Pinalti şi-a epuizat şansele de a scăpa din arest. Gheorghe Ştefan va mai ajunge la Piatra Neamţ doar pentru un nou proces

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Ştefan este încarcerat de aproape 3 luni FOTO Adevărul
Gheorghe Ştefan este încarcerat de aproape 3 luni FOTO Adevărul

După ce luna trecută a cerut fără succes eliberarea sub control judiciar sau eliberarea pe cauţiune, primarul Gheorghe Ştefan a solicitat zilele trecute Curţii Supreme înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Edilul va ajunge la Piatra Neamţ anul acesta, dar pentru a se apăra într-o altă cauză decât dosarul Microsoft.

Peste câteva zile se vor împlini trei luni de când primarul Gheorghe Ştefan este după gratii, acuzat de acte de corupţie în dosarul Microsoft. Pe 29 octombrie 2014, Pinalti a fost încarcerat la cererea procurorilor DNA, alături de fostul ministru Gabriel Sandu şi de afaceriştii Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru. 

Pentru Ştefan şi afaceriştii Cocoş şi Dumitru sunt acuze de trafic de influenţă şi spălare de bani, urmare a contractului de închiriere de licenţe Microsoft, încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat pe 15 aprilie 2004. Procurorii anticorupţie susţin că Pinalti s-ar fi ales în urma acestui contract cu suma de 4 milioane de euro

Zilele trecute, edilul a solicitat pentru prima dată de când este în detenţie înlocuirea măsurii de arest preventiv cu arestul la domiciliu. Pe 14 ianuarie, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins însă cererea primarului de Piatra Neamţ, spulberându-i astfel speranţele de a scăpa de detenţie. 

În toată această perioadă, Gheorghe Ştefan a mai încercat să scape de arest, solicitând suspendarea măsurii preventive, ori înlocuirea ei cu controlul judiciar Primarul de Piatra Neamţ a mai avut o tentativă de a scăpa de detenţie pe 19 noiembrie, atunci când a solicitat eliberarea pe cauţiune. Preţul libertăţii edilului a fost stabilit la 5.000 de lei, însă magistraţii  nu au acceptat banii lui Gheorghe Ştefan, i-au înapoiat şi au decis să-l menţină după gratii.

Pinalti va reveni însă la Piatra Neamţ anul acesta, urmare a unui proces în care a fost inculpat pe 23 decembrie 2014. El va trebui să se apere în faţa magistraţilor de acuzaţiile de spălare de bani într-un dosar care va fi judecat la Tribunalul Neamţ. Deocamdată nu a fost stabilit primul termen al acestui proces în care mai sunt inculpate societăţile Strong Montaj şi alte trei societăţi controlate de edilul din Piatra Neamţ.  

Recomandări pe aceeaşi temă: 

Şpăgi nesimţite în dosarul „Microsoft“. Gabriel Sandu, Pinalti, Nicolae Dumitru „Niro” şi Cocoş au fost arestaţi preventiv

Pinalti refuzat de Curtea Supremă. Primarul de Piatra Neamţ nu a scăpat din arest, deşi achitase cauţiunea de 5.000 de lei

Primarul Gheorghe Ştefan, trimis în judecată pentru spălare de bani. DNA îl acuză că dirija bani publici prin intermediul televiziunilor pe care le controla

Cum dirija Pinalti banii publici prin Consiliul Judeţean. Traseul a fost urmărit de procurorii anticorupţie

Pinalti şi zbaterea de trei zile. Cel mai notoriu primar din România luptă contracronometru să-şi păstreze funcţia

Domnia lui Pinalti la Primăria Piatra Neamţ s-a încheiat. Gheorghe Ştefan, suspendat oficial din funcţie

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite