FOTO Palatul Vulturul Negru, simbolul oraşului Oradea
0Când spui Oradea nu are cum să nu-ţi zboare gândul la Palatul Vulturul Negru. Este un simbol al oraşului de pe Criş, fiind în opinia specialiştilor cel mai potrivit simbol care reprezintă municipiul Oradea.
„Palatul Vulturul Negru reprezintă spiritul unei lumi, este simbolul prosperităţii, a unui mod de viaţă îndestulător. Este simbolul unui stil de arhitectură care dă farmec şi individualizează Oradea", a spus Aurel Chiriac,directorul Muzeului Ţării Crişurilor, menţionând că Palatul Vulturul Negru are şi avantajul de a fi fost restaurat.
Pasajul Vulturul Negru, cel mai mare complex în stil secession din Transilvania
Locul unde se adună tinerii orădeni în fiecare weekend, pentru a petrece în numeroasele cluburi deschise aici, poartă o amprentă istorică importantă. Pe amplasamentul actualului Palat Vulturul Negru a existat până în 1905 un han numit Vulturul.
Loc de întâlnire pentru personalităţile vremii, hanul a găzduit inclusiv recepţii grandioase în cinstea împăratului Franz şi a reginei Elisabeta, aşa cum aminteşte, în cartea „Memoria Caselor", Liviu Borcea.
La finele secolului al XIX-lea, odată cu schimbările arhitecturii Pieţei mici, industriaşii Adjoran Emil şi Kurlander Ede au decis să transforme hanul într-un hotel excepţional.Cei doi au pornit în documentare la Berlin, Paris, Londra, Milano şi SUA, pentru a afla secretele celor mai moderne hoteluri din lume. Vestea unei noi construcţii i-a făcut însă pe propietarii fabricilor de cărămidă să ridice preţul cu 100%.
În acelaşi timp, băncile din Budapesta au mărit dobânzile finanţării, iar, în 1907, la subsolul clădirii a fost descoperită o cameră funerară, presa speculând atunci că ar fi fost vorba despre osemintele Sfântului Ladislau.
Palatul Vulturul Negru a fost finalizat în noiembrie 1908. „Era şi a rămas cel mai mare complex arhitectural în stil secession din Transilvania", a notat Liviu Borcea în lucrarea mai sus amintită.
Clădirea concepută cu două faţade dispunea de două săli de spectacole, cofetărie, cafenea, hotel cu 75 de camere şi magazine. Cel mai spectaculos element rămâne pasajul, care a stârnit senzaţie prin proporţiile lui americane şi care a fost executat după modelul galeriei Victor Emmanuel din Milano, de care Emil Adorjan era îndrăgostit.