Satul rămas fără oameni de jumătate de secol. Natura l-a înghiţit cu totul şi l-a transformat într-un loc de basm
0
Ruinele unei biserici vechi, care poartă ca pecete o inscripţie stranie, şi câteva case prăbuşite parţial, ascunse de vegetaţia abundentă, au rămas mărturii ale existenţei satului Curpenii Silvaşului, un loc tainic părăsit complet de mai multe decenii, unde natura a creat peisaje fascinante.
De aproape jumătate de secol un sat din Munţii Poiana Ruscăi a rămas nelocuit. Aşezarea se numeşte Curpenii Silvaşului şi aparţine comunei Topliţa, aflată la 25 de kilometri de Hunedoara. Numele ciudat i-a rămas pe câteva hărţi digitale, chiar dacă la recensămintele din ultimele decenii cătunul ascuns de păduri de mesteacăn şi fag, de vegetaţie abundentă, de curpeni (plante agăţătoare) a fost declarat fără niciun locuitor.
Curpenii Silvaşului mai are câteva case goale şi o biserică ruinată, pe care ctitorii au scris „Cu ajutorul lui Dumnezeu m-am îmbrăcat pe veci în 1942”. Drumeagul lui s-a acoperit cu uscături prăbuşite din pădure şi de vegetaţie, a devenit cu timpul de nerecunoscut, iar puţini străini se mai încumetă să-l străbată.
Satul Curpenii Silvaşului a fost redescoperit în fotografiile realizate de hunedoreanul Lucian Ignat. Tânărul a rămas impresionat de priveliştea locurilor din care oamenii au dispărut şi pe care timpul le-a măcinat.
„De la capătul Lacului Cinciş, am pornit la pas prin pădurile din Munţii Poiana Ruscăi, spre direcţia Mănăstirii Prislop, un traseu de două – trei ore. Pădurile de aici sunt neatinse şi ascund cătune foarte vechi, părăsite, unul dintre ele fiind Curpenii Silvasului. Am simţit că s-a oprit timpul şi mi-am imaginat cum oamenii, la lăsarea serii, intrau în case, se odihneau după o zi de lucru la pământ, lângă familiile lor, la lumina felinarelor”, a relatat Lucian Ignat.
Hunedoreanul a fotografiat ruinele bisericii şi casele din cărămidă, prăbuşite, pe care a pus stăpânire natura. Câteva cruci rezemate de ziduri, unele din lemn, bogat ornamentate după tradiţia pădurenilor, aduc aminte de viaţa spirituală a foştilor localnici, însă tămăşiţele aşezării se pierd treptat în pădure.
La câţiva kilometri de locul unde a existat Curpenii Silvaşului, în văile Cernei, vetrele altor cinci sate pădureneşti, atestate documentar încă din secolul al XIV-lea, au fost înghiţite de ape. La începutul anilor 1960, valea în care se aflau satele Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni a fost inundată pentru a fi creat Lacul Cinciş, pentru a alimenta Hunedoara şi combinatul siderurgic al municipiului.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Satul Alun din numără mai puţin de cinci locuitori, deşi are peste 50 de case, părăsite în ultimele decenii, o carieră şi un drum de marmură, dar o istorie bogată în evenimente. Câteva scrisori vechi, păstrate de peste şapte decenii, reconstituie frânturi din povestea comunităţii care a dat viaţă locului de la poalele Munţilor Poiana Ruscăi.
În ultimele două decenii, numărul şcolilor din satele Hunedoarei s-a redus de la 462 la doar 52, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Multe dintre clădirile fostelor unităţi şcolare au rămas în conservare, în aşteptarea unor vremuri mai bune. Altele au ajuns grajduri şi ruine.
O serie de fotografii realizate la începutul anilor anilor 1930 în satele din Ţinutul Pădurenilor arată cum întâmpinau localnicii iernile grele. Imaginile au fost păstrate în arhivele Muzeului Etnografic al Transilvaniei.
Se încarcă comentariile...
