Oraşul care i-a uimit pe americani: „Ţăranii şi-au lăsat pământul şi muncesc în uzine. Îi vezi dansând rock and roll şi jazz în restaurantul combinatului“

Oraşul care i-a uimit pe americani: „Ţăranii şi-au lăsat pământul şi muncesc în uzine. Îi vezi dansând rock and roll şi jazz în restaurantul combinatului“

Jurnaliştii The New York Times se arătau uimiţi de rapiditatea cu care s-a dezvoltat Hunedoara.

Hunedoara anilor 1950 i-a uimit pe jurnaliştii de la The New York Times, prin rapiditatea cu care a ajuns de la o aşezare modestă, cu 5.000 de locuitori, la un oraş sistematizat, înfloritor, în care trăiau 50.000 de oameni, şi cu un combinat care producea anual un milion de tone de oţel. Un oraş al extremelor, în care populaţia rurală era nevoită să se adapteze repede.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un reportaj publicat în The New York Times, în 1 februarie 1959, oferea explicaţii pentru una dintre cele mai uimitoare transformări din România anilor 1950, cea a orăşelului Hunedoara într-un mare centru siderurgic. Reportajul semnat de M. S. Handler a purtat titlul: „Noul oraş al oţelului se ridică în România - Uzinele construite de sovietici au produs un milion de tone anul trecut” şi începea cu o descriere a modului în care s-a dezvoltat siderurgia în Hunedoara, la mijlocul secolului trecut.

„Priceperea sovieticilor de a construi uzine de oţel, cocs şi chimice în această zonă a oraşului din Transilvania adaugă greutate previziunilor lui Nikita Hrusciev că până în 1965 Uniunea Sovietică va produce între 86 de milioane de tone şi 91 de milioane de tone de oţel. Ajuns la putere după cel de-al doilea război mondial, Partidul Comunist Român a naţionalizat un mic combinat siderurgic şi a moştenit un laminor instalat de germani în 1941. Astăzi, imensa uzină chimică şi oţelărie ocupă valea Hunedoarei. Uzina, echipată aproape în totalitate cu instalaţii de provenienţă sovietică, a produs mai mult de un milion de tone de oţel anul trecut şi mari cantităţi de gazolină, pucioasă, gudron şi alte produse chimice din cărbune. Managerul general al combinatului spune că uzinele vor produce 1,2 milioane de tone de oţel în acest an”, scria jurnalistul cotidianului american The New York Times.

Sătenii şi rock and roll-ul
În 1949, adăuga autorul reportajului, Hunedoara era un oraş unde 5.000 de oameni care locuiau în case mici, ţărăneşti, de secolul al XIX-lea, construite pe un nivel. Populaţia oraşului a crescut de la 5.000 de la 50.000, iar proiectul de construcţie al clădirilor moderne, cu preţuri scăzute, s-a răspândit în vale.

„Căruţele primitive ale ţăranilor, trase de cai uscăţivi şi istoviţi împart aceleaşi drumuri cu marile camioane din Cehoslovacia. Ţăranii care au rămas ataşaţi pământurilor încă poartă căciulile negre din blană, în formă de pâlnie, pantaloni strâmţi ţesuţi acasă sau în fabrici. Localnicii mai săraci îşi învelesc picioarele în bucăţi de pânză sau poartă pantaloni de tip albanez ţesuţi acasă. Femeile lor se îmbracă în fuse largi, veste din lână făcute de ele, poartă baticuri şi încălţări de lână sau cauciuc. Agricultorul care şi-a părăsit pământurile pentru a munci în uzină a căpătat rapid un aspect de orăşean. Fiul lui pare să fie fi făcut saltul în mai puţin de zece ani. Văzând tineri şi pe soţiile lor dansând rock and roll şi jazz la restaurantul combinatului, unui străin i-ar fi greu să îşi imagineze cum a avut loc această transformare atât de repede”, scriau cei de la The New York Times.

Cerul purpuriu al Hunedoarei
Autorul reportajului prezenta uzina metalurgică a Hunedoarei, care includea în acei ani o cocserie, un aglomerator şi furnale, fiecare cu capacitatea de cel puţin 400 de tone, o oţelărie, un laminor nou şi unul aflat în construcţie. „Cu excepţia marilor macarale ce pot transporta şase tone de lingouri din oţel şi a încărcătoarelor automatizate care alimentează furnalele, toate echipamentele sunt de provenienţă sovietică. Macaralele şi încărcătoarele au fost fabricate în Austria. Procesul de producţie al oţelului se încheie cu producerea barelor de oţel care sunt trimise în alte uzine. Un inginer din Hundoara afirmă că atunci când al doilea laminor va deveni operaţional, la sfârşitul acestui an speră că procesul de producţie al oţelului va lua şi alte forme. Laminorul sovietic se compune dintr-o linie de role mari şi prese cu presiune înaltă, care transformă lingourile de şase tone de oţel în fomele cerute. Maşinile de tăiat completează operaţia. Inginerul care se ocupă de asamblarea celui de-al doilea lamino rafirmă că în şase luni, primul laminor nu a avut nevoie de niciun fel de reparaţii. Chiar şi el s-a arătat surprins de acest fapt”, scria M.S. Handler.

Cerul Hunedoarei poate fi foarte uşor confundat cu cel de deasupra unei uzine vest-germane, relata The New York Times. Pentru a completa neconcordanţele aşezării, funicularele transportă prin aer minereul de fier adus în vale, de la minele aflate la cinci mile de Hunedoara. „Acolo sătenii îmbrăcaţi ca înaintaşii lor de la începutul secolului al XIX-lea îşi văd de treburile lor, cutreierând cu căruţele lor sau mergând pe jos, în lipsa cailor”, îşi încheie relatarea jurnalistul american.


Vă recomandăm şi:

Filmul crimelor comise de Armata Roşie în România după 23 august: femei împuşcate în cap sau călcate cu camionul de sovietici, execuţii mafiote, violuri

Un număr impresionant de crime, jafuri şi violuri, comise asupra populaţiei civile, au lăsat în urmă trupele sovietice care au tranzitat sau au staţionat în vestul ţării, după 23 august 1944. Arhivele judeţului Hunedoara păstrează sute de documente de anchetă şi plângeri privind infracţiunile grave comise de ostaşii Armatei Roşii în cei trei ani în care au ajuns în judeţ. Multe dintre ele au rămas nepedepsite de autorităţi

Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare

Bancurile considerate "de prost gust" la mijlocul anilor 1940, după instaurarea regimului comunist, au trimis o mulţime de oameni în închisoare. Rechizitoriile păstrate la Arhivele Naţionale arată cum erau oprimaţi cei care se opuneau noului sistem. chiar şi verbal.

Petru Groza şi blestemele care l-au urmărit în dragoste. De ce a fost părăsit în ziua nunţii şi cum i-a refuzat o altă domniţă cererea în căsătorie

Petru Groza a fost un personaj istoric important din Româna secolului XX. Omul politic din Deva care a ajuns în fruntea primului guvern comunist de la 1946 a avut o viaţă personală tumultoasă. Logodna cu prima sa iubire i-a fost refuzată, iar spiritul său aventuros din tinereţe i-au transformat ziua nunţii într-un eşec total. Câteva dintre aventurile amoroase ale „burghezului roşu” au fost povestite în volumul său de memorii.

Cum a trecut Hunedoara de la comunism la capitalism: cozile nesfârşite din zilele cenuşii ale anului 1990

Hunedoara era înfăţişată, în presa locală a anului 1990, încercând să se refacă după anii în care a fost nevoită să suporte sărăcia, lipsurile şi nedreptăţile din comunism. Ziarele relatau despre problemele sociale ale comunităţii, despre lipsa alimentelor şi a mărfurilor din magazine sau despre cozile din faţa acestora. Viitorul apropiat rămânea însă cenuşiu: şomajul şi prăbuşirea industriei urmau să lovească greu în economia judeţului.

citeste totul despre: