Asociaţia Tinerilor pentru România, noua mişcare culturală din Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă structură de tineret a fost înfiinţată recent la Constanţa, sub coordonarea lui Cristian Tănase, fostul lider al Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti din Constanţa. Tănase va conduce de acum Asociaţia Tinerilor pentru România.

„După 3 ani de proiecte realizate alături de Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Orthograffiti, am hotărât să mă retrag, deoarece doresc să fiu mai aproape de tineri, de problemele lor. Am întâlnit reticenţă în dezvoltarea şi implementarea unor proiecte, deoarece în denumirea asociaţiei, era cuprins termenul «ortodocşi»“, explică Tănase.

Tânărul mărturiseşte că priveşte cu mândrie la ceea ce a realizat această asociaţie. „Am transformat proiectul «Schimb de Carte Ortodoxă» într-un proiect internaţional, ducându-l peste hotarele acestei ţări în Turcia, Moldova, Austria şi Germania. Pentru prima dată am implementat acest proiect în liceele din ţară, iar în Constanţa l-am adus în 8 licee.

Cu echipa din Constanţa am realizat concursuri de cultură generală, Treasure Hunt, şi nu în ultimul rând, proiectul «Donează o literă» – destinat strângerii de cărţi pentru tinerii din Moldova, care a avut un impact mare asupra constănţenilor, adunându-se aproximativ 2.000 de cărţi.

A fost o plăcere pentru mine să fiu partener de proiecte cu această asociaţie, timp în care am invăţat multe. M-am simţit ca într-o mare familie, iar când era o problemă o rezolvam cu toţii“, spune Tănase.

Unele proiecte vor fi continuate cu noua Asociaţie pe care Cristian Tănase a înfiinţat-o alături de tineri dornici de afirmare şi capabili. „Cel puţin proiectul «Dialoguri la ţintă», precum şi celelalte proiecte pe care le-am conceput eu alături de echipa din Constanţa, le vom prelua în noua asociaţie. 

Vom continua să păstrăm legătura cu toţi colaboratorii noştri, asigurându-i că vom păstra aceeaşi seriozitate în realizarea şi implementarea proiectelor şi le mulţumim pentru tot sprijinul acordat“, spune Cristian Tănase.

Asociaţia Tinerilor pentru România va promova valorile morale în rândul tinerilor şi responsabilizarea acestora cu privire la viaţa lor şi rolul pe care îl au în familie, şcoală şi societate.

Asociaţia Tinerilor pentru România îşi mai propune formarea de voluntari, organizarea de tabere şi work-shopuri destinate acestora, din care vor invăţa să comunice, să socializeze şi într-un alt mediu, să se regăsească pe ei înşişi şi să evolueze odată cu România.

Şi pentru ultima oară, Cristian Tănase vrea să explice ce a însemnat numele Asociaţiei Orthograffiti. „Ce nume frumos, pe care îmi făcea o adevărată plăcere să îl explic ce înseamnă. Daţi-mi voie să îl explic poate pentru ultima oară: Ortho – înseamnă drept sau corect, iar Graffiti (în italiană pluralul cuvântului graffito, de la graffiare – a zgâria) derivă din grecescul γραφειν (graphein) care înseamnă «a scrie», este un joc de cuvinte – scriere dreaptă, scriere corectă“, detaliază Cristian Tănase, preşedintele Asociaţiei Tinerilor pentru România.

Vă mai recomandăm

Aveţi cărţi de dat? „Donează o literă“ pentru românii din Basarabia

De ce cărţi au nevoie românii din Basarabia? Iniţiatorul proiectului „Donează o literă“ răspunde

Acţiune de suflet. Schimb de carte ortodoxă, în liceele din Constanţa

Liceenii, chemaţi la spovedanii în grup. Preoţii vin în şcoli să le asculte păsurile

FOTO Soluţiile liceenilor din Constanţa pentru reducerea consumului de droguri

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite