Proiect european de 31 de milioane de lei pentru reabilitarea celui mai mare parc din Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intrarea în parcul Iuliu Haţieganu.
Intrarea în parcul Iuliu Haţieganu.

Cel mai mare parc din Cluj-Napoca este reabilitat din fonduri europene, respectându-se planurile celebrului medic Iuliu Haţieganu. Lucrările, în valoare de 31 de milioane de lei, bani de la UE, se vor finaliza anul acesta.

Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, derulează lucrări în cadrul proiectului „Reabilitare Campus – Facultatea de educaţie fizică şi sport din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca”, lucrări demarate în luna februarie 2014. Până în prezent au fost finalizate toate procedurile de achiziţie a lucrărilor prevăzute prin proiect, inclusiv cele ale dotărilor, după evaluarea ofertelor depuse. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, Axa prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 – „Reabilitarea / modernizarea / dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”. Valoarea totală a proiectului este de  31.712.688 Ron din care contribuţia Uniunii Europene de 21.289.445 Ron, a Guvernului României de 3.256.032 Ron şi contribuţia Beneficiarului de 7.167.210 Ron.

Obiectivele proiectului

Proiectul cuprinde următoarele obiective de construcţii: Extinderea spaţiilor de învăţământ prin supraetajarea clădirii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, rezultând 390 de locuri de curs nou create; Reabilitarea reţelelor de apă, canalizare şi hidranţi din incinta parcului ,,Iuliu Haţieganu”;  Reabilitarea şi modernizarea a cinci terenuri de sport cu suprafaţă sintetică, nocturnă şi tribune, un teren de fotbal cu gazon sintetic în mărime omologabilă cu tribună, nocturnă şi tabelă de marcaj; Reabilitarea căilor de acces, alei şi rigole în parcul ,,Iuliu Haţieganu”; Refacerea sistemului de iluminat exterior şi a infrastructurii electrice subterane.

 Plan iniţial propus de Iuliu Haţieganu

Încă din etapa de scriere a proiectului, o importanţă majoră a fost acordată păstrării planului iniţial propus de profesorul Iuliu Haţieganu, lucrările de reabilitare fiind proiectate şi implementate respectându-se  statutul de monument de arhitectură interbelică al parcului sportiv. În vederea păstrării spaţiului dendrologic din cadrul parcului sportiv ,,Iuliu Haţieganu”, Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a contractat un studiu dendrologic în luna iulie 2012, în urma căruia s-au identificat  şi cartografiat 2060 arbori de foioase şi conifere. Rezultatul acestui demers a fost elaborarea unei hărţi a vegetaţiei parcului, cu evidenţa şi localizarea prin GPS a fiecărui exemplar. 

Finalizare la sfârşitul anului

Eventualele modificări ale spaţiului dendrologic ce coincid cu perioada de implementare a proiectului sunt gestionate de o comisie formată în scopul evaluării stării de sănătate a arborilor de pe domeniul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB). Din cadrul acesteia fac parte specialişti dendrologi din cadrul Grădinii Botanice şi din cadrul UBB. În urma evaluărilor, comisia întocmeşte un plan anual de îndepărtare a arborilor bolnavi şi îmbătrâniţi, responsabil pentru acestă activitate fiind Serviciul Spaţii Verzi şi Baze Sportive din cadrul UBB. Studiului dendrologic contractat de UBB recomandă înlocuirea treptată a unui număr de 70 de arbori bolnavi cu puieţi din aceeaşi specie pentru păstrarea hărţii dendrologice a parcului sportiv. Lucrările de reabilitare sunt planificate să fie finalizate până la sfârşitul lunii septembrie 2014.

Citeşte şi 

FOTO Parcul clujean premiat la Olimpiada deschisă de Hitler

Imagini din parcul clujean „Iuliu Haţieganu“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite