Un coronasceptic a revenit cu mulţumiri pentru medici, după ce s-a vindecat. COVID i-a ucis o persoană dragă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: telem.ro
FOTO: telem.ro

Un fost pacient al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi a venit la unitatea spitalicească pentru a le mulţumi cadrelor medicale care l-au îngrijit când s-a infectat cu COVID-19.

Bărbatul era sceptic în privinţa existenţei virusului, dar acum spune că are mult mai multă grijă şi chiar s-a vaccinat, împreună cu familia sa, pentru a nu mai trece printr-o fază atât de periculoasă a bolii. 

”Am primit vizita unui fost pacient, îngrijit în Terapie Intensivă, care a avut o formă severă a bolii COVID 19 şi căruia personalul nostru medical a reuşit să îi salveze viaţa. A dorit să ne mulţumească tuturor pentru grijă şi dedicaţie. Ne-a transmis că acum crede în existenţa virusului COVID, motiv pentru care s-a şi vaccinat împreună cu restul familiei. Ne-a povestit însă că, din păcate, Sars-Cov2 a luat de lângă el pe unul dintre cei dragi.

Este motivul pentru care revin cu îndemnul ferm, încarcat de responsabilitate profesională, ştiinţifică şi medicală de continuare a vaccinarii, atât pentru protecţia personala cât si a celor de lângă noi.În spital sunt acum internate 38 persoane COVID19 pozitive, dintre care, opt în Terapie Intensiva cu forme severe, aceştia din urmă confirmaţi sau cu suspiciune înaltă de infectare cu tulpina Delta”, a transmis Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. 

Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, joi, la 1.086.109 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 371 de noi îmbolnăviri din 27.803 de teste efectuate. În acelaşi timp au fost înregistrate 3 decese în ultimele 24 de ore. La Terapie Intensivă sunt internaţi 98 de pacienţi.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 451 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 701 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Experienţa unei profesoare „vaccino-sceptice”: „Am făcut o formă uşoară, dar nu mai sunt omul care am fost. Între timp, încă un om deosebit a plecat”

Autostrada Transilvania: Desfăşurare impresionantă de forţe pe tronsonul Cluj – Zalău FOTO

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite