UPDATE Comandantul Bazei Aeriene de la Feteşti a fost rănit în gravul accident soldat cu doi morţi. Şoferul său a fost, de asemenea, rănit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane au murit într-un accident rutier care s-a produs miercuri în localitatea Ştefan cel Mare din Constanţa.

UPDATE ORA 16 Alexandra Zamfir şi Emilian Ovezea sunt cei doi tineri care au murit în tragicul accident rutier care a avut loc lângă Cernavodă. Pe paginile lor de Facebook au început să curgă mesajele de condoleanţe. 

UPDATE ORA 14 Ministerul Apărării Naţionale transmite că în accident au fost implicaţi militari de la Baza Aeriană Feteşti.

„Comandantul Bazei aeriene 86 Feteşti <Gheorghe Mociorniţă>, generalul de flotilă aeriană Cătălin Băhneanu, a fost rănit într-un accident produs astăzi, 25 ianuarie, în jurul orei 12.30, pe DN 22 C, între localitatea Ştefan cel Mare şi municipiul Constanţa. În accident a mai fost rănit şi plutonierul major Dan Nica, şoferul autoturismului militar. Militarii, care se deplasau de la Feteşti spre Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, au primit primele îngrijiri la faţa locului de la echipaje ale SMURD şi sunt transferaţi la unităţi medicale. Cauzele producerii accidentului vor fi stabilite de o comisie de anchetă“, a transmis MApN.

Două persoane au murit, iar alte două au rămas prinse între fiarele contorsionate ale unui autoturism, în urma unui grav accident rutier care a avut loc miercuri la prânz în localitatea Ştefan cel Mare din judeţul Constanţa.

Cei doi supravieţuitori au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Unul are fractură deschisă la femur, iar cel de-al doilea este intubat, suferind un şoc hipovolemic, conform datelor primite de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. 

Potrivit primelor informaţii, în accident au fost implicate două autoturisme şi un TIR.

image
image

Pe aceeaşi temă: 

Tragedie pe drumul dintre Constanţa şi Hârşova. Trei oameni au murit după ce şoferul unui autoturism a intrat pe contrasens

Trei persoane rănite după ce o maşină de Poliţie şi un autoturism s-au ciocnit, la Constanţa

Tragedie pe litoral. Cinci morţi într-un accident, pe drumul dintre 23 August şi Olimp. Martor: „Tinerii erau aruncaţi prin şanţuri“

Tânăr mort într-un accident rutier produs între Ovidiu şi Mihail Kogălniceanu. Alte cinci persoane au fost rănite

Tânără actriţă din Republica Moldova, rănită într-un accident rutier la Constanţa. Patru maşini au fost avariate

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite