Poliţia Cluj îşi trimite angajaţii la şcoală. Instituţia a încheiat un protocol cu Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Grindean, noul şef al IPJ Cluj, vrea să schimbe imaginea poliţiei din oraş. FOTO: Adevărul
Tudor Grindean, noul şef al IPJ Cluj, vrea să schimbe imaginea poliţiei din oraş. FOTO: Adevărul

Poliţiştii clujeni vor beneficia de programe de dezvoltare profesională la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării. Acesta este unul dintre punctele protocolului încheiat astăzi de Inspectoratul Judeţean de Poliţiei Cluj cu facultatea. De asemenea, cele două instituţii vor să acceseze împreună fonduri europene.

Experţii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, vor identifica, împreună cu cei ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, posibilităţile de obţinere a unor finanţări din fonduri europene. Acesta este unul dintre principalele obiective ale protocolului de colaborare semnat miercuri, 27 noiembrie 2013, de către decanul FSPAC, profesorul universitar Călin Hinţea, şi şeful IPJ Cluj, chestorul de poliţie Tudor Grindean.

Programe pentru poliţişti şi fonduri europene

Protocolul vizează stabilirea unui parteneriat activ şi corelarea eforturilor celor două instituţii pentru:

-     identificarea de  oportunităţi de finanţare din fonduri europene;

-     derularea unor programe de dezvoltare profesională pentru poliţişti în cadrul facultăţii în vederea creşterii calităţii şi eficienţei serviciilor publice furnizate comunităţii clujene;

-     realizarea unor studii şi cercetări sociologice privind percepţia comunităţii asupra poliţiei şi a unor evaluări calitative pe teme stabilite de comun acord.

“Protocolul de colaborare se înscrie în cadrul strategic mai amplu al facultăţii şi în eforturile noastre de îmbunătăţire a legăturii între instituţiile publice şi comunitatea clujeană. În acest sens, considerăm că o colaborare strânsă, practică între mediul universitar şi cel al serviciilor publice nu poate fi decât binevenită”, a afirmat decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, prof. univ. dr. Călin Hinţea.

Mai puteţi citi:

După cazul lui Sergiu Todea, un alt poliţist clujean îi cere, într-un memoriu, premierului Victor Ponta să îi facă dreptate

DNA a început urmărirea penală împotriva şefului Poliţiei Dej. Acesta îşi folosea funcţia pentru a obţine beneficii pentru firmele pe care le deţinea

Poliţia Penală Cluj: şeful Poliţiei va fi judecat pentru confiscarea averii, după ce şeful de la Rutieră a fost trimis  în judecată pentru înşelăciune

Confiscarea averii  fostului şef al Poliţiei Cluj se judecă cu uşile închise. Păcurar a cerut secretizarea procesului

De ce a demisionat poliţistul clujean care a avut curajul să-l oprească în trafic pe şeful său

 

VIDEO Noi elemente în cazul poliţistului de la Rutieră anchetat pentru că l-a oprit în trafic pe un şef al Poliţiei Cluj. A apărut înregistrarea care surprinde incidentul

VIDEO Şeful Poliţiei Române: „11 ofiţeri din conducerea poliţiei clujene sunt cercetaţi disciplinar. Printre ei se află fostul şef IPJ Cluj, Ioan Păcurar“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite