Mai mulţi clujeni vor ca oraşul lor să fie primul din ţară în care fumatul să fie interzis în spaţiile publice

Mai mulţi clujeni vor ca oraşul lor să fie primul din ţară în care fumatul să fie
interzis în spaţiile publice

Mihai Cucerzan este clujeanul care a lansat iniţiativa civică prin care vrea ca oraşul Cluj-Napoca să fie primul din ţară în care fumatul să fie interzis în spaţiile publice  FOTO: Facebook

Un grup de cetăţeni a lansat, joi, o iniţiativă civică în vederea derulării unui proiect pilot prin care Cluj-Napoca să devină primul oraş din România în care fumatul să fie interzis în toate spaţiile publice închise, relatează Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit unui comunicat al iniţiatorilor demersului, România a rămas printre puţinele state europene în care se mai poate fuma în spaţiile publice închise, ţara neadoptând recomandările Consiliului Uniunii Europene, potrivit cărora toate ţările membre trebuie să pună în aplicare măsuri de protejare a cetăţenilor împotriva expunerii la fumul de tutun, potrivit Mediafax.

"Vrem să sensibilizăm autorităţile locale şi am lansat o iniţiativă civică prin care dorim ca oraşul nostru să fie din acest an obiectul unui proiect pilot: Cluj-Napoca, primul oraş din România în care fumatul să fie interzis în toate spaţiile publice închise. Dacă se poate la alţii, de ce nu s-ar putea şi aici?
Fiecare om are dreptul de a se bucura de o ambianţă plăcută, într-un local public, la un suc sau la un ceai, fără să fie nevoit să inhaleze pasiv fumul de ţigară şi să îi fie îmbâcsite hainele cu miros de tabac. România a rămas printre puţinele state europene în care se mai poate fuma în spaţiile publice, ţara noastră neadoptând recomandările Consiliul UE, potrivit cărora toate ţările membre trebuie să pună în aplicare măsuri pentru a-şi proteja pe deplin cetăţenii împotriva expunerii la fumul de tutun în spaţiile publice închise, la locurile de muncă şi în mijloacele de transport public", se arată în comunicat.

Mihai Cucerzan, unul dintre iniţiatorii demersului, a declarat, joi, că aşteaptă o implicare a autorităţilor locale care să sprijine acest demers, în caz contrar urmând să înceapă o campanie de strângere de semnături care să constituie bază pentru un proiect de hotărâre în Consiliul Local Cluj-Napoca.

Cucerzan a subliniat că un oraş care vrea să devină Capitală Culturală Europeană trebuie să respecte o astfel de reglementare de bun-simţ privind fumatul "prezentă în majoritatea statelor civilizate din Europa".

Petiţia poate fi consultată AICI.

citeste totul despre: