.

 “Problema acestor persoane se regăseşte la nivelul întregului judeţ. Aceste cantităţi de produse alimentare sunt calculate în funcţie de numărul de beneficiari stabilit iniţial. Am dori foarte mult să rezolvăm situaţia dar, din păcate, de la nivelul Ministerului Agriculturii nu ni se asigură rezolvarea acestor probleme prin suplimentarea cantităţilor de produse”, declară Dumitru Persu, vicepreşedinte CJ Vâlcea.

Vâlcenii trimişi în şomaj în această vară ar putea primi ajutorul comunitar doar dacă beneficiarii din alte comune renunţă la el.

 „ Noi i-am sfătuit pe toţi primarii, inclusiv pe cel de la Mihăeşti, să înainteze o listă suplimentară cu aceşti beneficiari. Dacă rămân produse la nivelul altor localităţi, le putem redistribui către cele care au beneficiari suplimentari”, completează Dumitru Persu.

Peste 60 000 de vâlceni îndeplinesc condiţiile pentru a primi făină, ulei, zahăr, mălai şi conserve de la Uniunea Europeană. Cei mai mulţi dintre beneficiari -peste 8 000, locuiesc în Râmnicu Vâlcea. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite