Judecătorii şi procurorii, în stradă: „Dacă noi nu ieşim, societatea civilă poate să se încuie în casă“
0Peste 20 de procurori de la parchetele din Bihor, inclusiv DNA, DIICOT, dar şi judecători au protestat, în tăcere, în faţa clădirii parchetelor din Oradea. Acţiunea lor s-a dorit a fi un semn faţă de modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.
Protestul magistraţilor a fost unul paşnic, fără lozinci şi sloganuri. În schimb, fiecare protestatar a avut în mână jurământul pe care îl depun magistraţii în faţa preşedintelui în momentul în care sunt numiţi în funcţie: "Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumezeu!".
Magistraţii ieşiţi la protest au spus că sunt nemulţumiţi de modificările aduse legilor justiţiei, respectiv codurilor penal şi de procedură penală, de Guvernul PSD-ALDE.
"Noi mergem şi la serviciu, iar acum ne facem datoria să ieşim şi în stradă. Dacă noi nu ieşim, societatea civilă poate să se încuie în casă", a declarat unul dintre procurori.
Printre procurorii care au ieşit în stradă se numără Adrian Rus, Cosmin Pantea şi Cristian Ardelean, de la DNA Oradea, Dida Naghiu şi Sorin Beteringhe de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Ciprian Puie de la DIICOT, sau Teofil Ilisie, procuror orădean detaşat la Parchetul Carei.
Dintre judecători, au putut fi remarcaţi Monica Popovici, de la Secţia Civilă a Tribunalului Bihor, şi Ioan Timiş, de la Judecătoria Oradea. A participat la protest şi comisarul şef Traian Surducan,
Manifestarea s-a încheiat la ora 17.30.
Proteste au avut loc, pe parcursul zilei de luni, în mai multe oraşe din ţară, precum Cluj Napoca, Braşov, Brăila, Galaţi, Constanţa, Satu Mare, Bistriţa, Timişoara, Slatina, sau Bucureşti.