JURNAL DIN INFERN Orădeanul Valentin Tocuț în mijlocul epidemiei de holeră din Haiti

JURNAL DIN INFERN  Orădeanul Valentin Tocuț în mijlocul epidemiei de holeră din Haiti

Valentin Tocuţ va continua instruirea celor şapte tineri haitieni care vor să devină tehnicieni

Prima dată când a ajuns în Haiti a rămas șocat de sărăcia și disperarea care domneau printre dărâmături de ziduri. Imaginea copiilor lipiți de garduri, la granița cu Republica Dominicană, care urmăresc cu privirea convoaiele de ajutoare îl urmăreasc și acum pe Valentin Tocuț. Aflat în a doua expediție în Haiti, Valentin transmite mărturii din infern, de acolo de unde holera face ravagii.

Ştiri pe aceeaşi temă

FOTO: Viața ca-n filme! Orădeanul Valentin Tocuț în mijlocul dezastrului din Haiti

Când a pus piciorul a doua oară în Haiti, tehnicianul orădean Valentin Tocuț a văzut și cealaltă față a dezastrului. Imaginile de coșmar din Haiti arată cadavre care zac pe străzi și rudele care își caută și își cară singuri morții.  "Pe tot drumul de la Port-au-Prince la Leogane, am văzut, pe marginea drumului, plin de cadavre de animale moarte și mormane de gunoaie. Sincer, sunt foarte surprins că epidemia nu s-a declanșat mai repede, la modul în care zac gunoaiele pe stradă". Tehnicianul este expus zilnic pericolului de a ajunge în contact cu boala, când își consultă pacienții. Cu toate astea, este decis să-și continue misiunea în mijlocul infernului. "Sunt bine, sănătos. Am început să facem și noi pregătiri în tabără. Ridicăm corturi în care ne pregătim să primim bolnavii, dacă epidemia se extinde mai mult și în zona noastră", a mărturisit Tocuț.



Dă Click pe poză pentru o fotogalerie cu Valentin în laborator

Voluntar în Haiti

Valentin Tocuț este tehnicianul care s-a oferit voluntar pentru a salva victimele cutremurului din Haiti. El a petrecut în primăvara acestui an șase săptămâni în zona Leogan, una dintre cele mai afectate comunități. În luna noiembrie, orădeanul a decis să se întoarcă în Haiti. „Prima dată m-am dus voluntar. Mi-am făcut rost de sponsorizări, iar fundația Theranova, la care lucrez ca tehnician mi-a plătit imunizarea", povestește Valentin. Prima dată a plecat pentru a ajuta cu proteze sutele de oameni care au rămas fără mâni și fără picioare în urma cutremurului. La începutul lui noiembrie, Valentin a pornit în a doua campanie și cu scopul de a instrui localnicii pentru a deveni tehnicieni. „Este nevoie de oameni care să fie acolo 24 de ore din 24 alături de cei bolnavi. Am selectat 15 tineri haitieni  pe care-i instruim", a spus orădeanul.



Dă Click pe poză pentru fotogalerie cu studenții haitieni instruiți de Valentin Tocuț

Urmărit de dezastrul epidemiilor

La prima vizită în țara devastată de cutremur Valentin a aflat ce înseamnă sărăcia și disperarea. Între Republica Dominica și Haiti, există doar un gard. Odată ce ai trecut de el, pășești de pe asfalt pe pămînt. "Prima imagine care m-a marcat este a zecilor de copiii, lipiți de gard,care priveau peste graniță mașinile de ajutoare", a spus Tocuț. „Am intrat în Port- au-Prince, una din zonele cele mai populate. Clădirile erau la pămînt. Copiii alergau printre dărâmături îmbrăcați doar în maieuri. Am văzut sărăcie și disperare la tot pasul, niciun reportaj nu mă pregătise pentru asta. Apoi am ajuns în Leogane, localitatea în care trebuia să trăiesc șase săptămâni. În acest orășel , distrus în proporție de 95%, oamenii trăiesc în corturi", susține tehnicianul.  După ce trăiește o perioadă acolo, epidemiile nu ți se par surprinzătoare. Acești oameni nu au acces la apă potabilă iar ajutoarele nu acoperă nevoile tuturor. Apa din fântânile lor este poluată. O sticlă de apă în Haiti se vinde cu un dolar, mai scump decât o cola. Dar o familie de aici trăiește cu trei dolari pe zi. Apa cumpărată este un lux de care nu se pot atinge", a spus tehnicianul.

Binefăcătorul năpăstuiţilor  din Haiti

PORTRET Orădeanul Valentin Tocuţ „sculptează” picioare și salvează vieți

Mărturii din infern

„Dacă la început mi-am făcut imunizarea fără să realizez cu adevărat ce mă așteaptă, la a doua expediție am știut la ce mă expun. Știam că a trecut malaria și a venit holera", a susținut Valentin. Vaccinurile făcute de orădean au costat 1.500 de lei și au suportate de Fundația Theranova, cea care i-a plătit și a doua expediție. 

Sute de morți zeci de mii de bolnavi

Numărul victimelor holerei a ajuns la 1344, iar numărul bolnavilor a ajuns la aproape 57.000, potrivit unui anunț al guvernului Haitian.  Numărul îmbolnărilor ar putea ajunge, în următoarele luni, la 200.000.
Potrivit CNN, personalul care se află în Haiti pentru a ajuta populația să lupte împotriva extinderii holerei are nevoie de bani, pentru a face față lipsei medicilor și asistentelor experimentați în lupta cu această boală și pentru camioane care să care cadavrele. Sursa citată a anunțat că săptămâna trecută Organizația Națiunilor Unite a anunțat că a primit mai puțin de 10% din cele 164 de milioane de dolari, bani solicitați pentru lupta împotriva epidemiei.  Pe întregul teritoriu există amenajate 36 de centre pentru tratamentul holerei și 61 de unități mai mici pentru tratament. Între timp, sunt amenajate alte astfel de centre pentru a face față numărului mare de îmbolnăviri.



Dă Click pe poză pentru o fotogalerie cu poze făcute de tehnician în Haiti


citeste totul despre: