Cel mai bogat român interbelic. Cum au făcut comuniştii să dispară averea care valora cât nouă tone de aur a lui Jean Mihail, un celebru burlac din Oltenia

Cel mai bogat român interbelic. Cum au făcut comuniştii să dispară averea care valora cât nouă tone de aur a lui Jean Mihail, un celebru burlac din Oltenia

Jean Mihail a deţinut cel mai valoros palat din Oltenia

Olteanul Jean Mihail a fost considerat cel mai bogat român din perioada interbelică. Deţinea sute de mii de hectare de teren şi era totodată proprietarul unei averi, în bani, de un milliard de lei. Transformată, bogăţia lui depăşea valoarea a nouă tone de aur.

Istoricii povestesc că tatăl lui Jean Mihail, Constantin Dinu Mihail, a fost unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din ţară. În plus, craioveanul deţinea 100.000 de hectare de teren, dar şi reşedinţe în ţară. „A avut o vilă pe Calea Victoriei în Bucureşti, o casă la Floreşti în Prahova, dar şi Castelul Zamora din Buşteni. Acestea sunt cele mai importante proprietăţii pe care le-a deţinut familia Mihail“, a povestit Toma Rădulescu, istoric.

Jean Mihail a moştenit averea tatălui

Constantin Dinu Mihail s-a căsătorit la Viena cu Matilda Spiro, iar împreună au avut doi băieţi: Nicolae şi Jean Mihail. Boierul a decis, la scurt timp de la căsătorie, să se întoarcă la Craiova şi a cumpărat moşii în Dolj, Gorj, Mehedinţi, Romanaţi, Teleorman, Ilfov şi Tecuci. În centrul Băniei, Constantin Dinu Mihail şi-a construit o reşedinţă (în prezent este clădirea în care funcţionează Muzeul de Artă). 

„Pentru construcţia clădirii a apelat la serviciile arhitectului Curţii Regale. Proprietarul i-a cerut regelui aprobarea să acopere palatal cu monede de aur. Scara de onoare a fost făcută din marmură de Carrara, iar candelebraele din Cristal de Murano. Pereţii au fost tapisaţi cu mătase de Lyon. Craioveanul nu a mai reuşit, însă, să îşi ingaureeze palatul, pentru că, în anul 1908, a decedat. Reşedinta a fost inaugurată un an mai târziu, în 1909, de cei doi fii ai săi. Jean Mihail a fost băiatul cel mic al boierului, iar el a fost şi cel care a moştenit toată averea“, a mai precizat istoricul Toma Rădulescu.

A donat averea statului

Jean Mihail a fost considerat cel mai bogat roman din perioada interbelică. Necăsătorit şi fără copii, olteanul a lăsat averea, prin testament, statului. A cerut înfiinţarea unei fundaţii care să îi poarte numele. Din păcate nu s-a construit nimic, iar de banii lui s-a ales praful. În urmă a rămas doar Muzeul de Artă din Craiova.

Jean Mihail, pe lângă averea primită de la tatăl său, a mai moştenit şi averea a două mătuşi bogate, ajungând să deţină sute de mii de hectare de teren. La începutul anilor 1920, lichidităţile olteanului au fost evaluate la peste nouă tone de aur.

Muzeul de Artă din Craiova este cel mai valoros palat din Oltenia

Au dispărut piesele de mobilier

Odată cu venirea comuniştilor, din palatul familiie Mihail din Bănie au început să dispărut importante piese de mobilier. „O parte din mobilier a ajuns în casele unor oameni ai căror copii sau nepoţi sunt acum persoane publice, mă refer la profesori universitari sau academicieni“, mai spune istoricul. Toma Rădulescu susţine că propietăţile boierului au fost naţionalizate de comunişti, iar conturile au ajuns pe mâna oamenilor importanţi din Partidul Comunist Român.

Palatul Jean Mihail este situat în centrul oraşului şi a fost ridicat după planurile arhitectului farncez Paul Gotereanu, în anul 1896. În cele două săli ale Muzeului de Artă din Craiova sunt expuse opere lui Constantin Brâncuşi: „Sărutul“, care a fost realizat în piatră în anul 1907, „Vitellius“, cea mai veche lucrare a scluptorului realizată în anul 1898 din ghips, „Tores de femeie“, o lucrare din marmură care datează din anul 1909, „Orgoliul“, care a fost făcut în 1905, „Cap de băiat“, realizat în 1906, „Domnişoara Pogany“, „Scaun“ şi „Ecorseul“, executat în ghips în anul 1902.   

Muzeul de Artă din Craiova este cel mai valoros palat din Oltenia. În 2010, a intrat într-un proces amplu de modernizare, iar valoarea investiţiei se ridică la suma de 8 milioane de euro.

Meşterii au folosit la finisaje foiţă de aur, mătase de Lyon, parchet de stejar, aşa cum s-a folosit iniţial la construcţia clădirii. Considerat cel mai scump palat din Oltenia, imobilul a aparţinut  celui mai bogat om din România interbelică, Jean Mihail.


 

citeste totul despre: