Au învăţat în câteva luni despre robotică şi au câştigat locul al treilea la un concurs naţional. Şase elevi au demonstrat de ce ai nevoie ca să faci un robot-lego
0
La jumătatea lunii martie, şase elevi de clasa a X-a reuşeau să se claseze pe poziţia a III-a a unui concurs naţional de robotică, deşi până în urmă cu câteva luni doar unul dintre ei avea câteva cunoştinţe minime despre cum se poate construi un robot.
Au învăţat singuri, mutându-se între laboratoarele din şcoală, şi acum se pregătesc să se întreacă cu alţi împătimiţi ai tehnologiei în Turcia, acolo unde are loc faza internaţională a competiţiei.
Prima care le-a povestit celor şase elevi despre competiţia „First Lego League“ a fost Gabriela Zanoschi, profesoara de matematică la Colegiul „Naţiomal“ din Iaşi. La aces vreme, cinci dintre cei şase băieţi nu ştiau ce înseamnă robotica, Ştefan Gherghel era singurul care făcuse, la îndemnul părinţilor, trei ani de robotică la Palatul Copiilor din Iaşi. Uniţi însă de dorinţa de a învăţa, băieţii au format echipa Retina Robotics a Colegiului „Naţional“ din Iaşi, care în doar câteva luni a reuşit să ajungă una dintre cele mai bune din ţară.
„Iniţiativa a venit de la doamna Gabriela Zanoschi, profesoara noastră de matematică, care într-o zi ne-a spus de concursul ăsta. Nu ne-a obligat să ne înscriem, pur şi simplu a fost o propunere, dar după ce am aflat noi despre ce este vorba am ajuns să o presăm noi de ea să ne înscriem. Prima noastră problemă a fost cu spaţiul. Cabinetul de matematică e foarte mic, iar harta pentru concurs are trei metri pe un metru jumătate şi trebuia desfăşurată. Atunci ne-au ajutat profesorii de germană, care ne-au permis să lucrăm în spaţiul lor“, povesteşte Ştefan Gherghel.
Şi-au testat robotul în faţa studenţilor
Pentru că nici profesorul lor coordonator nu avea cunoştinţe de robotică, cei şase băieţi au început să înveţe singuri cum să construiască un robot care să răspundă în două minute jumătate la cât mai multe misiuni. Aşa s-au adunat, în doar câteva săptămâni, cam 250 de ore de muncă de om.
„Practic trebuia să faci un robot pe care să-l aşezi pe planşa de joc, pe care sunt 15 misiuni, şi timp de două minute jumătate trebuie să rezolve cât mai multe dintre ele în mod autonom. Misiunile sunt foarte variate, de la împins, mutat, ridicat piese, unele necesitând forţă, altele viteză. Robotul trebuie făcut modular şi sistemul de module trebuit gândit încât să poată fi schimbat repede pentru că noi avem voie să-l atingem doar când este în bază, adică într-un colţ al hărţii. Chiar dacă ideea robotului se impune cumva de concurs, şmecheria stă în cum construieşti sistemul de pus şi scos modulele pentru a realiza cât mai multe misiuni“, spune Ştefan.
Dacă pentru mulţi a face roboţi din lego înseamnă joacă, băieţii şi-au programat robotul piesă cu piesă, 3D, într-un program special, iar apoi au stat zeci de ore să-l asambleze, ca mai apoi să construiască modulele. Ca să termine la timp pentru a putea participa la etapa naţională a concursului de la Bucureşti, cei şase s-au împărţit în două grupe şi s-au ocupat în acelaşi timp şi de mecanică şi de programare. Au cumpărat din bani proprii cât mai multe piese pentru a termina robotul, dar şi harta pentru a exersa misiunile. Când erau aproape de final, profesorul Dan Dobrea, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, a acceptat să-i primească la un curs cu studenţii de la master, în faţa cărora să-şi prezinte creaţia şi care să le mai sară în ajutor cu sugestii.
Somnul astronauţilor, problemă a NASA
Pe lângă robot, băieţii au pregătit pentru concurs şi o probă teoretică. Au identificat una dintre cele mai mari probleme ale astronauţilor, adică lipsa de somn, şi au venit cu o soluţie. Şi-au propus să găsească un tipar al somnului, pe care să-l poată apoi recrea în spaţiu, indiferent de condiţiile de acolo.
„În peste 60 la sută din nopţi, astronauţii dorm peste numărul de ore necesare şi nici nu este odihnitor. NASA a venit cu multe soluţii la problema asta, a investit miliarde de dolari, dar niciuna nu este atât de bună. Soluţia propusă de noi implică doi termeni: electroencefalograma şi elecrosimularea. Vrem ca atunci când încă e pe pământ, să monitorizăm astronautul, chiar înainte de a fi trimis în spaţiu, pentru că atunci are performanţele maxime. Îi monitorizăm în timpul somnului şi realizăm un fel de tipar al acestuia, pe toate cele cinci etape, pe care îl încărcăm într-un calculator de pe navă. În spaţiu repetăm monitorizarea şi comparăm ce înregistrează atunci cu ce ştiam deja. În cazul în care se remarcă o discrepanţă între date, folosim electrostimularea, prin aplicarea unui curent alternativ, de frecvenţă joasă, într-un mod cotrolat, pentru a aduce somnul la normal“, spune Ştefan.
Pentru că i-au impresioant pe juraţii de la etapa naţională, băieţilor de la Retina Robotics li s-a dat şansa să aleagă dacă vor să continue competiţia în SUA, Uruguay, Liban sau Turcia, dar cum şi-au dorit să aibă cât mai mult timp la dispoziţie pentru a-şi perfecţiona robotul au ales ţara cu cea mai îndepărtată dată de desfăşurare, Turcia.
Când s-au întors acasă, băieţii şi-au mai adus piese de acasă şi au luat robotul de la zero, pentru a-l pregăti pentru competiţia internaţională cu câteva idei noi. Acum lucrează cam trei-patru ore pe zi, în aceeaşi clasă de germană din liceu, pentru a se asigura că odată ajungi în Izmir, Turcia, vor fi pregătiţi pe deplin. Între timp, până la mijlocul lui mai, încearcă să adune cei 7.000 de euro necesari pentru taxele de înscriere, deplasare şi cheltuielile din cele patru zile de concurs.
La anul, Nicodim Canschi, Cristian Mihnea, Ştefan Gherghel, Radu Daniel, Andrei Sbera, Sava Zamfirescu vor să-şi deschidă un club de robotică şi să-i înveţe pe cei mai mici ce ei au fost nevoiţi să deprindă singuri. Pentru ei, „First Lego League“ începe şi se încheie anul acesta, pentru că vor depăşi vârsta de participare, dar îndemânarea proaspăt şlefuită va fi pusă în slujba unor alte competiţii, cu grade mai mari de dificultate.
"Practic trebuia să faci un robot pe care să-l aşezi pe planşa de joc, pe care sunt 15 misiuni, şi timp de două minute jumătate trebuie să rezolve cât mai multe dintre ele în mod autonom. Misiunile sunt foarte varitate, de la împins, mutat, ridicat piese, unele necesitând forţă, altele viteză. Robotul trebuie făcut modular şi sistemul de module trebuit gândit încât să poată fi schimbat repede pentru că noi avem voie să-l atingem doar când este în bază, adică într-un colţ al hărţii", Ştefan Gherghel, elev
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
