Constanța: Un tânăr și-a anunțat moartea prin SMS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 24 de ani din Constanţa s-a aruncat de la balconul locuinţei sale, situată la etajul opt. Înainte de a-și pune capăt zilelor, el i-a trimis un mesaj pe telefon celui mai bun prieten al său.

Gabriel Cenuşă locuia împreună cu mama lui într-un apartament din zona Km 4-5. Tatăl său murise în urmă cu trei ani. El mai avea o soră şi un frate, care nu înţeleg gestul pe care l-a făcut. Înainte de a se arunca de la balcon, tânărul i-a trimis un mesaj celui mai bun prieten al său, în care îi spunea: „Nu mă uita niciodată. Să nu plângi la înmormântare şi să pui un aparat să-mi cânte“.

Prietenul lui a crezut că este o glumă, însă când a venit la el acasă pentru a se convinge, nu a mai găsit-o decât pe mama lui, care încă nu ştia de gestul lui Gabriel. Acesta a fost ultimul mesaj pe care Gabriel l-a trimis. Şi-a şters toate mesajele din telefon, apoi şi-a lăsat papucii şi telefonul pe balcon şi s-a aruncat. Astăzi ar fi trebuit să se afle la ziua nepoţelului Rareş, favoritul lui.

„Nu am crezut niciodată aşa ceva. Vorbisem cu el. A zis că vine la noi, că are o surpriză pentru cel mic că făcea trei ani. Nu ştiu ce a fost în capul lui. Era un băiat foarte cuminte, respectuos. Nu înţelegem de ce a făcut aşa ceva. Îşi serbase ziua cu prietenii lui, era fericit, muncea. Se lăsase de fumat de o săptămână. Nu vom înţelege gestul lui“
, a declarat Camelia Radu, sora tânărului.


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite