Reţeta „parfumului iubirii“, dezvăluită pentru îndrăgostiţi la muzeul clujean recomandat de Lonely Planet
0Muzeul Farmaciei organizează luni, 24 februarie, între orele 19.00 – 23.00, un program special dedicat sărbătorii Dragobetelui. În clădirea care a găzduit cea mai veche spiţerie din oraş se va pune la dispoziţia publicului reţeta „parfumului iubirii” aşa cum era preparat de farmaciştii clujeni acum câteva sute de ani. Muzeul este o destinaţie recomandată de celebrul ghid turistic Lonely Planet.
“Pentru o reeditare a succesului de acum doi ani când vizitatorii Colecţiei de Istorie a Farmaciei au venit în număr de peste 500 pentru a intra în posesia reţetei “elixirului iubirii”, anul acesta, tot de Dragobete, punem la dispoziţia publicului reţeta „parfumului iubirii” aşa cum era preparat de farmaciştii clujeni acum câteva sute de ani. Publicul interesat este aşteptat la Muzeul Farmaciei (Piaţa Unirii nr. 28), pentru a descoperi sub îndrumarea muzeografilor care le vor fi ghizi, formula parfumului “Eau D’Amour”, păstrată cu sfinţenie de secole, în reţetarul spiţeriei. Îndrăgostiţii care vor vizita cu această ocazie Colecţia de Istorie a Farmaciei vor primi o copie a documentului ce conţine secretul preparării formulei magice a parfumului iubirii”, se arată într-un comunicat al Muzeului. Participarea la eveniment se face prin achiziţionarea unui bilet de intrare în muzeu, la preţ redus (3 lei).
VEZI AICI O GALERIE FOTO CU MUZEUL FARMACIEI
Muzeu recomandat de Lonely Planet
Cea mai veche farmacie din Cluj-Napoca, „La Sfântul Gheorghe“, atestată în 1573, este una dintre recomandările făcute de Ghidul Lonely Planet. Aprecierile nu se limitează doar la muzeu, ci subliniază stilul aparte prin care custodele instituţiei ştie nu numai să menţină trează atenţia vizitatorilor, ci şi să le smulgă zâmbete. Colecţia de Istorie a Farmaciei se află în cea mai veche farmacie din Cluj şi a patra din ţară, farmacia „La Sfântul Gheorghe”, a cărei primă atestare documentară datează din 1573. Din secolul al XIX-lea, spiţeria a fost cunoscută ca farmacia Hintz, după numele proprietarilor, explică revista online de călătorii din Cluj-Napoca cluj.travel. Muzeul a fost inaugurat în anul 1954, după ce farmacia a fost naţionalizată. Ulterior, din anul 1963, Muzeul Farmaciei a primit numele de Colecţia de Istorie a Farmaciei, în subordinea Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei. Muzeul este găzduit în trei camere de la parterul Casei Hintz, retrocedată recent urmaşilor foştilor proprietari. Din aceasta cauză, viitorul colecţiei este incert. Ce este cert e că unul dintre cele mai căutate ghiduri turistice din lume, Lonely Planet, a descris la superlativ muzeul. „Pentru asemenea locuri călătorim – superbe, satisfăcătoare, mereu surprinzătoare”, notează celebrul ghid în dreptul muzeului, relatează cluj.travel, revista online de călătorii din Cluj-Napoca.
Praf de mumie
În tururile muzeului, Radu Crişan le povesteşte vizitatorilor că locul în care se află este sediul celei mai vechi farmacii a Clujului, datată în 1573, că în 1767 s-a făcut pictura murală existentă, pictură cu simboluri farmaceutice: pomul vieţii cu şarpele lui Esculap, cocorul cu piatra în gheare ca protector al vieţii şi pe colţuri, cornul abundenţei. Aici veţi afla povestea unor leacuri ciudate din Evul Mediu: praf de mumie adevărată, praf de nestemate, reţete din secolele XVII-XIX. Crişan le-a spus că praful de mumie a fost adus în Europa de cruciaţi şi era folosit ca medicament universal, însă unul foarte scump, procurarea lui înseamna plată în aur. Clădirea în care se află Muzeul Farmaciei, care datează din secolul al XVI-lea, devine, în 1573, prima farmacie a Clujului. Din 1863 intră în proprietatea familiei de farmacişti Hintz. Odată cu venirea comuniştilor la putere, în clădire începe să funcţioneze o plăcintărie. În 1950, o parte din clădire e ruptă pentru a se crea pasajul existent azi, iar patru ani mai târziu, profesorul clujean Valeriu Bologa îi convinge pe cei de la conducere că tradiţia merită păstrată şi spaţiul devine muzeu al farmaciei, cum este şi azi.
„E o clădire monument de excepţie, din secolul al XVI-lea. Multe clădiri s-au dus pe apa sâmbetei după 1989. Ar fi păcat să se piardă şi acest monument, să ajungă de râsul lumii ori plăcintărie, ori crâşmă. Ar fi păcat", afirmă Radu Crişan.
Salvaţi muzeul
Retrocedarea este o reparaţie firească pentru cei cărora proprietatea le-a fost răpită de autorităţile comuniste. Casa Hintz în sine e cunoscută după numele acestei familii, care a avut un rol important în păstrarea tradiţiei farmaciei clujene. Pe de altă parte, clujenii au la rândul lor dreptul de a nu rămâne fără un muzeu cu adevărat special; mutarea colecţiei într-o altă clădire, oricât de frumoasă, ar răpi aerul de autenticitate care face din Muzeu un obiectiv unic.
Singura soluţie pentru ca toată lumea să câştige este ca autorităţile române, cele care poartă răspunderea protejării patrimoniului naţional, să răscumpere clădirea de la moştenitori, care au scos deja imobilul la vânzare, sau să ajungă la un acord cu aceştia pentru păstrarea muzeului în spaţiul actual. În caz contrar, riscăm să avem un muzeu în minus şi un local în plus – centrul Clujului e deja plin de diverse cluburi, puburi, crâşme şi birturi.
Citeşte şi
FOTO VIDEO Destinaţie recomandată de Lonely Planet: Povestea Muzeului Farmaciei din Cluj