Se redeschide piaţa basarabenilor de pe Calea Prutului. Totuşi, comercianţii vor avea o serie de restricţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din Piaţa Basarabenilor din Galaţi FOTO C Crângan
Imagine din Piaţa Basarabenilor din Galaţi FOTO C Crângan

Primăria Galaţi a anunţat că accesul în piaţă va fi permis de sâmbătă, 16 decembrie, odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare. Vă reamintim că societatea civilă gălăţeană a pus presiune pe autorităţile locale să redeschidă piaţa, declanşând o amplă campanie de strângere de semnături pentru susţinerea comercianţilor din Basarabia.

Scandalul legat de interzicerea mărfurilor negustorilor basarabeni în pieţele Galaţiului este pe cale să se stingă. Primăria Galaţi a anunţat că va permite din nou accesul acestora în piaţa din Calea Prutului (cunoscută şi sub numele de „Piaţa Ruşilor”) începând de sâmbătă, 16 decembrie 2017.

„În urma discuţiilor care au avut loc între primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu şi toţi reprezentanţii instituţiilor abilitate, s-a luat decizia ca până vineri acest perimetru să fie  reamenajat pentru ca aceşti comercianţi să îşi poată vinde produsele în condiţii decente”, a precizat Primăria Galaţi.

Totuşi, nu toate restricţiile vor fi ridicate. Este important de precizat că va fi permisă comercializarea tuturor produselor agroalimentare împachetate sau vrac, precum şi a conservelor, însă nu va fi acceptată vânzarea produselor de origine animală (păsări, porci, oi, carne tăiată, ouă, brânză, lapte samd). „Cei care nu respectă această regulă vor fi amendaţi, iar produsele vor fi confiscate”, au declarat autorităţile.

Totuşi, există posibilitatea ca pe viitor o parte dintre restricţii să fie ridicate. „În perioada următoare se analizează posibilitatea impunerii unor condiţii minime necesare pentru ca şi aceste produse să poată fi vândute mai puţin cele care conţin carne de porc, ştiut fiind faptul că populaţia trebuie protejată de fenomenul pestei porcine”, se afirmă într-un comunicat trasmis de Primăria Galaţi.

Oficial, motivul pentru care piaţa aceasta a fost închisă este legat faptul că cei care veneau cu produsele la vânzare nu respectau normele de igienă, aspect constatat în urma controalelor efectuate de inspectorii Direcţiei Sanitar–Veterinare. 

Măsura de redeschidere a pieţei vine după ce societatea civilă de Galaţi a pornit o amplă campanie de strângere de semnături pentru a protesta faţă de interzicerea comercianţilor basarabeni în pieţele oraşului. 

„Semnatarii, deopotrivă gălăţeni şi români de dincolo de Prut, regretă încetarea oricărei forme legale de comerţ de frontieră la Galaţi şi cer găsirea unei soluţii. Reamintim că în luna octombrie a acestui an a fost închisă şi ultima piaţă a moldovenilor din Galaţi. În loc să reglementeze situaţia în limitele legale, autorităţile gălăţene au amendat, au confiscat, au distrus, au interzis şi au închis”, se afirma în îndemnul lansat în spaţiul virtual de comunitatea „Curăţăm Galaţiul”.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite