VIDEO Scene rupte din „Las Fierbinţi“ în Prahova. Primar către o angajată: „Poate-ţi trag eu ţie vreuna în păsărică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un scandal fără precedent a izbucnit în comuna prahoveană Dumbrava. O angajată a fost luată cu Ambulanţa şi transportată de urgenţă la spital în urma unei dispute verbale pe care a avut-o cu primarul localităţii. Conflictul s-a iscat după ce edilul Marian Apsotol şi-a anunţat subordonata că-i va da atribuţiuni noi şi că o va muta din postul de ofiţer de stare civilă la un alt compartiment din Primărie.

Toată scena s-a petrecut miercuri, 16 august, la prima oră de program, chiar în sediul Primăriei comunei Dumbrava. Primarul Marian Apostol (PNL), ales în funcţie în vara acestui an, după ce fostul edil a decedat, a anunţat-o pe una dintre angajatele instituţiei că intenţionează să o mute din postul de ofiţer de stare civilă la un alt compartiment din cadrul Serviciului de Cadastru şi Intabulare.

Deranjată de situaţie şi de atitudinea agresivă a primarului, Elena Voinea a refuzat propunerea de a-şi schimba serviciul, iar de aici până la ameninţări şi înjurături n-a mai durat mult. Întreaga scenă a fost filmată cu un telefon mobil, iar dialogul dintre subordonată şi primar pare rupt din serialul „Las Fierbinţi”.

“Auziţi, poate vreţi să luaţi un tractor din ăla în freză”

 În înregistrare se adue cum angajata îi reproşează şefului său că foloseşte un limbaj necuviincios şi îi cere acestuia să-şi revizuiască atitidinea. “N-o să vă permit niciodată să-mi vorbiţi aşa. (…) Niciun fă, v-am spus. Mie bărbatul meu nu-mi vorbeşte aşa…”. În ciuda solicitărilor venite din partea anagajatei, edilul continuă să folosească expresii triviale, însă nici femeia nu are un limbaj academic. Redăm mai jos parţial dialogul savuros dintre funcţionarul Prmăriei Dumbrava şi edilul Marian Apostol.

Primarul: „ Soţia mea are facultate, fă. Ţi-am spus obiectivul meu în ceea ce te priveşte„

Angajata primăriei: “Auziţi, poate vreţi să luaţi un tractor din ăla în freză”

Primarul: „Poate-ţi trag eu ţie vreuna în păsărică”

La puţin timp după această scenă, Elenei Voinea i se face rău, iar anagajaţii din Primărie solicită ajutorul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Prahova. Femeia este consultată la locul de muncă, dar medicii decid că este nevoie de un consult medical mai amănunţit şi o transportă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Elena Voinea a rămas internată peste noapte la secţia de cardiologie din cadrul unităţii medicale pentru analize complexe.

Scene rupte din „Las Fierbinţi” într-o primărie din Prahova

Familia face plângere la ITM Prahova

Rudele femeii susţin că Elena Voinea nu se afla la primul conflict de acest gen cu primarul Marian Apostol, iar că situaţia tensionată există de câteva săptămâni, de când băbatul a fost ales în funcţia de edil al comunei în urma unor alegeri parţiale. Fratele victimei a declarat că primarul se mutase în birou cu Elena Voinea special pentru a o determina să renunţe la funcţia pe care o deţinea în Primărie.

“De două – trei săptămâni de când a venit în primărie o jigneşte tot timpul. S-a mutat cu ea în birou special ca să o terorizeze psihic, deşi el are bioul lui. Ieri am trimis-o pe nepoata mea la primărie să vadă ce se întâmplă cu mama ei. Am aflat şi eu că i s-a făcut rău, i s-a pus un nod în gât şi nu mai putea să respire. (…) Acum este la cardiologie la Spitalul Judeţean unde i se va face o coronarografie”, a declarat fratele Elenei Voinea. Acesta a adăugat că familia urmează să facă şi o plângere la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova.

“Doamna în cauză are probleme cu ANI”

Contactat telefonic, primarul din comuna Dumbrava, şi-a cerut scuze familiei pentru incidentul care a avut loc în instituţia pe care o cunduce,  dar spune că realitatea este cu totul alta. Marian Apostol susţine că angajata care a fost luată cu Ambulanţa ar avea probleme cu Agenţia Naţională de Integritate şi că, cel mai probabil, acesta ar fi fost motivul pentru care i s-a făcut rău.

“S-a întâmplat dimineaţă (miercuri n.r.) la ora 8. Fata venise din concediu şi i-am dat să citească un proiect, repet, un proiect, de fişă a postului. Ea este personal contractual nu funcţionar public. Am întrebat-o ce vrea să facă în Primărie şi i-am cerut un puncut de vedere. A citit fugitiv proiectul şi mi-a spus că nu semnează aşa ceva. I-am spus că eu urmează să plec la Consiliul Judeţean unde au fost convocaţi toţi primarii, că mai are timp să se gândească până ce mă voi întoarce eu de la şedinţă. Apoi am plecat la Consiliul Judeţean pe la 8.30. Pe la ora 11, în timpul şedinţei, am început să primesc mesaje şi telefoane de la diverşi cu ceea ce s-a întâmplat la Primărie, că a venit Ambulanţa. Eu nu eram acolo în sediu când i s-a făcut rău”, a explicat Apostol.

Întrebat dacă s-a mutat în birou Elenei Voinea şi că lucrează în aceeaşi încăpere cu subordonata sa, Marian Apostol a recunoscut, dar a replicat faptul că are un motiv întemeiat pentru care a decis să facă asta.

“Se zugrăveşte în biroul meu. Am venit miercuri la serviciu şi m-am dus şi eu într-un alt birou care era gol. N-am făcut-o intenţionat ca să-i fac rău”, spune primarul comunei Dumbrava.

Acesta a explicat că a decis să o schimbe din funcţia de ofiţer de stare civilă pe Eleva Voinea şi să o mute într-un alt post, în urma unui control pe care l-a avut de la Consiliul Judeţean “pe stare civilă”.

“I-am oferit un post de responsabil de proiect pe cadastru şi intabulare, dar nu i-a convenit. În ţara asta se pare că avem doar drepturi nu şi obligaţii” , a adăugat primarul Apostol.

Edilul din Dumbrava a precizat pentru “Adevărul” că suspectează că la mijloc se află un alt motiv pentru care angajata primăriei a acuzat o stare de rău şi anume o reclamaţie la Agenţia Naţională de Integritate.

“Doamna în cauză şi soţul au un PFA care a făcut contracte cu primăria. Am informat forurile competente, iar acum a venit o scrisoare de la ANI prin care se cer date suplimentare despre situaţie. Am impresia că doamna respectivă a văzut scrisoarea respectivă sau a auzit despre ea. Probabil, nu ştiu sigur”, a explicat Marian Apostol.

Întrebat dacă i s-a adresat angajatei folosind cuvinte jignitoare, Apostol a concluzionat: “Nu-mi stă în caracter”.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite