O fostă casă parohială din Galaţi, transformată în grădiniţă
0O grădiniţă a fost amenajată în locul unei foste case parohiale din oraşul Galaţi. Unitatea de învăţământ are 50 de copii şi a funcţionat până în prezent la parterul unui bloc, în condiţii improprii.
Amenajarea grădiniţei s-a făcut în baza unui protocol semnat de reprezentanţii Primăriei şi ai parohiei care deţine clădirea. Investiţia se ridică la 250.000 de lei, cu fonduri de la bugetul local.
„Primăria municipiului Galaţi informează că o nouă grădiniţă a fost amenajată în cartierul Mazepa, în urma protocolului încheiat cu Parohia ”Sfinţii Trei Ierarhi”. Este vorba despre Grădiniţa nr. 6 care funcţionează de puţin timp în fosta casa parohială, unde s-au amenajat patru săli de clasă. În plus s-au realizat branşamentele la reţelele de utilităţi, circuite funcţionale de acces la grupul sanitar prin extinderea imobilului, cu o structură uşoară, realizată în spatele clădirii, constând în culoar de acces şi un cabinet medical. De asemenea, s-a înlocuit tâmplăria interioară şi exterioară şi s-au realizat reparaţii la trotuarele din jurul clădirii. Până de curând această grădiniţă, ce numără 50 de copii, a funcţionat la parterul unui bloc din apropiere”, a anunţat Primăria Galaţi.
Primăria municipiului Galaţi a înfiinţat anul trecut, în colaborare cu Arhiepiscopia Dunărea de Jos, în apropierea grădiniţei, şi un centru de permanenţă pentru servicii medicale.
Vă recomandăm şi:
O şcoală din Galaţi se va muta într-o clădire nouă. Investiţie de 2,5 milioane de euro
Primăria Galaţi, pregătită pentru reluarea şcolii cu măşti şi dezinfectanţi