VIDEO Ciudata întâmplare dintr-o cofetărie din Orăştie: chipul lui Iisus şi siluetele îngerilor au apărut miraculos. Lângă prăjituri, a fost amenajat un altar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen arată unde ar fi apărut chipul lui Iisus. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Carmen arată unde ar fi apărut chipul lui Iisus. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

O femeie din Orăştie susţine că în cofetăria sa, în ultimii doi ani, s-au petrecut mai multe fenomene stranii. Pe fereastra localului sunt imprimate înfăţişările unor îngeri, iar pe tocăria uşii, clienţii pot distinge chipul lui Iisus. Carmen Mircea crede că ”apariţiile miraculoase” sunt mesaje divine, chiar apocaliptice.

Carmen Simona Mircea (48 de ani) susţine că în cofetăria sa din municipiul Orăştie se petrec lucruri stranii. Femeia povesteşte că şi-a dat seama de fenomenele paranormale în urmă cu doi ani, când a observat chipul unui înger imprimat, ca o pată argintie, pe una dintre ferestrele termopan ale localului.

Lângă înfăţişarea luminoasă a îngerului din fereastră, Carmen a observat o altă siluetă, însă de data aceasta sumbră: doi ochi scânteietori, încadraţi de conturul unui cap de demon care par să privească spre trecătorii din faţa cofetăriei Shalom (Pace). Femeia a chemat un preot şi i-a povestit cele petrecute. Susţine că părintele ortodox a sfătuit-o să aibă credinţă, întrucât coincidenţele sunt, de fapt, semne ale providenţei. Câteva luni mai târziu, povesteşte hunedoreanca, a trecut printr-o experienţă care avea să o marcheze pentru restul vieţii.

”Mesajul” de pe toc
”Anul trecut, de Paşte, am aşezat icoana lui Iisus la intrarea în cofetărie, pentru că am vrut ca sărbătoarea să fie o temă pentru decorarea cofetăriei. De atunci, am simţit că trebuie ca icoana Domnului să rămână în vitrină. De Rusalii, în dreptul icoanei lui Iisus, pe tocăria ferestrei termopan, am observat ceea ce eu numesc o apariţie hristică. Pe tocărie se vede amprenta chipului lui Iisus, haşurată ca şi cum ar fi realizată în grafitti. Chipul seamănă cu cel din icoana pusă vizavi, în vitrină, iar în aceeaşi imagine apărută miraculos se vede şi o cruce”, a relatat Carmen.

cofetaria unde a aparut chipul lui iisus

Femeia crede în apariţia divină din cofetărie şi în mesajul apocaliptic al acesteia. ”Această amprentă cu chipul Domnului Iisus, apărută în mod miraculos este un mesaj divin, de care oamenii ar trebui să ţină cont. Este mesajul că oamenii trebuie să asculte de Dumnezeu şi să revină la credinţă. Lumea este din ce în ce mai păcătoasă”, concluzionează Carmen Mircea. Femeia povesteşte că semnul primit în urmă cu un an a schimbat-o complet, nu doar pe ea, dar şi cofetăria în care lucrează.

Cofetăria împodobită cu icoane
Localul a fost împodobit cu icoane ale unor sfinţi, cu picturi înfăţişându-l pe Iisus, cu tablouri cu tematică religioasă. Cei care intră în ”cofetăria creştină” pot citi pe afişele care o tapetează mesaje ca ”Ignoranţa şi aroganţa dăuneayă grav sănătăţii”, ”Pentru a vă păstra sănătatea, nu alegeţi exilul, ci respectaţi calea, adevărul şi viaţa” sau ”Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea el este mai aproape de tine”. La loc de cinste au fost aşezate cărţile şi ilustratele cu Arsenie Boca. Un teanc de volume despre duhovnic poate fi răsfoit de clienţii cofetăriei, care mai au de ales între biblii şi cărţi despre viaţa lui Iisus. ”La mănăstirea Prislop am fost de două ori şi am simit prezenţa divină care înconjoară lăcaşul unde este înmormântat părintele Arsenie Boca. Minuni se pot întâmpla nu doar acolo, ci orişiunde, chiar şi într-o cofetărie de cartier cum este aceasta”, spune Carmen Mircea. Privită cu entuziasm la început, de preotul căruia i-a fost prezentată, ”minunea din cofetărie” nu a mai fost apoi pe placul acestuia, relatează Carmen Mircea. În schimb, spune ea, unii dintre clienţii ei sunt uimiţi de povestea apariţiei divine şi îi dau crezare.

cofetaria unde a aparut chipul lui iisus

Puţini clienţi, ”puţini credincioşi”
Deşi se află într-una din zonele aglomerate ale municipiului Orăştie, în faţa pieţei din localitate, cofetăria Shalom duce lipsă de clienţi. O explicaţie poate fi faptul că, în afara unui raft de prăjituri şi a câtorva sortimente de băuturi nealcoolice, Carmen a preferat să le ofere clienţilor ”hrană spirituală”, lăsând un loc din ce în ce mai restrâns pentru comerţ. Unii dintre cei care intră în cofetărie rămân cu ochii aţintiţi spre decorul religios al acesteia. ”Am observat pata de pe tocul ferestrei de termopan şi am încercat să desluşesc chipul lui Iisus. Am văzut doi ochi şi semnul unei cruci, însă nu sunt sigur că într-adevăr este vorba de o apariţie miraculoasă”, a spus Ioan, unul dintre clienţi.

”E greu să cred în astfel de poveşti cu miracole, mai ales că atunci când spui că ţi s-a arătat Iisus nu ai cum să îl recunoşti, pentru că de fapt, poate nici nu arăta ca personajul din icoane, cu atât mai mult ca şi cel de pe tocăria unei ferestre termopan”, afirmă Ioana Miron, o tânără care locuieşte în blocul vecin cofetăriei.  

VIDEO O hunedoreancă relatează despre apariţia lui Iisus în cofetărie

Carmen Mircea susţine că familia sa îi împărtăşeşte credinţa în miracolele petrecute în cofetărie. Este şi motivul pentru care localul nu a fost închis, aşa cum s-a întâmplat cu magazinele de haine care au funcţionat în trecut în acelaşi spaţiu.


Vă recomandăm şi:

Cum să fabrici un brand religios de România cu o „icoană care a plâns de trei ori” într-un restaurant. Călugării au făcut minuni cu Sf. Varvara, la Straja

Icoana despre care angajaţii unui restaurant din Lupeni susţin că a lăcrimat de trei ori în ziua de 1 iunie a fost pusă la loc de cinste în schitul din staţiunea turistică Straja, iar preoţii au avut grijă ca, printr-un afiş, să ateste „minunea”. Icoana plângătoare a Sfintei Varvara nu este singura atracţie religioasă mai puţin obişnuită a zonei: legenda becului ars, pe al cărui filament a apărut o cruce, stă la baza ridicării schitului.

Arsenie Boca şi prima minune de pe Muntele Athos. „Personajul misterios” care i s-a arătat şi i-a citit gândurile - de atunci i s-a schimbat definitiv viaţa

Povestea fascinantă a minunii de pe Muntele Athos a fost relatată de părintele Arsenie Boca într-un manuscris. El a povestit despre cum, într-o seară de aprilie, în vremea petrecută în sihastria de pe munte înainte de a deveni călugăr, a întâlnit un personaj misterios, care i-a citit gândurile şi i-a luminat calea.

FOTO Minunea de lângă mormântul lui Arsenie Boca, de la Prislop. Peştera neştiută în care a trăit călugărul Ioan, devenit sfânt pentru ortodoxie

Mănăstirea Prislop îşi leagă numele de imaginea părintelui Arsenie Boca, al cărui mormânt a devenit loc de pelerinaj pentru un număr impresionant de pelerini. La aceeaşi mănăstirea a vieţuit, în urmă cu cinci secole, un alt duhovnic, a cărui poveste a făcut ca numele său să fie trecut între sfinţii Bisericii Ortodoxe Române.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite