FOTO VIDEO Născut acum 100 ani. Secretul longevităţii celui mai bătrân om din Techirghiol: „Am iubit“
0Dimineaţa începe cu o ţuică mică, pe stomacul gol. Apoi mănâncă o ciorbă, să pună temelie. Pe la 11 bea un suc natural, numai din fructe. La prânz mănâncă peşte, grătar. Iar seara o încheie cu iaurt, cu mămăliguţă cu brânză, cu orez.
„Aici este nea Mircea tânăr. Aici este cu soţia, la nuntă… uite ce rochie frumoasă avea ea, cu lămâiţă la gât, cum se purta. Aici e cu toată familia, cu copiii… Uite şi socrii… El, la atelier…“
Doamnele oraşului se uită cu nostalgie prin vraful de fotografii vechi luate pentru expoziţie, din casa lui nea Mircea croitorul, veteranul Techirghiolului. Dragomir Stoica pe numele lui din acte, bătrânul a împlinit marţi, 5 februarie, fix un secol de viaţă.
Primarul a ţinut morţiş să-i facă o aniversare frumoasă, cu lume, la Biblioteca oraşului. Au venit rude, VIP-uri, vecini şi colegii lui nea Mircea, veteranii de război de la Cultul Eroilor. „Toţi cavaleri“, îşi dau coate bătrânii.
1.000 ani de trăit
Când îşi face apariţia nea Mircea, toată sala se înviorează. „Să trăiţi, să trăiţi! Să trăiţi 1.000 ani!“, salută bătrânul adunarea. Are la piept medalia primită pentru cei 10 ani luptaţi pe front în Al Doilea Război Mondial.
Este surd şi aproape orb, în rest este perfect sănătos. Ultimele analize şi le-a făcut acum 10 zile. „Sunt excelente!“, declară uimită doctoriţa de familie a lui nea Mircea, Mariana Oprica.
„Contează ereditatea, echilibrul, toleranţa, generozitatea şi simţul umorului. Dar aşa sunt toţi bătrânii pe care îi vedeţi aici. Am nişte pacienţi… mai sănătoşi decât cei tineri“, spune medicul.
„Hai să te pup!“
Nea Mircea este vedeta adunării. Face cu mâna ca la congres, salută asistenţa, pupă femeile, deşi nu vede cu cine se îmbrăţişează. „Tu care eşti? Nu contează, hai să te pup“. Trebuie să-i vorbeşti foarte tare şi foarte de aproape. El răspunde vorbind sonor, ca şi cum ceilalţi n-ar auzi.
„Uite, când mă văd copiii ăştia pe stradă, mă salută, toţi îmi zic «nea Mircea»“, spune bătrânul arătând spre cel mai apropiat copilaş. „Bre, asta mică e strănepoata lu’ matale“, îi dau ghiont neamurile.
Lumea râde, fiica Magda îl scuză: „Nu mai vede nimic, săracu, nu mai aude“. Ea este cea care îl îngrijeşte, după moartea mamei. „A murit la 77 ani. Ea a dus tot greul“, este plânsă tanti Veroana, care era mai tânără cu 13 ani decât nea Mircea. Au avut 4 copii – 3 băieţi şi o fată. Unul s-a prăpădit, doi sunt la Mangalia, iar fiica şi-a lăsat casa de la Constanţa ca să vadă de bătrân.
„Nu a vrut la bloc şi pace. Aici, în casa lui vrea să moară. Şi ne descurcăm greu, nu avem confortul de la apartament, dar… nu mă înţeleg cu el. Îi fac pe plac, ce să-i fac“, dă din umeri fiica. A avut emoţii acum câteva zile, când a trebuit să meargă cu el pe la Urgenţă la spital. Bătrânul a căzut ameţit şi ea s-a speriat.
Medicii l-au pus la RMN, i-au făcut electrocardiogramă, i-au controlat tensiunea. Ce să vezi? „Au zis doctorii că n-au mai întâlnit aşa perfecţiune de creier. Iar inima lui… spărgea aparatele. Mergea ceas. Tensiunea este excelentă, aşa a avut-o întotdeauna: 11,12“, se minunează ea.
Licorile şi „nepoatele“
Dar şi regimul de viaţă pe care îl are nea Mircea este unul deosebit. Dimineaţa începe cu o ţuică mică, pe stomacul gol. Apoi mănâncă o ciorbă, să pună temelie. Pe la 11 bea un suc natural, numai din fructe. La prânz mănâncă peşte, grătar. Iar seara o încheie cu iaurt, cu mămăliguţă cu brânză, cu orez. „A trăit bine la viaţa lui. Şi încerc pe cât pot să-i ofer aceleaşi condiţii. Nu spun cum ne descurcăm cu banii. Dar… este tatăl meu“, oftează doamna Magda cu ochii în lacrimi.
Nea Mircea vine dintr-un neam longeviv de prin Târguşor. Tatăl lui a trăit de nu mai ştia nici el câţi ani are. Iar cei 9 copii ai lui îi calcă pe urme, cel puţin nea Mircea. Care este secretul? „Am iubit“, spune mucalit bătrânul, iar bărbaţii din sală râd a cunoscători. „I-au plăcut lu` nea Mircea femeile. El avea treabă cu «nepoatele». Aşa le zicea la toate“.
Croitorul a îmbrăcat tot oraşul şi ştia măsura tuturor duduilor cărora le făcea haine. Secretul lipiciului la femei l-a moştenit de când sugea la ţâţă. „Nu râdeţi, am supt până la 4 ani. Umblam după mama prin ogradă. «Fugi d-acilea, porcule», mă goneau muierile, ziceau că-s băiat mare. Mama râdea: «Lăsaţi-l pe Mirică al meu, e mic»“. Ăsta sunt eu“.
Învăţături de la nea Mircea
Profesorul de istorie Vasile Georgescu îşi aminteşte cine l-a făcut să arate bine: nea Mircea, croitorul. „Era prin `65 şi fusesem repartizat aici. Aveam un balonzaid lălâu pe mine, eu eram slab... Nea Mircea a fost primul om la care am apelat când am ajuns aici. Mi-a transformat balonzaidul într-un pardesiu modern, de am putut să merg ţanţoş la şcoală“, râde profesorul.
Cu băieţii croitorului a stat apoi adesea la un pahar de vorbă. „Numai sfaturi bune ne dădea nea Mircea. E o onoare că am trăit la umbra unui centenar“.
Preotul Viorel Pasmagiu vine cu o pildă. „L-am cunoscut când am ajuns în casa lor cu Vestirea Naşterii Domnului. Mă simţeam ostenit, colindasem tot oraşul. Când l-am văzut pe nea Mircea, cum taie lemne, cum face focul şi cum are grijă de gospodărie, m-am înviorat. M-am simţit altfel, plin de putere, de parcă aş fi putut reîncepe umblatul pe la casele enoriaşilor. Are un dinamism care se transmite. Este o binecuvântare să prinzi aşa vârstă patriarhală. Era frecvent întâlnită în Vechiul Testament. Acum este tot mai rar“, spune preotul căruia bătrânul de 100 ani îi zice respectuos „Sărumâna“.
Alexandru Popescu este prietenul apropiat al familiei, îşi petreceau concediile împreună. „Îi învăţa pe băieţi să fie politicoşi şi curtenitori. «Ia aminte de la mine, că sunt un sentimental», le spunea Mircea. Mai zicea el şi altele, dar nu pot să vă spun...“, zâmbeşte Popescu.
Într-o joi, într-o clipită
Sărbătoritul îşi pierde buna dispoziţie doar la amintirea războiului, care-l tulbură peste măsură. „Zece ani n-am dezbrăcat haina militară“, lăcrimează bătrânul.
„Aşa rezistenţă mintală mai rar. Toţi eroii de război o au. Emoţii avem cu toţii, chiar şi eu, care sunt aviator. Dar să ştiţi că toţi, în felul nostru, suntem nişte eroi, că rezistăm. Nu trebuie să depunem armele. Anul trecut, mă uitam câţi se panicau că vine sfârşitul lumii. Comparându-i cu nea Mircea, îmi venea să râd“, spune comandorul Pavel Oţelea.
Vine tortul comandat de primărie, cu artificii şi cifrele 1-0-0. Se cântă „Mulţi ani trăiască!“, sărbătoritul suflă în lumânări, bucuros ca un copil. Apoi se aşază cu greu pe scaun, ostenit de efort.
Este bătrân cât veacul, dar ţine minte clar când a ajuns în Techirghiol. Era într-o joi.
„Joi, 3 noiembrie 1924, am venit aici, la Techirghiol. Erau câteva case, puţini oameni. Treizeci de primari s-au perindat de atunci. S-au schimbat foarte multe. Pe primarul ăsta de acum îl plac, pentru că ţine la mine, îmi face cinste, onoare“.
Primarul Adrian Stan este emoţionat: „Nea Mircea, abia aştept să te serbez la 105 ani“.
Bătrânul îl încurajează: „Ştii cum trec anii? Într-o clipită“.
Se încarcă comentariile...
