Trei plante de primăvară pentru tratarea bolilor cardiovasculare. Cum se prepară vinul tonic din saschiu

Rozmarinul este supranumit şi ”prinţul aromelor” FOTO seminte-rare.ro

Încă din timpuri străvechi, oamenii au utilizat foarte multe plante din flora spontană pentru tratarea unor probleme de sănătate. Astăzi vă prezentăm trei plante de primăvară recomandate de medicina naturistă în prevenirea şi tratamentul bolilor cardiovasculare: talpa-gâştei, saschiul şi rozmarinul.

În bolile de inimă este utilizată frecvent la ora actuală talpa-gâştei (Leonurus cardiaca). Această plantă cunoscută încă din antichitate pentru proprietăţile sedativ-cardiace, ceea ce i-a conferit şi denumirea ştiinţifică de specie cardiacă, denumire dată de botanistul Carl Linne în urmă cu trei secole. Planta, ce este originară din Asia, s-a răspândit în flora spontană din toată Europa, inclusiv în România. Talpa-gâştei poate fi des întâlnită la marginea pădurilor, a drumurilor şi căilor ferate, prin zăvoaie umede, dărâmături, locuri necultivate din zonele de câmpie şi deal, până la altitudinea de 600 de metri.

În scopuri terapeutice se foloseşte partea aeriană a plantei, recoltată la înflorire şi uscată la umbră. Talpa-gâştei conţine, în flori şi frunze, o cantitate mare de alcaloizi (leunucardina, stachidrina), heterozide cardiotonice, glucozizi steroizi amari (leunorina), care îi dau proprietăţi sedativ-cardiace (de trei ori mai puternice decât valeriana), hipotensive şi vasodilatatoare periferice.

Printre numeroasele acţiuni specifice, un loc aparte îl deţine efectul de prevenire şi combatere a diferitelor afecţiuni, în primul rând legate de bolile cardiovasculare, ca hipertensiunea arterială, care survine pe un fond de iritabilitate, stări de mânie, încordare şi certuri. De asemenea, are efecte benefice în nevroza cardiacă, arterita obliterantă şi în reglarea bătăilor inimii de origine nervoasă.

Frunzele de saschiu, proprietăţi hipotenstive, vasodilatatoare şi antisclerotice

Saschiul sau brebenocul (Vinca minor, Vinca major şi Vinca hederacea) este o mică plantă perenă, cu tulpini târâtoare, frunze groase şi lucioase şi flori albastre-violacee. Este frecventă în pădurile umede de foioase şi tufişuri din regiunile de câmpie şi de deal, pe terenurile grase, fertile şi cu umezeală suficientă.

Având frunzele permanent verzi, inclusiv în timpul iernii, saschiul se cultivă prin grădini şi în cimitire pentru acoperirea mormintelor, fiind mult apreciată ca plantă ornamentală.

În scopuri terapeutice se utilizează numai frunzele recoltate în timpul înfloririi. Conţinutul ridicat în aproximativ 40 de alcaloizi cu nucleu indolic (vincamină, izovincamină, vincină, vincamicină, vincinină) îi asigură proprietăţi hipotensive, vasodilatatoare, antisclerotice cerebral, spasmolitice, hemostatice şi cicatrizante.

În primul rând se constată efecte deosebite în reducerea tensiunii arteriale şi în reglarea tulburărilor vasculare cerebrale, asigurând oxigenarea normală a creierului şi îmbunătăţirea circulaţiei sangvine la nivel cerebral, cu efect în combaterea sclerozei cerebrale. Prin diminuarea ritmului cardiac intervine în tahicardia neuro-vegetativă şi în dilatarea arterelor cerebrale pentru stimularea contracţiilor inimii şi prevenirea aterosclerozei şi a congestiei. Efecte benefice au putut fi constatate şi migrene, ameţeli şi pierderea memoriei.

Ca administrare, se utilizează decoctul din 60 de grame frunze la un litru apă care se fierbe două minute, se infuzează acoperit 10 minute şi se beau două-patru căni pe zi, între mese. Mult indicat este vinul tonic din 100 grame frunze uscate la un litru vin alb care se macerează 10 zile, eventual cu adaos de frunze de vetrice, flori de muşeţel şi rădăcini de lemn dulce, din care se ia câte o lingură înainte de mesele principale.

Valoarea terapeutică a acestei plante este atestată şi de o specie soră - saschiul roz (Vinca rosea sau Cataranthus roseum), adaptată climatului tropical (mai ales în Insula Madagascar), care conţine alcaloizi antitumorali (vinblastina şi vincristina) cu proprietăţi anticanceroase. Planta este căutată mult pentru tratamentul leucemiei acute, boala Hodgkin, limfosarcom, carcinom de sân şi carcinom embrionar de testicule, deşi preţul de livrare este încă foarte ridicat.

Rozmarinul, util şi în tratarea surmenajului

Rozmarinul este valoros prin flori, frunze şi ramuri tinere utilizate în boli cardiovasculare. Este un subarbust provenit din zona mediteraneană, fiind considerat "prinţul aromelor". Încă din Antichitate a deţinut un loc deosebit în ceremoniile de nuntă, ca simbol al mariajelor fericite şi al dragostei. Faraonii din Egiptul antic ordonau să se pună ramuri de rozmarin în mormintele lor pentru a le parfuma călătoria sufletului.

Arbustul are frunze necăzătoare, aciculare şi pieloase şi flori mici cu petale liliachii sau palid-albastre. Fiind sensibil la ger, arbustul va trebui să fie ocrotit în timpul iernii, deşi în sudul ţării ar putea să reziste în aer liber prin grădini cu expunere sud-vestică şi ferite de vânturi dominante. Este cultivat ca plantă decorativă, medicinală, aromatică şi cosmetică.

În timpul înfloririi se recoltează florile, frunzele şi lăstarii tineri care conţin flavonoide triterpenice, ulei eteric şi cetone, cu rol adjuvant în tratarea unor boli cardiovasculare cronicizate: hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, angină pectorală, reumatism cardiac, reglarea ritmului cardiac, tulburări cardiace pe fond nervos, irigarea creierului, scleroză cerebrală, accelerarea circulaţiei arteriale, sufocare prin insuficienţă cardiacă, surmenaj fizic şi intelectual, leşin şi colaps.

Se administrează sub formă de infuzii, tincturi, vin tonic şi băi generale cu ulei eteric pentru reglarea funcţiilor cardiace şi reconfortarea organismului.