Vilă memorială jefuită în stil mare. Hoţul a dormit în casă, răvăşind totul, până la revenirea proprietarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vila memorială Amelia din Eforie Sud Foto N.B.
Vila memorială Amelia din Eforie Sud Foto N.B.

O vilă memorială de pe litoral a fost jefuită într-un stil mare. Hoţii au spart casa, au stat în ea câteva zile, apoi au plecat cu obiecte în valoare de 30.000 lei.

Vila memorială a fost ridicată în perioada interbelică la Eforie Sud. O placă memorială pusă în curtea vilei Amelia aminteşte anul de construcţie - 1938. Aici sunt încrustate numele corifeilor care au lucrat la realizarea clădirii: arhitecţii Horia Georgescu şi Horia Creangă, precum şi proprietarul - academicianul Cristea Mateescu, inginerul hidrotehnist care a construit barajele de la Moroeni, Bicaz şi Argeş.

Cristea Mateescu (1894-1979) era vărul primar al lui Radu Ciuceanu, fondatorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST).

Profesorul Radu Ciuceanu este deţinut politic, fiind unul dintre cei care au cunoscut temniţa comunistă în forma sa extremă, în Fenomenul de la Piteşti.

Pentru că academicianul nu a avut moştenitori, casa a revenit familiei Ciuceanu, care a redobândit-o după ani de judecată. 

Vila Amelia a familiei Ciuceanu din Eforie Sud Foto S.I.

Fiul profesorului vine regulat de la Bucureşti la vila de pe litoral.

Înainte de Sărbători, totul era în regulă, dar când a revenit, după două săptămâni, chiar în ultima zi a anului, el a găsit vila spartă, locuită şi prădată. 

„Cineva a intrat şi a locuit aici fără să dea nimănui de bănuit, deşi este trafic în zonă“, spun proprietarii. 

Inventarul făcut de proprietari şi de poliţie cuprinde obiecte-lipsă în valoare de 30.000 lei.

Locuinţa familiei se află la distanţă de 180 metri de sediul Poliţiei Locale Eforie şi foarte aproape de Ambulanţa oraşului Eforie.

„Astfel de speţe sunt preluate de Poliţie, de serviciul judiciar. Cazurile nu mai ajung la cunoştinţa noastră“, a explicat Marcel Iftimie, şeful Poliţiei Locale Eforie.

„Dosarul este în lucru la Poliţia din Eforie. Ancheta este în desfăşurare“, a precizat Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Constanţa. 

Pe aceeaşi temă: 

Cum să salvezi o clădire de patrimoniu excepţională. Cazul casei din Constanţa convertite în afacere pentru comunitate

Şerban Sturdza, preşedintele arhitecţilor din România: „Clădirea unde a fost parafată Unirea de la 24 Ianuarie 1859 stă să se dărâme. Ruşine!“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite